Doina Ciobanu este o tânăra româncă din Republica Moldova care a devenit cunoscută prin pasiunea sa pentru modă şi celebrele sale fotografii de pe blogul său The Golden Diamonds. Sursele sale de inspiraţie au fost nenumărate, printre care două cele mai importante: The Cherry Blossom şi Fashion Toast. Aşa cum ne vorbeşte şi în prezentarea de pe blogul său, cele mai mari vise ale Doinei sunt să ajute la dezvoltarea industriei de modă în Republica Moldova şi să devină politician.
A început activitatea de blogging în 2010 când în Republica Moldova nu era foarte cunoscută această noţiune şi pentru că visa să aibă o viaţă precum celebrele bloggeriţe de modă: să călătorească, să apară în reviste de modă cunoscute, sa primeasca cadouri de la marile branduri. Şi iată că visul i s-a îndeplinit. Doina a devenit cunoscută la scurt timp după ce şi-a lansat blogul şi a ajuns să apară pe paginile celor mai faimoase reviste de modă precum Vogue, L`Officiel, Elle, New York Magazine şi pe site-uri de modă cum sunt The Sartorialist, FabSugar, Who What Wear. A participat la Săptămâna Modei unde a avut o apariţie deosebită, fapt remarcat şi de autorul blogului The Sartorialist, Scott.


Este pasionată de citit, iar adesea prietenii săi o întreabă ce cărţi le poate recomanda. Printre favoritele sale se numără Diplomaţia de Henry Kissinger şi Curtezana de Diana Heager. Aceasta povesteşte cum şi-a descoperit pasiunea pentru modă şi ce anume a inspirat-o în a deveni blogger, că întotdeauna şi-a dorit să fie diferită în societate, iar planul de a se limita la Chişinău, la grupul de colegi de clasă sau la cercul de comunicare prea îngust era foarte plictisitor. De aceea, blogul pe care şi l-a deschis, The Golden Diamonds, era în primul rând, un lucru neobişnuit în Moldovea şi îi oferea în acelaşi timp posibilitatea de a interacţiona cu oameni din diverse colţuri ale lumii, împărtăşind aceleaşi interese.


Această mai spune că primele avantaje în a deţine un blog de modă se numără cititorii şi prietenii noi. I se pare fascinant faptul că poate comunica cu o mulţime de oameni din diverse colţuri ale lumii NY, Tokyo, Melbourne şi se pot întâlni la un moment dat în ţări total diferite de cele în care locuiesc. Este o persoană directă şi îi place ca cei din jurul său să facă acelaşi lucru, în special când îi oferă un feedback, indiferent dacă au de spus ceva negativ sau pozitiv despre ea. Însă, în ceea ce priveşte critica, Doina spune că aşteaptă argumentele necesare, nu ca cineva să îi spună că nu o place din cauza emoţiilor personale.

![]()
Aşa că dacă sunteţi pasionate de modă, un blog ar putea fi un pas important şi nu ezitaţi să îl faceţi!






































