Se pare că al nostru corp munceşte serios în timp ce noi dormim: aşa că trebuie să îl ajutăm şi noi un pic. Cu unul dintre trucurile de mai jos, te vei trezi mereu revitalizată şi cu o piele superbă.
PASUL 1: Scapă de machiaj. De tot.
Cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci ca să te trezeşti arătând fresh este să te demachiezi serios înainte de culcare, fără să laşi vreun strop din machiajul folosit în timpul zilei, spune Leslie Munsell, fondatoarea şi proprietara Beauty For Real.com. Asta înseamnă orice mascara, ruj- absolut TOT. Asta îţi menţine porii curaţi şi ochii liberi de orice mizerii adunate din aer.
PASUL 2: Foloseşte două perne.
Pune-ţi capul sus pe încă o pernă, ca să previi umflarea feţei. Este o vreme când gravitatea ajută la circulaţia sângelui, pentru ca lichidele să nu se acumuleze sub ochii tăi sau să-ţi facă faţa „pufăită”, spune expertul in make up Dimitri James, fondatorul Skinn Cosmetics.
PASUL 3: Foloseste un tratament pentru puncte negre, prin masca ce purifică
Poţi să foloseşti această mască ca să scapi de acnee şi coşuri şi să o laşi peste noaptea, spune dermatologul Diane De Fiori, care lucrează la Rosacea Treatment Clinic din Melbourne, Australia.
PASUL 4: Foloseşte un purificator de aer
O barieră reparatoare, cu scopul hidratării, care conţine ingrediente de tipul ceramidelor şi al colesterolului, combinată cu un aparat care curăţă aerul din dormitorul tău duce la o piele hidratată, frumoasă, mai rezistentă la iritanţii şi alergeni, dar previne si eventualele riduri fine. Dacă lucrezi în fiecare seară la pielea ta, poţi să renunţi la crema de faţă de peste zi definitiv sau poţi alege una cu o textuă mai light, care merge perfect sub machiaj sau loţiunea de protecţie solară.
PASUL 5: Ţine crema de mâini cu tine mereu
Dacă îţi hidratezi mâinile cu o cremă groasă, uleioasă, vei avea pielea, dar şi unghiile perfecte dimineaţă. Mâinile se usucă de-a lungul zilei, prin expunerea la aer uscat şi de la spălarea excesivă. Foarte puţine dintre noi aplicăm crema după fiecare expunere la apă, deşi aşa ar trebui să facem, spune dermatologul Jessica Krant, MD, fondatoarea a Art of Dermatology. Noaptea e o ocazie prin care să încerci să repari răul făcut ziua, astfel încât să păstrezi unghiile şi cuticulele hidratate, ca cele dintai să crească mai lungi şi puternice si ca să se rupă mai rar, adaugă medicul.
PASUL 6: Dormi pe o pernă potrivită
Spală-ţi părul cu un şampon fără silicon şi foloseşte o faţa de pernă de satin, ca să-l păstrezi sănătos şi să nu se ciufulească. Fibrele din feţele de pernă de bumbac face rău cuticulelor din păr. Dacă nu vrei să dormi pe una de satin, schimbă pur şi simplu faţa de pernă de bumbac odată la două zile. Măcar aduci o îmbunătăţire.
PASUL 7: Prinde-ţi părul când dormi.
Părul tău strânge uleiuri şi murdărie care se transferă pe faţa ta şi pe faţa de pernă, ceea ce poate explica coşurile care nu ştii de unde apar. Strânge aşadar părul cu un elastic sau cu o agrafă, ca să-l ţii departe de faţă pe timpul nopţii.
PASUL 8: Dormi 8 ore pe noaptea
Dacă dormi cum trebuie şi cât trebuie, o să observi efecte uimitoare asupra felului în care arăţi. Somnul poate reduce cercurile negre de sub ochi deoarece lipsa somnului compromite sistemul circulatiei sangelui şi aşa apar petele de sub ochi, cauzate de faptul că sângele nu a circulat cum trebuie sau suficient, spune esteticianul celebrităţilor Renée Rouleau.
Tot de la lipsa somnului vine pielea palidă şi obosită, explicată de asemenea prin circulaţia insuficientă a sângelui.
PASUL 9: Alege un exfoliant pe care să-l laşi pe faţă pe timpul nopţii.
Când dormi, pielea lucrează cel mai tare să se repare, spune Teresa Stenzel, directoarea de educaţie de la Bioelements. Acum e timpul să aplici un exfoliant şi să-l laşi să-şi facă treaba pe timpul nopţii, ca să oferi ingredientelor din el timp să se absoarbă şi ca să corectezi relele adunate pe piele de expunerea la raze UV, la praf şi mediul înconjurator.
Exfolierea este arma secretă în a avea o piele nemaipomenită, crede si expertul facial al celebrităților, Joanna Vargas. E pasul peste care se trece cel mai des în rutina îngrijirii de acasă, dar nu ar trebui să se întâmple aşa, întrucât face o mare diferență în felul în care pielea ta arată și felul în care se simte. Ar trebui să te gândești la exfoliere ca la o modalitate de a crea legătura perfectă între produsele de îngrijire și cele de make-up. Ai putea să investești în cele mai scumpe produse de îngrijire ale pielii, dar, dacă nu o exfoliezi frecvent, ingredientele acestor produse nu vor penetra tenul ca să facă aceea diferență pe care ți-o dorești.
PASUL 10: Foloseşte cremă de ochi
Fără îndoială, ai auzit acest sfat de un milion de ori, dar crema de ochi chiar e importantă. Dacă foloseşti o cremă bună şi una specială pentru ochi noaptea, chiar dacă ai doar 20 de ani, o să vezi efectele. Când te trezeşti, pielea ta va fi strălucitoare şi hidratată.
sursa: dailymakeover.com
foto: ellabb.com






































