Probabil toate așteptați cu nerăbdare primăvara. Va veni căldura, vom putea purta fuste, bluzițe subțiri, vom avea outfituri mai sexy și mai vesele. În plus, vom putea face plimbările lungi prin parc care ne-au lipsit atât de mult.

CADEREA PARULUI

Însă… primăvara vine cu o problemă destul de gravă pentru femei. Ne cade părul mult mai mult decât în restul anului!

Părul oricum cade mai mult atunci când anotimpurile se schimbă. Dar trebuie să știi că primăvara, îndeosebi, se pierd de două-trei ori mai multe fire de păr ca în mod normal. Probabil că vrei să auzi și o explicație: ei bine, medicii spun că acest lucru se întâmplă din cauza secreției crescute de hormoni sexuali. Acești hormoni sexuali accelerează ciclul de regenerare a firelor de păr.

Trebuie să știi că, în mod normal, o persoană pierde între 30 și 80 de fire de păr în fiecare zi. Contează și cum îți tratezi părul, bineînțeles. Dacă îl piepteni agresiv, bineînțeles că vei pierde mai mult de atât. Dar dacă te porți cu părul ca de obicei, dar ai observat că îți cad mai mult de 100 de fire de păr într-o zi, înseamnă că ai o problemă și trebuie să începi să cauți remedii. Și să afli care este cauza acestei probleme.

Iar primăvara se întâmpla aceste lucruri și pentru că se înregistrează temperaturi mai mari ca înainte. Astfel, din cauza căldurii, crește cantitatea de hormoni femini secretați de organism: acest lucru se numește seboree hormonală, afecțiune care-ți afectează sănătatea părului. Așadar, pentru că funcțiile glandelor sebacee se dereglează, seboreea duce la schimbări în ceea ce privește calitatea și cantitatea sebumului în zona scalpului.

SOLUȚII ANTI-CĂDEREA PĂRULUI

DIETA SĂNĂTOASĂ

O cauză a căderii părului o constituie o dietă nesănătoasă. Renunță la ulei, dulciuri, grăsimi, fastfood-uri. Așa vei avea grijă și de silueta ta, dar îi vei face un mare bine părului tău.

Sally Kravich, CNHP, nutritionist , spune că “vanitatea este o modalitate buna de a inspira oamenii să mănânce mai bine- toți ne dorim silueta perfectă și un păr și o piele radiantă.”

Ea încurajează pacienții să obțină nutrienți și mineralele necesare din alimentele pe care le mănâncă. Din păcate însă, mulți oameni nu au cele mai bune diete.

Proteinele sunt importante pentru a ajuta creșterea părului. Valoarea zilnică recomandată este de aproximativ doua ori trei portii de cateva grame de carne sau o combinație de patru până la cinci portii de lactate și fasole.

Kravich recomanda pacienților preocupați de căderea părului să includă nuci și semințe, ouă si pește în dieta lor. Toate sunt surse importante de omega-3 acizi grași, care ajută la un scalp sănătos.

Uneori stresul este o cauză a căderii părului. Așa că este adevărat….uneori poți lăsa un om fără păr în cap dacă îl enervezi.

Oricum, indiferent de cauză, sunt o grămadă de tratamente pentru prevenirea căderii părului, pentru prevenirea ruperii acestuia sau a mătreții și pentru a asigura creșterea mai rapidă a părului. Dar aceste tratamente, mai ales cele bune, sunt foarte scumpe. Însă nu ești obligată să le cumperi! De fapt, sunt o grămadă de tratamente pentru creșterea părului și pentru prevenirea căderii lui foarte eficiente și pe care le poți prepara chiar în propria bucătărie, folosind uleiuri esențiale, ierburi și chiar și fructe și legume. Iar tratamentele pentru păr de care voi vorbi nu costă nimic și merită încercate, cu siguranță!

Frunze de curry și ulei de cocos

Ridicat în slăvi, lăudat, părul femeilor din India este cosiderat aur, ceva extrem de prețios, cu adevărat o podoabă! Însă te-ai întrebat vreodată de ce se întâmplă asta? Pentru că femeile din India știu un secret și are legătură cu o plantă pe care o pui de cele mai multe ori în mâncare. Curry, acest condiment picant delicios, face cu adevărat minuni pentru creșterea părului. Așa că pentru a profita de beneficiile acestei metode de a a vea grijă de părul tău fără tratamente scurte, uite rețeta:Vei avea nevoie de frunze de curry și ulei de cocos ( acest ulei de cocos este un alt tratament magic!). Fiebe-le împreună, apoi aplică pe părul tău, olosește acest tratament de două ori pe săptămână pentru a-ți revigora părul, pentru a-l face să crească mai repede și chiar să lupte împotriva părului alb! Ai grijă să nu prăjești curry-ul, doar fiebe-l puțin.

Cât de des să folosește această mască: de două ori pe săptămână

De unde să cumperi: Poți găsi ulei de cocos la farmacii, în supermarket și în model special în magazine organice. Este disponibil și online de la magazine specializate sau de la locuri ca Amazon. Curry îl cumperi de la supermarket.

ALTE MĂȘTI ANTI CADEREA PARULUI:
1. Laptele nefiert

Se toarnă lapte nefiert într-un castron. Se înmoaie o bucată de vată în lapte și se aplică direct pe păr și scalp. După o oră, se spală foarte bine părul.

2. Uleiul de susan

Uleiul de susan este un ulei hrănitor excelent. Deoarece este bogat în vitamine și minerale, ajută la întărirea părului și creșterea circulației sângelui la nivelul scalpului. Pur și simplu se amestecă o lingură de ulei la rădăcină, combinat cu suc de lamaie. Aplicați acest amestec pe pielea capului si pe păr. Înfășurați capul cu un prosop fierbinte. După o jumătate de oră, se spală cu șampon părul.

3. Oțetul de mere

Pentru a trata parul, oțetul de mere este foarte eficient. În loc de a folosi sampoane scumpe pentru păr, încercaţi un masaj cu oțet de mere, căci funcționează mai bine. Tot ce trebuie să faceți este să turnaţi puţin oțet de mere într-un castron. Cu ajutorul unei bucăţi de vată, aplicaţi-l pe pielea capului și pe păr. Clătiți părul după 5-10 minute.

Puteți utiliza, de asemenea oțet de mere diluat. Se amestecă oțetul de mere și nişte apă caldă în proporție egală. Aplica amestecul după ce șamponezi părul. Acesta va funcționa ca un balsam și va ajuta la gestionarea părul în mod corespunzător.

Mască de păr pentru păr moale și subțire

Pentru a adăuga volum și putere părului tău, trebuie să apelezi la o soluție care ți se va părea cel puțin…ciudată, dar care, îți garantez, este foarte eficientă: berea! Da, da, ai auzit bine. Această băutură fermentată conține foartă multă drojdie, ceea ce îți va ajuta părul, deoarece îți va întări rădăcinile. Așa că …dacă părul îți cade, se rupe, este moale și subțire.. ia o bere!

Cum folosești această mască de păr: Amestecă o jumătate de ceașcă de bere fără acid ( toarnă berea într-un castron și las-o să stea așa câteva ore bune pentru a scăpa de bule) cu o linguriță de ulei light ( de floarea soarelui sau canola) și un ou crud.

Aplică acest amestec pe părul curat, umed. Lasă amestecul să acționeze timp de 15 minute, apoi îndepărtează-l folosind apă rece.

O altă modalitatea de a-ți aplica tratamentul cu bere pe păr ar fi să adaugi bere (tot fără bule, repetă același procedeu) într-o sticlă cu spray și să-ți dai pe părul uscat. Atunci când lichidul se va evapora , reziduul de proteină rămas (din grâu, malț sau hamei) va continua să-ți întărească și să-ți dea formă părului. Acest tratament cu bere poate fi aplicat în fiecare săptămână.