Stabilirea datei potrivite pentru unul dintre cele mai așteptate evenimente din viața noastră este cel mai important moment din planificarea nunții. Primăvara este un anotimp aparte, care vine la pachet cu o vreme plăcută și cu un miros îmbietor de flori proaspăt înflorite. Dacă ai decis că vrei să-ți organizezi nunta în lunile de primăvara, cu siguranță îți dorești să integrezi în decor și în atmosferă farmecul aparte al acestui sezon.

Pentru a veni în ajutorul tău, echipa Metropolitan Club&Events, expertă în procesul de organizare de nunți, îți propune o nouă abordare pe piața nunților din România.

Vremea florilor și a timpului însorit

Primăvara este anotimpul noilor începuturi, așadar este momentul perfect să faci primul pas în viața maritală. Cu plante, copaci, verdeață și flori de jur împrejur – primăvara este timpul pentru a înflori și a prinde viață. Există o aromă romantică naturală în aer care se completează cu priveliști uluitoare. Totul în jurul tău fiind în floare, este momentul perfect pentru a spune „Da!”

Dacă vorbim despre vreme, când te vei bucura de un soare mai blând ca acum? Nici prea cald, nici prea rece, vremea din lunile de primăvară este perfectă pentru o nuntă. Bineînțeles, nu poți da niciodată o garanție atunci când vine vorba de natură, dar cu siguranță vei avea mai multe șanse de timp frumos. 

Desigur, se cuvine să acorzi o atenție deosebită și florilor. Pentru o nuntă de primavară timpurie, optează pentru flori ușor accesibile, cum ar fi lalele, narcise, liliac și bujori.

Disponibilitate la alegere 

Cum majoritatea mirilor își doresc nunți pe timp de vară sau toamnă, o nuntă primăvăratică va avea cu sigurnață de câștigat în ceea ce privește diversitatea alegerilor. Fie că vorbim despre disponibilitatea unui restaurant de evenimente, fie despre disponibilitatea furnizorilor, de ce să nu profiți de cât mai multe opțiuni? De asemenea, primăvara este și perioada în care poți beneficia de discount-uri și oferte speciale. Sună bine, nu-i așa? 

În cazul invitaților se întâmplă același lucru. Daca vara multitudinea de evenimente la care participăm cu toții devine obositoare, primăvara acest lucru nu se mai întâmplă. Concediile s-au terminat demult și deja a trecut ceva timp de la ultimul eveniment important, așa că fiecare își dorește puțină distracție. Printre sărbătorile în familie, o petrecere de nuntă este exact ceea ce avem nevoie.

Nu există riscul să te suprapui cu alte evenimente

Cum majoritatea își stabilesc concediile în perioada iulie-august, în lunile de primăvară este mult mai puțin probabil ca rudele sau cei mai buni prieteni ai tăi să fie plecați sau să fie nevoie să participe la alt eveniment și să nu poată lua parte la nunta ta.

Mai mult, poți deveni un adevărat trend setter. Fie că vorbim despre noile stiluri ale rochiilor de mireasă sau de coafuri, de culoarea anului sau de accesoriile la modă, în fiecare an există anumite tendințe ale noului sezon. De ce să nu fii tu prima persoană care se bucură de ele? 

Idei de decor

Și pentru că tot vorbim despre tendințe, cu ce poți impresiona mai tare dacă nu cu decorul de nuntă? Detaliile fac ca nunta să fie una specială, iar atmosfera este deosebit de importantă. Culorile sunt extrem de importante în amenajarea unui decor de nuntă, indiferent de anotimp. Însă, pe timp de primăvară, ele pot deveni și mai semnificative, deoarece primăvara este plină de nuanțe inedite, pretutindeni în natură.

Combinații de culori pastel, cum ar fi cuarț roz și albastru Chantilly; roz pudră și auriu, verde mentă și galben, poți jongla cu aceste culori în cele mai mici detalii: huse pentru scaune, fețe de masă, mărturii, cocarde, veselă etc.  Tonurile mai deschise și mai strălucitoare ale primăverii sunt atât de feminine și trebuie să facă orice nuntă să arate șic.


Te-am convins? Ei bine, acum tot ceea ce rămâne de făcut este să găsești salonul de evenimente potrivit. Asigură-te că îți iei tot timpul de care ai nevoie pentru a face alegerea corectă. Dacă ai nevoie de consultanță pentru a organiza evenimentul tău, echipa Metropolitan Club&Events oferă servicii personalizate pentru ca tu să ai parte de nunta visurilor tale!