Reţetele de frumuseţe cu cereale sunt mult mai puţin cunoscute decât cele cu fructe, cu legume şi flori. Între ele, la loc de frunte, se află grâul, porumbul, susanul, orezul, ovăzul şi soia, adevărate grăunţe „de aur” pentru sănătatea şi frumuseţea pielii.

Ovăzul

– Elixir pentru pielea sensibilă-

Este originar din regiunea nordică a Mării Negre, dar încă din timpuri străvechi, germanii vedeau în el mai mult decât o plantă furajeră şi un aliment de bază. Pentru că venerau caii ca fiind animale sfinte, ovăzul era considerat „hrana zeilor”. Sub formă de ceai, el elimină apa şi combate oboseala, iar ca adaos de baie (paiele) relaxaează şi calmează pielea sensibilă.

Măştile cu ovăz liniştesc tenul iritat.

Se prepară un terci din două linguri de fulgi de ovăz, o linguriţă de miere şi patru linguri de lapte fierbinte. Se lasă să se răcească, apoi se întinde pe faţă. Se lasă să acţioneze circa 20 de minute, după care se curăţă pielea cu comprese umede.

Porumbul

-Un excelent hidratant-

În legendele din America de Nord şi din America Latină, porumbul joacă un rol foarte important. Indienii maya, de pildă, credeau că zeii au făcut primii oameni din porumb. Drept urmare, în ceremonialele lor îşi cinsteau zeii cu serbări şi dansuri dedicate porumbului. Şamanii siberieni recunoşteau,şi ei, puterea plantei şi tratau diverse boli de piele cu prişniţe cu porumb. Şi astăzi, multe clinici de frumuseţe din America oferă tratamente cu porumb, sare şi uleiuri, urmate de un duş în poziţie orizontală.

Compresele cu ulei din germeni de porumb sunt foarte bune pentru zona gâtului şi a decolteului. Se încălzeşte o ceaşcă de ulei de porumb pe baie de abur, fără a se înfierbânta prea tare. Se întinde pe gât şi pe decolteu cu o pensulă. Se aplică deasupra hârtie de celofan, şi peste ea un prosop. Se lasă să acţioneze 15 minute, după care celofanul se scoate, uleiul rămas se masează pe piele, iar excesul se şterge tamponând cu vată umedă.

Orezul

-Ten catifelat şi păr mătăsos-

„Pâinea Asiei” este de-a dreptul miraculoasp: energizant puternic, furnizor important de vitamina B şi diuretic. În plus, capacitatea lui de a înfrumuseţa pielea nu le este deloc străină femeilor asiatice: acestea folosesc de secole, spălăturile cu tătâţe de orez, un fel de peeling soft, pentru a avea un ten alb, de porţelan. Foarte bună este, de asemenea, apa de orez (rezultată după fiert), care „leagă” umiditatea şi cu care se tamponează faţa şi mâinile. TRupul, în schimb, are voie să bea vin din orez: câţiva stropi de sake în apa de baie conferă epidermei o strălucire aparte. Pudra de orez este secretul legendar al gheişelor.

Susanul

-Deschide porii-

Cine nu a citit basmul cu Ali-Baba, care rosteştle formula magică: „Sesamm deschide-te” şi, deodată în faţa lui se deschide peştera plină cu comori? În limba arabă, sesam înseamnă susan, iar bobul lui este considerat o mică bijuterie a naturii: pentru a ajunge la seminţele preţioase ale celei mai vechi plante oleaginoase de pe pământ, trebuie spartă capsula, şi de-abia apoi poate fi extras din ea uleiul, care are o tradiţie veche în medicina alternativă, care îl foloseşte pentru cure de eliminare a reziduurile, atât intern, cât şi extern.

În plus, uleiul de susan este ideal pentru piele: pătrunde  până în straturile ei adânci, o acoperă cu o peliculă mătăsoasă şi o protejează de uscare. Şi se pare ca ajută şi la eliminarea toxinelor şin ţesutul cutanat. Şi încă ceva: uleiul de culoarea cihlimbarului conţine antioxidanţi puternici, precum sesamolina şi vitamina E (vânător de radicali liberi).

Masajele cu ulei de susan fac pielea picioarelor de mătase. Înmoaie-ţi picioarele în apă caldă  vreme de 10 minute, spla-le cu săpun şi cu peria , clăteşte-le  bine, apoi şterge-te într-un prosop pluşat. După cinci minute, masează-le, pe îndeletem pornind de la degete şi ajungând la călcâie, cu ulei de susan cald. Lasă-l să acţioneze 20 de minute. Şterge excesul cu un prosop umed.

Soia

-Pentru o piele veşnic tânără-

Legenda spune că unul dintre împăraţii Chinei,Shen Nungm i-a învăţat pe supuşii săi , în urmă cu 5000 de ani , practicile agricole, participând el însuşi la semănat şi recoltat, an de an. Când a văzut puterea vindecătoare a boabelor de soia, împăratul a declarat-o una dintre cele „cinci roade sfinte ale câmpului” considereate aducătoare de noroc.

Proteinele din soia stimulează producerea fibrelor de colagen şi elastină şi sporesc impermeabilitatea pielii, astfel încât contururile devin din nou mai ferme: ideal pentre pielea matură, care şi-a pierdut din elasticitate, care nu mai conţine estrogenii pentru ca tenul să fie mai ferm.

Foto: pinterest.com