Fie că suntem prezente la petrecerile în aer liber, acum că vara s-a instalat deja, la cocktailuri sau la cele cu un anumit dress code, există întotdeauna o mulţime de soluţii prin care să ne putem pune în valoare ţinuta. Dacă te-ai plictisit de coafurile simple, doar cu onduleuri şi atât, te invităm să arunci o privire printre aceste tuturiale şi să le încerci cât mai curând.

1. Cocul răvăşit

coafuri romantice pe care trebuie sa le incerci

Este o coafură des întâlnită pe covorul roşu şi îţi oferă un aer glam, sexy, iar acele bucle răvăşite îţi vor încadra faţa minunat. Dacă vrei să realizezi acest tip de hairstyle, trebuie mai întâi să îţi ondulezi anumite secţiuni din păr ( nu neapărat toate egale), mai apoi trece-ţi degetele prin el că să pară natural. Răsuceşte şuviţele sau împleteşte-le, după cum preferi, iar apoi strânge-le într-un coc la spate şi lasă câteva fire pe dinafară pentru un aspect nefinsat, răvăşit. La sfârşit, fixează cu puţin spray fixativ.

2. Bobul ciufulit

coafuri romantice pe care trebuie sa le incerci

Pentru a obţine această coafură minunată pe care o poartă şi îngeraşul Victoria`s Secret, Karlie Kloss, trebuie mai întâi să îl pregăteşti aplicând spumă pentru volum. Mai apoi, foloseşte uscătorul de păr şi o perie rotundă cu diametrul mai mare şi usucă-l, răsucind şuviţele cu ajutorul periei pentru a obţine acel aspect uşor ondulat şi răvăşit. Poţi accentua buclele, folosind ondulatorul, iar la final finisează cu puţin fixativ.

3. Pleata lăsată lejer pe spate

coafuri romantice pe care trebuie sa le incerci

Arată foarte chic şi se realizează într-o clipită. Secrectul constă în folosirea şamponului uscat care va determina părul să îşi „aranjeze” acele fire rebele, care se electrizează. Continuă cu împletirea acestuia pe spate şi leagă-l cu un elastic subţire. Şuviţele mai scurte, care rămân pe dinafară ondulează-le, iar după acest pas foloseşte-te de fixativ astfel încât coafura să reziste.

4. Onduleuri prinse pe jumătate

coafuri romantice pe care trebuie sa le incerci

Este o coafură cu un aer romantic, dar şi modern în acelaşi timp şi durează foarte puţin timp că să o termini. Foloseşte o spumă pentru volum pe care o aplici cu mişcări uşoare, circulare de la rădăcină spre vârfuri, după aceea foloseşte peria rotundă şi uscătorul de par la o temperatură nu foarte ridicată ( nu vrem să îţi deteriorezi sau să îţi usuci părul). Defineşte buclele cu ondulatorul, iar apoi secţionează părul pe jumătate, iar prima parte prinde-o la spate: o poţi răsuci într-un coc sau împleti ori lasă liberă ( sunt o mulţime de variante, depinde cum îţi place mai mult)  şi fixează cu multe agrafe şi nu uita să foloseşti fixativ, nu vrem să te trezeşti în timpul zilei cu părul desprins de tot. De altfel, este potrivită atât pentru ocazii speciale, cât şi pentru o zi obişnuită.

5. Împletitura în stil grecesc

coafuri romantice pe care trebuie sa le incerci

Este perfectă pentru o petrecere în aer liber, în grădină sau la un cocktail şi, accesorizată cu o rochie lungă, vei părea o zeiţă din Grecia Antică. Foloseşte o atitudine rafinată pe post de invitaţie şi vei fii în centrul atenţiei toată seara, fără doar şi poate. Modul de realizare este cât se poate de simplu: secţionează părul în două părţi şi împleteşte-le, iar apoi pune-le una peste cealaltă la spate şi răsuceşte-le într-un coc, prinzându-le cu agrafe.