French metalic

French-ul clasic este foarte elegant, însă daca vrei ceva mai jucăuş, înlocuiţi lacul de unghii incolor cu gri şi albul clasic din french cu griul metalic.

silver metallic nails

Unghii florale

Pentru că primăvara se apropie calendaristic, această manichiură pare că o vesteşte.

flower nails vintage floral nails

Unghiile cu caviar

Una dintre cele mai tari tendinţe în arta unghiilor, este acum unghia înfrumuseţată de biluţele minuscule ca de caviar; ele pot fi întâlnite în cele mai deosebite combinaţii. Majoritatea femeilor aleg doar ca unghia inelarului să fie îmbogăţită cu aceste „accesorii”.

unghii caviar

Ungiile ombre sau in degrade

Această manichiură presupune mai multă îndemânare din partea doamnelor, de aceea majoritatea lor o realizează la salon, dar efectul final merită!

ombre unghii ombre nails

Unghiile cu model dantelat

Există pe piaţă ştampile speciale pentru a face acest model. Manichiura se realizează astfel, într-un timp scurt, iar efectul este wow! Acest model de unghii este o opţiune excelentă pentru unghiile de nuntă pentru că au un aspect elegant şi foarte feminin.

unghii dantela

Unghiile cu model Aztec

Această manichiură are un design foarte colorat, cu o mulţime de detalii, de aceea acesta este considerat de o dificultate majoră.  Puteţi sări peste partea grea şi doar să vă alegeţi salonul unde doriţi să vă faceţi manichura cu model Aztec.

Alt[ abordare a unghiilor cu model aztec

Unghii mate cu model lucios

Combinarea lacurilor lucioase cu cele mate au un efect grozav ce denotă eleganţă şi sofisticare.

unghii mate si lucioase

Culori contrastante şi sclipici

Efectul acestui tip de manichiură este dat de inelar care este decorat cu sclipici într-o culoare contrastantă celorlate unghii.

unghii contrastante

Unghii cu model de ziar

Pune bine ziarele care au fonturi deosebite pentru o mai bună întrebuinţare, şi anume, încorporarea lor în arta unghiilor. Acest aspect este foarte uşor şi îl puteţi face singură acasă.

unghii ziar

 foto: pinterest.com