Fie că ești fan rock, pop, fie că asculți Sam Smith sau dansezi până nu mai poți pe melodiile lui Taylor Swift, avem câte o ținută potrivită pentru tine, în cazul în care vrei să mergi la un concert al artistului tău preferat.
Atunci când te duci la un concert, să te îmbraci potrivit pentru tipul de muzică ce se va asculta este extrem de important. Bineînțeles, sunt câteva sfaturi de care trebuie să ții cont indiferent de tipul de concert la care intenționezi să mergi: să poți dansa, să poți rezista mult stând în picioare – tocurile cui și pantofii incomozi cred că ar trebui scoși de pe această listă – și, dacă acel concert se ține afară, trebuie să te îmbraci în așa fel încât să te asiguri că nu vei muri de frig.
Așa că am selectat câteva ținute potrivite pentru diverse tipuri de concerte. Sigur vei găsi una care va fi și pe gustul tău.
ȚINUTA 1: ROCK

Atunci când te duci la un concert rock, trebuie să ții cont de următorul sfat: poartă încălțăminte comodă! Dacă vrei să porți o pereche de bocanci, e perfect! Chiar dacă nu ești genul care să danseze și să sară toată noaptea, fii sigură că persoanele din jurul tău vor face asta. Așa că te protejezi pe tine însăți dacă porți o pereche de încălțări potrivite.
Ținuta de mai sus este perfectă pentru un concert rock. Bineînțeles, lait-motivul ținutei – și a tuturor ținutelor rock, de altfel – hainele din piele.
Fusta din piele, cu talie înaltă, dar scurtă este perfectă!
Dacă eşti în căutarea unei piese vestimentare pe care să o porţi şi care să îţi permită să îţi păstrezi stilul feminin, însă adăugând un plus de îndrăzneală, te poţi baza pe fusta scurtă din piele. Ea poate fi dreaptă, cloş sau cu pliseuri, însă efectul va fi întotdeauna acelaşi – wow!
Fusta scurtă din piele este iubită de fashioniste în sezonul rece, însă ea este purtată cu succes atât primăvara cât şi vara. Poţi opta pentru acest element vestimentar atunci când doreşti să adaugi un vibe sexy ţinutei tale.
Cheia spre o ţinută în care combini fusta din piele este să porţi o bluză cât mai simplă. Asta înseamnă să asortezi fusta cu o cămaşă clasică albă, care poate fi şi din mătase, cu un pulover pe gât din caşmir, ori cu un sacou XXL. Ai grijă să nu combini fusta din piele cu o jachetă din blugi sau cu un pulover extra-large.
De asemenea, dacă din motive etice refuzi să porţi o fustă din piele, optează pentru una din piele ecologică.
În ținuta de mai sus fusta este perfect asortată cu o bluză simplă, neagră. Trebuie să știți că pielea se asortează de minune cu… piele! Așadar, dacă porți o piesă vestimentară din piele, să nu crezi că nu poți purta și alta, în același outfit. De fapt, este exact invers.
Jacheta de piele sunt la modă în primăvara 2015. În acest sezon, o popularitate aparte o vor avea jachetele de damă făcute din piele eco. Aceste jachete sunt un must have al primăverii 2015. Avantajele acestor modele de jachete sunt acelea că pielea eco permite circulația mai bună a aerului, iar materialul este unul foarte plăcut la atingere, care și arată foarte bine. În plus, prețul este un pic mai mic decât al jachetelor din piele. Iar acum când toate materialele eco sunt la modă, asemenea jachete se vor bucura de un interes aparte. Jachete din piele eco scurte au putut fi văzut în colecțiile unor designeri ca Emporio Armani, Hellessy, Burberry Prorsum și Miu Miu. Alte modele deosebite de jachete din piele, care au fost combinate cu fuste în același stil, au fost prezentate și de casa de modă Sonia Rykiel.
Așadar, această jachetă din piele se potrivește perfect în această ținută.
Și pentru că această ținută este all black, eșarfa vine să-i dea un plus de culoare și să o facă mai veselă, mai tinerească! În plus, imprimeurile geometice sunt la modă în 2015, așadar eșarfa este atât practică, îți scoate ținuta din anonimat, și, în același timp, te face să fii în pas cu moda!
ȚINUTA 2: COUNTRY
În timp ce vrei să eviți să te îmbraci… într-un stil country la un asemenea concert (ținutele country chiar sunt demodate), vrei totuși să fii în ton cu muzica pe care o vei asculta.
O salopetă din denim este perfectă în această situație!
Salopetele din denim sunt foarte comode, creează un look casual şi relaxat. Sunt tinereşti şi foarte uşor de combinat cu alte elemente vestimentare, poţi alege să porţi salopeta cu un tricou simplu, alb sau cu o bluză cu imprimeu floral. Tu decizi care vrei să fie aspectul final al ţinutei tale în care elementul central este salopeta.
Dacă nu ești o adeptă a salopetelor, poți purta o cămașă din denim, lungă. Combinată cu o pereche de ciorapi cu un model deosebit, se vede perfect!

Știți acel citat cu “cine n-are batrani, să-și cumpere?”? Poate fi adaptat de minune și la cămașa de blugi. Dacă n-aveți o cămașă de blugi, fugiți după muncă prin magazine pentru a vă găsi una. Pentru că este o piesă vestimentară MUST HAVE.
Și să nu uitați de cizme! Cele din poza de mai sus sunt botine cu toc. Arată foarte bine, se potrivesc de minune cu această ținută, dar dacă nu ești obișnuită să porți tocuri, stai departe de ele la un concert! Ia-ți o pereche de botine negre fără toc. Da, picioarele nu-ți vor mai părea la fel de lungi, dar cu siguranță te vei simți foarte bine și vei fi capabilă să dansezi toată noaptea.
ȚINUTA 3: POP
Dacă vrei să te duci la concertul lui Iggy Azalea sau Taylor Swift sau oricare altă cântăreață/ cântăreț de muzică pop, ia-ți cea mai drăgălașă rochiță a ta, combin-o cu o jachetă din piele de tip motociclist și ia-ți o pereche de pantofi cu toc gros sau fără toc. Ai grijă însă: nu purta o fustă prea scurtă, pentru că nu vrei, cu siguranță, să stai toată seară să tragi de fustă. Probabil că preferi să te distrezi ascultându-ți artistul sau artista preferată!

În poza de mai sus vedem o rochiță simplă, negru cu alb (o combinație care va rămâne mereu la modă).
Geaca de piele de motociclist se întoarce din nou pe poziții de conducere în rândul articolelor din piele la modă. În această primăvară, jachetele din piele tip motociclist promisiunea vor acapara întregul oraș, deoarece au fost prezentate în colecțiile a numeroși designeri de modă celebri.
Geaca de piele motociclist este un clasic de mai mulți ani și trebuie să fie prezentă în garderoba fiecareia, nu numai a motociclistilor, așa cum ne-am obisnuit. Astăzi, putem vedea o geacă de piele pentru femei, în stil motociclist aproape peste tot. Acestea sunt purtate în timpul unei plimbari în parc, la locul de muncă, în club sau chiar la restaurant. Caracteristica distinctivă a acestei geci motociclist este gulerul oblic și catarama de lângă fermoar, deși astăzi putem vedea o geacă de piele cu detalii suplimentare, dar originale. Depinde de gusturile fiecăreia.
Acum ești pregătită pentru concert! Cu ținuta potrivită, nu mai rămâne decât să fii într-o companie plăcută și să dansezi toată noaptea!







































