Nu știu voi ce părere aveți, dar mie mi-a ajuns atâta iarnă! Parcă nu mai vrea să plece sau, vorba unei prietene, „ce iarnă frumoasă avem primăvara asta”. Știm că nu ar trebui să lăsăm ca vremea să ne influențeze starea de spirit, dar uneori chiar nu avem cum să nu facem asta. Și, în plus, este dovedit științific că lipsa soarelui ne afectează. Lumina soarelui, lumina naturală este foarte importantă pentru că în prezenţa ei se secretă melatonina, care are legătură nu numai cu starea noastră emoţională, ci şi cu calitatea somnului. În această perioadă înnorată prelungită lumea este mai taciturnă, mai irascibilă, fără chef, se trezeşte foarte greu dimineaţa, spun psihologii.

Așa că, dacă și voi ați intrat într-o stare de melancolie din cauza vremii, există ceva ce vă poate bucura: hainele! Și nu, nu mă refer la o sesiune de shopping. Aceasta este o bucurie relativă, atunci când vă veți vedea cu portofelul gol nu veți simți aceeași fericire.

Dar puteți purta anumite haine care să vă îmbunătățească instant starea de spirit, și chiar să îmbunătățească starea de spirit a celor din jurul vostru.

1. Cumpără-ți o piesă vestimentară într-o nuanță caldă. Indiferent care sunt culorile tale preferate sau culorile care sunt la modă într-un anumit sezon, chiar dacă îți plac culorile neutre, deoarece sunt mai versatile, încearcă să porți, mai ales în zile mohorâte, în care ai o stare de spirit proastă, piese vestimentare în nuanțe calde. Asta pentru că o haină colorată afectează, cu siguranță, starea de spirit a unei persoane. De la ceva atât de simplu, chiar poți avea o zi mai bună, crede-mă. Acum nu spun că dintr-o dată trebuie să porți roz bombon sau un galben țipător, asta dacă nu porți, în general, haine prea colorate ( în orice caz, stai departe de culorile neon – chiar nu vrei să fii văzută de la un kilometru, n-ai nevoie de asta). Dar nuanțele cu tonuri calde – fie că sunt nuanțe „cosmetice” – așa ca piersică, fie că este turcoaz, bej, nuanțe spre portocaliu – toate pot să-ți încălzează outfitul și să-ți îmbunătățească starea de spirit. Și să nu fii surprinsă dacă oamenii din jurul tău vor zâmbi când te vor vedea – le va îmbunătăți și starea lor de spirit.

Având în vedere faptul că Pantone a publicat cele zece culori la modă în 2015, uite ce nuanțe calde se poartă în acest sezon:

Cadmium Orange

– o culoare care evocă un sentiment de optimism, distracție, imaginație. Această culoare este în același timp jucăușă și sofisticată, este o culoare caldă, primitoare și dramatică – subtil.

ce-culori-se-poarta-in-2015-476x600

Cashmere Rose

O culoare jucăușă care ne amintește de anii ’60, Cashmere Rose este o nuanță delicată de roz care ne inspiră bunătate, gentilitate.

ce-culori-se-poarta-in-2015-5jpg-472x600

Amethyst Orchid

Această nuanță este o nuanță care ne arată afecțiune. Această nuanță ne amintește de regalitate. Intrigantă, vribrantă, câteodată senzuală, enigmatică, este o nuanță extraordinară, unică, încrezătoare, creativă.

ce-culori-se-poarta-in-2015-7jpg-500x600

Marsala

Pantone a decis care este CULOAREA ANULUI 2015. Această culoare este MARSALA. Această nuanță este asemănătoarea burgundy-ului, însă cu accente maronii. Directorul Insitutului Pantone, Leatrice Eiseman, a vorbit despre marsala într-un interviu acordat celor de la Wall Street Journal. Leatrice Eiseman a spus că MARSALA, culoarea anului 2015, “este o culoare organica, insa are, totodata, un aer sofisticat”.

ce-culori-se-poarta-in-2015-9jpg-532x600

2. Cumpără-ți ceva care strălucește! Odată, o femeie tânără pe care am cunoscut-o mi-a spus că, atunci când vedea ceva care strălucea, nu se putea abține să nu-și dorească acel lucru și să nu și-l cumpere. Și în aceste zile, sunt complet de acord cu ea! După luni de zile în care am purtat căciuli, paltoane, fulare, piele, haine groase, vreau ceva să mă scoată din monotonie! Fie că este vorba de niște cercei micuți, dar strălucitori, fie că este vorba de o pereche de pantofi metalici sau o geantă într-o astfel de nuanță, un tricou cu niște cristale strălucitoare, pentru a avea o zi bună, purtați astfel de nuanțe!

Când vine vorba de genți metalice, unde mai pui că sunt și foarte versatile.

Dacă te uiți în dulapul tău cu genți, probabil și tu o să observi că ai tendința să-ți cumperi doar genți negre. Chiar dacă așa crede toată lumea, să știi că geanta neagră nu se potrivește chiar la orice. Bineînțeles, este perfect să ai și o geantă neagră deoarece o vei purta mult, dar ce faci când ai un outfit..maro sau bleumarin? Merge să le asortezi și cu o geantă neagră, dar nu la fel de bine cum ar merge dacă le-ai asorta cu alte culori. În plus, o geantă neagră poate lua străluicirea unui outfit colorat.

Gențile de mână metalice, fie ei în nuanțe aurii, argintii sau orice altă nuanță metalică, sunt incredibil de versatile. Ele sunt, de asemenea, potrivite pentru orice sezon, așa că le puteți purta pe tot parcursul anului. O geantă metalică se potrivește cu orice culoare, putând fi purtată și când îmbrăcați un costum, dar și când alegeți să purtați o pereche de blugi și un tricou, adăugând stil ținutei. O geantă metalică este ca o geantă neagră cu stil. Merge la fel de bine, dar arată mult mai interesant.

GENTI METALICE

3. Cumpără-ți ceva care să-ți amintească de natură! Lasă-te să fii un pic rebelă, ieși din limitele pe care ți le-ai pus singură. Pentru a face asta, ai putea purta ori un imprimeu floral ori un animal print!

Imprimeurile florale sunt la modă în 2015. Aceste imprimeuri arată foarte bine, sunt foarte feminine, potrivite pentru fashionistele romantice sau pentru cele care vor să aibă un strop de romantism pentru o zi.

IMPRIMEU FLORAL 2015

Animal-print-ul este un imprimeu la modă în 2015! Acest imprimeu este ori adorat de fashioniste, ori detestat! Nu există cale de mijloc când vine vorba de acest imprimeu, dar trebuie să țineți cont de faptul că animal print-ul este un must have al acestui an!

Dacă știi cum să-l combini și cum să-l porți în outfituri fashion, vei ajunge să îl iubești! Trebuie să ții minte o singură regulă: poartă o singură piesă vestimentară sau un singur accesoriu cu acest imprimeu – două deja este prea mult și vei ajunge să ai un outfit care cu siguranță nu ar fi lăudat de criticii de modă.

În plus, conform Institutului Pantone, în toamna 2015 vedem o umbrelă de culori, de la culori pământii, neutre, până la culori îndrăznețe, care reflectă sentimente ca speranță, distracție, imaginație și alte lucruri naturale. Aceste culori evocă dragostea pentru natură și o apreciere enormă a căldurii și siguranței, portretizate în culori inspirate din natură, care să ne amintească de lucruri care sunt reale și protective.

Culori care amintesc de natură, care se poartă în 2015:

Desert Sage

– această culoare este o culoare rece, un gri verzui. Este o culoare neutră ideală. Această culoare nu va ieși niciodată din modă, este clasică, nu are cum să deranjeze, dar în același timp este suficient de puternică pentru a fi de impact și de una singură.

ce-culori-se-poarta-in-2015-1jpg-466x600

Biscay Bay

O nuanță luxuriantă și elegantă, Biscay Bay este o combinație între cald și rece. Combină calmitatea și serenitatea albastrului cu nuanțe de verde, ducându-ne cu gândul la ape tropicale, într-un loc plăcut și primitor.

ce-culori-se-poarta-in-2015-4jpg-474x600

Dried Herb

ce-culori-se-poarta-in-2015-6jpg-473x600

Această nuanță verde măslinie este inspirată din zona safari sau military. Această culoare a fost o culoare elevată, pe care o percepem acum ca pe o culoare sofisticată și chic. O culoare apropiată de natură, Dried Herb este o nuanță organică, inspirată din natură.