În noaptea de luni spre marți, 4 spre 5 mai 2015, a avut loc, MET GALA (METROPOLITAN GALA). Această gală are loc anual și este o dedicație pentru Institutulul pentru Arta Costumului de la Muzeul Metropolitan din New York. Bineînțeles, după cum era de așteptat, această gală a prilejuit o defilare de ținute pe care o să le ținem minte mult timp de acum înainte.
Acest eveniment a reprezentat o ocazie pentru a aduce pe covorul roșu cele mai mari vedete ale lumii. Vedetele au avut ținute extraordinare, dar și extravagante. Rochiile spectaculoase și neobișnuite purtate de vedete au fost cumpărate de la case de modă din întreaga lume.
Ce ținute au purtat vedetele la MET GALA
Tema serii la MET GALA a fost…China. Vedete au purtat rochii așa cum au dorit ele, alegând designerii cei mai potriviți, dar ținând cont de această temă. Dacă le-a ieșit sau nu, rămâne de văzut.
Cântăreața Beyonce a făcut senzație la MET GALA. Ținuta ei a fost deopotrivă apreciată, dar și criticată. Așadar, Beyonce a avut, cu siguranță, cea mai controversată ținută. Beyonce a purtat o rochie extrem de transparentă prin care s-a văzut, ei bine…tot! Așadar, cu siguranță Beyonce a fost atracția serii la MET GALA.

Beyonce a apărut pe covorul roșu cu alături de soțul ei, Jay Z, într-o rochie extrem de sexy. Rochia avea aplicații doar în zonele intime. Beyonce a avut și un look schimbat la acest eveniment. Diva și-a prins părul într-o coadă de cal. În plus, celebra cântăreață s-a făcut remarcată și prin silueta de invidiat, apreciată chiar și de cei mai acerbi critici.
Bineînțeles, pentru Queen B această ținută poate fi una potrivită. Știm că vedetele pot să adopte orice fel de ținute, oricât de excentrice, și pot fi cool. Dar nu îți recomandăm să încerci această ținută…”acasă”. Indiferent cât de curajoasă și de excentrică ai fi, too much is just too much. Sau o altă regulă din fashion pe care nu încetez să o repet este „less is more”. Cred că ținuta lui Beyonce și-a atins scopul: a făcut vâlva și a plasat-o în centrul atenției.
O altă ținută remarcată la MET GALA a fost ținuta Rihannei.
Și cântăreața Rihanna a devenit faimoasă pentru aparițiile ei care mai de care mai excentrice. Însă nu cred că exagerez când spun că ținuta pe care a avut-o la MET GALA a reușit să le întreacă pe toate. Rihanna a purtat o rochie galbenă, cu o trenă extrem de lungă. Trebuie să vă precizăm faptul că a fost nevoie de nu mai puțin de patru persoane pentru a căra trena rochiei Rihannei. Ce să spunem, o divă rămâne o divă, nu-i așa?
Rihanna a fost întrebată de un reporter ce părere a avut mama ei despre rochie. Răspunsul cântăreței a făcut înconjorul lumii: „Sunt acoperită, așa că mama va fi încântată”, a spus Rihanna, râzând. Nu putem să nu ne întrebăm ce părere o fi avut mama lui Beyonce despre rochia purtată de fiica ei.

Îmi place foarte mult alegerea culorii pe care a făcut-o Rihanna. Galbenul este una dintre culorile în tendințe în această vară, iar Rihanna a dovedit că de fiecare dată când poartă galben că îi stă minunat! Chiar poate spune că galbenul este culoarea ei.
Minunata și excentrica rochie a Rihannei a fost creată de designerul chinez Guo Pei. Probabil cântăreața a considerat că se va putea apropia mai mult de tema serii – China, prin alegerea acestui designer. Oricum, ținuta Rihannei a primit foarte multe aprecieri pozitive de la critici din întreaga lume, așa că putem doar să o lăudăm pentru alegerea făcută.
Dacă vorbim de rochii cu trene impresionante, nu putem să nu vorbim și de rochia purtată de noua obsesie a tinerelor de astăzi, Kim Kardashian. Kim a ales să poarte o rochie albă, cu o trenă foarte lungă. Kim a apărut la brațul soțului ei și a întors toate privirile.

Rochia albă cu trenă impresionantă purtată de Kim Kardashian a fost realizată de celebrul designer Roberto Cavalli. Un alt aspect wow al rochiei, remarcat de toată lumea, au fost cristalele. Rochia purtată de Kim a fost plină de cristale. Cârcotașii nu au putut să se abțină și au observat faptul că rochia purtată de Kim seamănă extrem de mult cu rochia pe care a purtat-o Beyonce la MET GALA în 2012. Multe voci spun că Kim se străduiește din răsputeri să o copieze pe Queen B. Dacă este așa, nu putem spune decât că și-a ales un model extrem de bun!

O altă rochie remarcată la MET GALA a fost rochia purtată de cântăreața Jennifer Lopez. Rochia purtată de Jennifer a fost creată de casa de modă Versace. Rochia a fost creată special pentru cântăreață, pentru a fi purtată la acest eveniment.

Met Gala sau „The Oscars of Fashion” este cel mai important eveniment al anului, din lumea modei. Gala a avut loc la Muzeu Metropolitan din New York. În plus, cu ocazia acestei gale a fost deschisă și o expoziție de modă, expoziție inaugurată în Costume Institute.





































