Imprimeuri florale pentru bărbați

În zilele noastre, există o mulțime de persoane care se grăbesc să pună etichete greșite, fără a ține cont de faptul că odată cu trecerea timpului, au evoluat și tendințele în modă, devenind tot mai permisive. Din categoria ideilor preconcepute despre articolele vestimentare fac parte și cele legate de imprimeurile florale care sunt asociate mereu cu stilul feminin. Însă marii designeri nu sunt de aceeași părere. Imprimeurile florale pot fi purtate fără niciun fel de problemă și de bărbați, fără a le afecta stilul impunător, masculin. Însă este nevoie de o doză de îndrăzneală.

Așa că dacă tot a venit primăvara, vă recomandăm să vă lăsați garderoba să înflorească. Nu trebuie să vă faceți griji că veți fi privit ca o persoană mult prea delicată sau firavă, ci doar ca un tip relaxat, care știe să pe pună în valoare. Vă va oferi un look fresh, tineresc, care va atrage privirile celor din jur.

Imprimeuri florale În plus, vă va face să păreți o persoană optimistă și veselă, care emană energie pozitivă. Puteți începe cu introducerea treptată a unor piese vestimentare înflorate pe care să le asortați cu blugi sau pantaloni simpli, negri, ca de exemplu cămășile sau tricourile înflorate. Chiar și jacheta cu flori este o alegere excelentă și destul de rezervată.

Imprimeurile florale pot fi purtate aproape la orice eveniment la care urmează să luați parte, de la ședințe la birou, la petreceri de primăvară sau ieșiri în oraș.

De asemenea, dacă vreți să fiți în tendințe, însă hainele înflorate nu prea vă reprezintă, puteți opta pentru imprimeuri florale mărunte pe care veți ajunge să le îndrăgiți imediat. Există o mulțime de astfel de tricouri sau cămăși.

img-thingDacă nu sunteți în căutarea unui look de vacanță, exotic, vă recomandăm să rămâneți la un singur articol vestimentar cu floricele. Puteți purta imprimeuri florale din cap până în picioare, doar dacă evenimentul la care mergeți vă permite acest lucru.

Atenție însă! Nu combinați imprimeurile florale cu alte modele precum carourile sau dungile, pentru a nu oferi ținutei dumneavoastră o alură prea haotică.

Totodată, țineți minte că accesoriile cu imprimeuri florale pentru bărbați sunt la mare căutare în acest sezon. Puteți opta pentru eșarfe cu motive florale, papioane, cravate, șepci sau chiar portofele. Așa că vă recomandăm ca atunci când mergeți la cumpărături să nu le mai ocoliți, considerându-le rezervate doar pentru doamne sau pentru cei „slabi de înger”. Imprimeurile florale sunt „in” vara aceasta și nu au voie să lipsească din garderoba oricărui domn care încearcă să țină pasul cu moda!