Ne simţim extrem de confortabil în boyfriend jeans pe tot parcursul anului, aşa că de ce am renunţa la ei în sezonul cald? Sunt perfecţi pentru o ţinută casual, de ieşit în oraş, aşa cum sunt extrem de potriviţi şi pentru mersul la plajă. Însă cu ce asortăm şi cu ce accesorizăm boyfriend jeans pentru o ţinută casual de efect? Mai jos, vă propun câteva sugestii de inspiraţie vestimentară pentru această vară.

Boyfriend jeans se potrivesc de minune cu cămăşile vaporoase pe care adorăm să le îmbrăcăm pe timpul verii. Aşadar, o idee de ţinută ar fi aceea în care asortăm perechea de jeanşi scurţi cu o cămaşă cu mâneci trei sferturi, în dungii, alb cu roşu, de ce nu? Ca şi accesorii, vă propun un plic supradimensionat animal print şi un ceas cu brăţară metalică.

boyfriend jeans 1

Pentru un look ceva mai elegant, vă propun că asortaţi jeanşii albaştri cu un top strapless, din velur. Este ideal pentru zilele toride de vară. Ţinuta poate fi purtată cu o pereche de stiletto roşii, pentru a-i da o pată de culoare. Pentru a crea un contrast interesant, recomand tot o geantă plic de dimensiuni medii, într-o culoare neutră, negru de exemplu. Ca şi accesorii, se poate opta pentru un colier fin, auriu, câteva inele, la fel de fine şi poate un ceas cu brăţară metalică, pink gold.

boyfriend jeans 2

De departe cel mai comod şi rapid mod de a îmbrăca boyfriend jeans este acela în care îi combinăm cu piese basic din garderobă, cum ar fi un tricou alb simplu şi un sacou negru cu mâneci trei sferturi. Este exact genul de combinaţie clasică ce nu se va demoda prea curând şi care se potriveşte atât pentru mersul la shopping, cât şi pentru o zi de lucru la birou. Ţinuta este totodată una versatilă ce poate fi purtată la fel de bine cu o pereche de încălţări sport, cu balerini sau cu o pereche clasică de pantofi cu toc.

boyfriend jeans 3

Pentru a compune o ţinută casual ceva mai complexă şi colorată folosind boyfriend jeans propun să rămânem la piese basic, însă de data aceasta să optăm pentru un sacou mai lung, bej, un top decoltat dintr-un material uşor, la care să asortăm o eşarfă oversized într-o culoare electrică. Perfecţi pentru a completa ţinuta sunt mocasinii cu ţinte, în mare vogă, pe care îi putem asorta cromatic cu sacoul sau chiar şi cu o geantă oversized în care să ne încapă tot ce avem nevoie pentru o zi plină la birou.

boyfriend jeans 5