Ne aflăm în plin sezon de toamnă/iarnă. iar magazinele sunt pline de tendințe pentru acest sezon. Avem de unde alege. Din nefericire, nu le putem cumpăra pe toate. De aceea trebuie să știm exact ceea ce este mai la modă. Dacă vă întrebați care vor fi articolele vestimentare cheie în acest sezon și nu știți ce să alegeți, în acest articol vă voi da idei. Vă voi prezenta 10 tendințe pentru acest sezon.
Culoare vișinie
Această culoare este protagonista acestui sezon. Ea a apărut pe toate pasarelele. Pe lângă faptul că a fost remarcată pe tot tipul de modele, această culoare iese în evidență și în lumea machiajului, și nu doar sub formă de rujuri. Îndrăzniți să purtați farduri și creioane de ochi în această nuanță. Este o culoare versatilă care se combină genial cu orice culoare de ochi și piele.

Culoare muștar
O altă culoare care se va vedea pe toate părțile este muștar, de la varietatea mai galbenă până la nuanța mai închisă aproape maro. Toată paleta de culori este la fel de validă. Cu această culoare veți avea oportunitatea perfectă pentru a adăuga puțină căldură tomnatică acestui sezon des caracterizat de culori închise și reci.

Culori pastelate
S-au terminat zilele gri, în sfârșit sosesc culorile deschise în șifonierul nostru de iarnă. În acest sezon optați pentru culorile pastelate dincolo de bluze și fuste. Îndrăzniți să purtați haine, pulovere și cizme…Descoperiți cum orice articol vestimentar, chiar și cele în culori închise, arată perfect în culori pastelate.

Imprimeuri militare
Lumea militară întotdeauna a a avut o mare influență în modei. În acest sezon imprimeurile camuflaj și croielile militare se impun în forță. În formă de pantaloni skinny, rochii, jachete, căciuli și aproape orice articol vestimentar pe care vi-l puteți imagina. Aceste imprimeuri sunt o tendință în care se merită investit.

Stil boem
În mod normal, când ne gândim la rochii, bluze și fuste scurte vaporoase și imprimeuri florale, imediat le identificăm cu primăvara și vara. Totuși, în acest sezon au venit pentru a rămâne. Stilul casual și boem foarte caracteristic anilor 70 se va face remarcat pe pasarelă.

Stil vectorian
Un alt stil care va purta mult în acest sezon este cel vectorian și gotic. Aceste modele așteptate, pline de broderii elaborate, dantelă și tul, mătase și catifea, sosesc pentru a ne încânta cu frumusețea și clasa lor. De la bluze și cămăși, până botine și genți, dați o tentă sofisticată vestimentației voastre cu un articol vestimentar vectorian.

Fuste plisate
Aceste fuste fie scurte până la genunchi sau lungi, au fost la modă în sezonul de primăvară/vară și continuă să se impună. În acest sezon se poate opta pentru fuste din materiale destul de puțin folosite pentru acest tip de croială. Fustele plisate din materiale metalizate, din piele sintetică și cele din catifea sunt cele care ies cel mai mult în evidență și arată genial.

Haină marinărească
Acest tip de haină este un articol clasic în perioada de iarnă și în acest an nu este mai prejos. Croiul simplu o face versatilă, putând fi combinată atât cu o ținută elegantă, cât și și cu stil mai sport. Achiziționarea uneia este o investiție foarte inteligentă.

Pălărie floppy
În ultimul timp pălăriile sunt un articol vestimentar cheie din garderoba noastră. În acest sezon sosesc pălăriile cu bor lat și deloc rigid, adică, de tip floppy. Aceste pălării sunt o altă tendință adusă de valul anilor 70.

Cizme înalte din piele întoarsă
Fie cu toc sau complet plate, cizmele înalte din acest material sunt foarte în tendință. Într-o mare varietate de culori, atât cele clasice precum vișinii și alte culori la modă, se pot găsi în aproape orice magazin. Sunt cizme foarte feminine și frumoase.








































