Mastile faciale din ingrediente naturale sunt importante pentru un ten frumos. Uleiul de cocos poate remedia problema tenului uscat, iar sucul de morcovi incetineste procesul de imbatranire. Pentru a avea efectul dorit, tratamentele trebuie aplicate in mod constant.
Retetele prezentate in acest articol sunt usor de preparat chiar la tine acasa, cu ingredientele pe care le ai in bucatarie. Asadar, citeste in continuare pentru a descoperi 6 idei de masti faciale din ingrediente naturale:
Uleiul de cocos
Uleiul de cocos iti lasa pielea fina si poate rezolva problema tenului uscat. De asemenea, acest produs poate fi folosit si pentru demachiere. Tot ce trebuie sa faci este sa aplici uleiul pe fata si sa masezi, o data pe zi, timp de o saptamana. In urma acestui tratament, pielea ta va fi reimprospatata.
Castravete si suc de lamaie
Inca din cele mai vechi timpuri, combinatia de castraveti si lamaie a fost folosita pentru a elimina cearcanele de sub ochi. Amesteca o cantitate egala de castravete si suc de lamaie, dupa care aplica amestecul pe cearcanele de sub ochi si lasa sa actioneze timp de 10-15 minute. La final, clateste cu apa calda.
Miere, zahar si ulei de cocos
Daca iti doresti buze voluptoase, roz, imbina o lingurita de zahar, cu miere si ulei de cocos, aplica pe buze si freaca folosind miscari delicate. Inainte de a clati, lasa amestecul se actioneze timp de cateva minute. Pentru cele mai bune rezultate, aplica tratamentul de 3 ori pe saptamana.
Aloe Vera pentru par si fata
Aloe Vera este alegerea perfecta daca iti doresti un par stralucitor si matasos. Pentru cele mai bune rezultate, aplica o masca de doua ori pe saptamana. Modul de preparare este simplu: ai nevoie de 3 lingurite de gel de aloe, doua de iaurt, una de miere si una de ulei de masline. Amesteca ingredientele intr-un bol si aplica masca pe toata lungimea parului. Lasa masca sa isi faca efectul o jumatate de ora inainte de a clati.
O alta varianta de masca este cea cu suc de portocale. Un ten frumos are nevoie de vitamina C. Pentru a te asigura ca pielea ta primeste doza necesara, amesteca trei lingurite de suc de portocale si doua de gel de aloe vera. Lasa amestecul sa actioneze timp de 15 minute, inainte de a te clati. Sucul de portocale are rol antioxidant, poate incetini procesul de imbatranire si, de asemenea, previne efectele nocive ale razelor solare.
Turmeric
Datorita antioxidantilor pe care ii contine, turmericul iti poate ajuta pielea sa ramana tanara si supla. Pentru a face asta, ai nevoie de o cana de faina si o jumatate de lingurita de turmeric. Ca sa obtii o pasta, adauga lapte sau apa si amesteca bine. Pentru un miros placut, pune cateva stropuri de apa de trandafiri si aplica amestecul pe fata si pe gat, dupa care lasa sa actioneze si clateste cu apa rece. Daca iti doresti o piele proaspata si moale la atingere, repeta acest proces de doua ori pe saptamana.
Suc de morcovi, secretul tineretii fara batranete
Pentru a avea o piele fina si a preveni aparitia ridurilor, amesteca 1/4 cana suc de morcovi, 2 lingurite de smantana si 1/4 cana amidon de porumb. Sucul de morcovi este bogat in vitamina A, ceea ce reduce ridurile si pigmentarea pielii, iar smantana elimina celulele de piele moarta si grabeste procesul de regenerare a acestora.








































