Xenia Gavrilov este marea câştigătoare a titlului FashionTV Black Sea Model 2014, o tânără şatenă cu ochi căprui din Basarabia, având dimensiuni aproape perfecte: înălţime 1,80 metri şi măsuri 86-60-90

Xenia a fost aleasă de Caravana FashionTV din Moldova. Ea a absolvit Liceul Teoretic Ştefan cel Mare din Chişinău, iar din această toamnă va fi studentă la Constanţa. „Planurile mele ţin de modeling, nu vreau să mă opresc aici. FTV mi-a oferit o oportunitate enormă la care nici nu am visat şi am de gând să mă folosesc de ea din plin, căci nu mă văd nicăieri altundeva decât în lumea modei“, mărturiseşte Xenia, notează adevărul.

În vârstă de doar 18 ani, frumoasa Xenia Gavrilov este din Chişinău, Republica Moldova şi are dimensiuni fabuloase: înălţime 1,80 metri şi măsuri 86-60-90. Ea a câştigat concursul internaţional FashionTV Black Sea Model 2014 de la Mamaia, ceea ce îi va deschide uşa către marile podiumuri de modă ale lumii.

La FashionTV a ajuns după ce la o prezentare câteva modele FashionTV i-au sugerat să se înscrie la casting şi să prezinte creaţiile lui Daniel Racovizza. Planul iniţial era să stea o săptămână la Mamaia, dar stă deja de două luni şi mărturiseşte că nu îi e dor de casă.

Xenia se declară norocoasă atunci când vine vorba despre aspectul său fizic şi admite  „Nu fac absolut niciun efort, ba din contră pot să-mi permit să exagerez şi cu mâncarea. Dar de când am venit la FTV, mi-am dat seama că fericirea mea poate să nu dureze foarte mult şi m-am apucat serios de sală. Continui să mănânc mult, dar sănătos şi am grijă de mine. Nu practice niciun sport, din păcate, însă aici am avut posibilitatea să fac câteva sporturi de apă. Îmi place să mă ocup de voluntariat şi ador animalele – asta am moştenit-o de la tata. Astă-primăvară am participat chiar la recensământul din Republica Moldova, unde ca un cetăţean disciplinat ce sunt am activate ca recenzor“, râde frumoasa Xenia, conform adevărul.

Xenia a declarat despre vara petrecută la Mamaia că este cea mai frumoasă de până acum: „Pot să spun că am avut cea mai frumoasă vară! Am căpătat multă experienţă, am devenit mai puternică şi mai sigură pe mine. Am făcut cunoştinţă cu foarte multă lume care m-a influenţat şi mi-a schimbat părerea despre întreaga lume. Am învăţat cum stau lucrurile, de fapt. A fost şi greu, şi obositor, dar pot să afirm ferm că a fost una dintre cele mai frumoase experienţe din viaţa mea. Şi e doar începutul!“, este încrezătoare Xenia, câştigătoarea premiului internaţional de la Mamaia.

 

Sursa: adevărul.ro