Ultima tendinţă în modă ne demonstrează că este foarte greu de intuit ce va urma în preferinţe în sezoanele ce se vor succeda. După ce papucii Birkenstocks şi-au făcut drum spre podiumurile modei, acum putem observa o nouă tendinţă care tinde să promoveze femeia mai puţin feminină. Vorbesc despre ghetele Timberland.
Dacă ai un frate, un tată sau un iubit căruia îi plac plimbările în aer liber, eşti, probabil, familiarizată cu acestea şi deja ai observat cât de masculine sunt.
Cu toate acestea, ghetele Timberlan au apărut pe podiumurile celor mai cunoscute case de modă şi, treptat, îşi fac loc în dressingul tuturor fashionistelor. Un lucru bun, însă – perioada în care ghetele se impun nu putea fi mai potrivită. Toamna este aici şi se anunţă a fi una de lungă durată, iar aceste ghete îţi vor fi foarte utile atât în această perioadă, cât şi în timpul iernii. Dacă nu ai încă o pereche de ghete Timberland, acum este momentul să îţi achiziţionezi una. Iată câteva moduri interesante de a purta ghetele Timberland:
Look casual, confortabil – cel mai simplu mod de a purta ghetele Timberland este la o pereche de blugi. Minunat este faptul că acest outfit merge pe tot parcursul anului. Poartă un tricou / bluză basic şi pe deasupra o cămaşă sau o jachetă subţire pentru toamnă. Tricoul basic poate fi în orice culoare doreşti, însă cele în culori neutre îţi vor fi mai utile. Sunt uşor de asortat şi perfecte pentru o zi în care ai chef să adopţi un lazy look.
Acest aspect este simplu de realizat şi de purtat, dar şi foarte comod. Jeans sunt un element vestimentar atemporal. Cu toate acestea, blugii se adaptează uşor modei. În timp ce anul trecut se purtau cu blugii cu imprimeuri etnice, în 2014 se poartă cei de tip boyfriend, cei skinny rămân printre preferinţe, dar şi cei cu rupturi. Nu vorbesc despre rupturile micuţe cu care eram deja obişnuite; ei bine, acum blugii au rupturi uriaşe. Se merge pe premisa “Go big or don’t go at all.”

Street style – dacă deja ai o pereche de ghete Timberland şi eşti în căutarea unei modalităţi de a le purta şi în cele mai călduroase zile ale toamnei, uită-te puţin în dulapul tău pentru că, cu siguranţă, vei găsi cele mai bune elemente cu care să le combini. O pereche de pantaloni scurţi, fie ea din denim, piele sau tercot este ideală cu aceste ghete. Ca să echilibrezi puţin balanţa, alege o cămaşă cu mânecă ¾ sau o bluză cu mânecă lungă. Pentru a obţine un look fresh, poţi purta ghetele Timberland cu şiretul desfăcut.

Cu leggings / colanţi – Cauţi ceva mai feminin pentru a purta cu noile tale ghete Timberland? Ce zici de o pereche de colanţi? Acest outfit este uşor de realizat, la fel ca şi cel obţinut cu ajutorul blugilor, numai că leggins sunt mai feminini, mai ales dacă alegi un top mai elegant. Aceasta este o idee foarte bună şi dacă vrei să porţi un cardigan călduros.

Ghete Timberland colorate – Am tot prezentat ghete Timberland de culoarea camelului şi nu vreau să îţi faci o impresie greşită, acest tip de gheată poate veni în diferite culori. Dacă această culoare ţi se pare puţin cam masculină, poţi oricând să optezi pentru ghete Timberland într-o culoare feminină: roşu, roz sau chiar pe negru dacă eşti o persoană mai convenţională şi vrei ceva neutru şi versatil. Ghetele Timberland colorate sunt ideale dacă doreşti o pată de culoare pentru outfitul tău.
Pentru un aspect care va atrage multe priviri, alege o pereche de blugi boyfriend (acei blugi care par a fi ai iubitului tău, însă care se potrivesc mărimilor tale). Ei pot fi drepți sau largi şi vin în diferite nuanțe de denim și pot avea tăieturi sau rupturi, ca să arate mai cool , însă acesta nu este o regulă. Cu siguranţă te vei simţi confortabil într-o pereche de jeans largi şi cu o pereche de încălţări comode, însă care vor fi admirate graţie culorii speciale pentru care ai optat.

Femeia fatală – dacă nu îţi place niciuna din modalităţile prezentate mai sus de a purta ghetele Timberland, poţi ieşi oricând din tipar şi să alegi o pereche de ghete Timberland cu toc. Poţi să le porţi cu aproape orice outfit ai în minte acum pentru ghetele tale obişnuite cu toc şi o să observi că ai realizat o ţinută minunată.
Poţi purta ghetele Timberland cu toc cu jeans skinny cu talie înaltă şi un top elegant (ca în imaginea de mai jos) pentru zilele cu temperaturi de peste 20 de grade, însă pentru că zilele răcoroase se apropie, eu îţi recomand să îţi asociezi cea mai recentă pereche de ghete cu un pulover supradimensionat şi cu o pereche de jeggings ( acei pantaloni care sunt la fel de comozi ca şi colanţii, însă păstrează aspectul blugilor).

Foto: pinterest.com








































