Indiferent dacă suntem pregătite sau nu, chiar dacă dorim sau nu, vara se apropie pe nesimţite şi, la pachet cu ea, sezonul costumelor de baie şi al abdomenelor la vedere, mai mult sau mai puţin lucrate. Încă mai ai timp să scapi de grăsimea inestetică de pe abdomen şi să îţi expui abdomenul plat la plajă.
Pentru un abdomen frumos sculptat sunt trei reguli pe care trebuie să le respecţi:
1. Bea cei doi litri de apă pe zi
De ce? E simplu: cu cât consumi mai multa apă, cu atât vei scăpa mai eficient de grăsimea inestetică din zona abdominală. Cu o cantitate mică de apă în corp, ficatul, un organ de o importanţă deosebită în arderea grasimilor, începe să funcţioneze mai încet.
Dacă al tău ficatul nu funcţionează aşa cum trebuie, organismul începe să reţină şi să depoziteze grăsime, care se va stoca mai ales în zona abdominală. De aceea este necesar să bei cei 2 litri de apă pe zi, pentru a-ţi menţine corpul hidratat şi, în acelaşi timp, pentru a pierde grăsime.
2. Fă exerciţii adecvate
Simplele abdomene nu te vor ajuta să scapi de colăceii de pe burtă. Va trebui să incluzi în sesiunea de exerciţii abdomene pentru zona superioară şi pentru cea inferioară, ridicări ale picioarelor, din poziţia culcat pe spate şi din poziţia culcat pe laterală, dar şi exerciţii pentru muşchii abdominali oblici. O alternativă cu rezultate foarte bune este şi practicarea unei sesiuni de înot cel puţin o dată pe săptămână.
3. Mănâncă regulat
Cel mai contraindicat obicei în curele de slăbire este cel de a sări peste mese. Acest obicei este deosebit de periculos şi, în plus, nu a ajutat niciodata la slăbit ba, mai mult de atât, nu a făcut decât să cauzeze probleme serioase de sănătate pentru viitorul nu atât de îndepărtat. Am putut observa foarte clar acest lcuru în cazul lui Teo Trandafir, care s-a îmbolnăvit de pancreatită.
În momentul în care sări peste o masă, rata metabolică scade şi arzi mai puţine calorii. Pentru ca organismul tău să fie capabil să ardă mai multe calorii, trebuie să mănânci mese dese şi în proporţii mici.
Foto: pinterest.com






































