Trăim în secolul vitezei și al tehnologiei. Aproape că suntem nedespărțiți de Facebook, Instagram și alte aplicații asemenea. Nu ne putem imagina viața fără un smartphone care să fie conectat la internet. Stăm mai tot timpul lipiți de telefoanele mobile, căutând informații, socializând, făcând poze sau ascultând muzică. Vremurile în care telefonul era folosit doar pentru a comunica ceva important sunt acum o amintire aproape stranie. Smartphoneul este de departe gadgetul preferat al tuturor, astfel încât, fiecare copil, deși are o vârstă fragedă, le cere părinților să îi cumpere acest dispozitiv care are mai degrabă rolul a relaxa și distra, decât utilitatea de a comunica, așa cum eram obișnuiți odinioară.
Acestea fiind spuse, este timpul să vă prezentăm și noi câteva aplicații smart, pe care vă sfătuim să le aveți instalate în propriul telefon, pentru a vă ajuta să fiți în pas cu moda. Sunt acel gen de aplicații care vă oferă adevărate exemple de stil, de la marii designeri sau bloggeri fashion care dau ora exactă în materie de tranduri. Cu siguranță, unele dintre aplicații le cunoașteți pentru că sunt foarte în vogă, însă dacă nu le folosiți deja, e timpul să o faceți.
Începem prin a vă prezenta aplicația numită ASOS.
Este genul de aplicație care aduce în același loc toate trendurile sofisticaților englezi. Așa că nu este de mirare că v-o recomandăm ca pe o potențială sursă de inspirație. Ba mai mult, dacă ajungeți să faceți cumpărături folosind aplicația, aceasta este atât de smart încât vă va reține preferințele și apoi vă va oferi sugestii cu privire la alte cumpărături. Astfel, veți știi ce e este nou în materie de cămășări în carouri, dacă sunteți adeptul acestui stil. Asos vă ajută practic să fiți cu ochii pe ofertele apărute și să țineți pasul cu ce e nou în materie de modă.
O altă aplicație pe care noi o îndrăgim foarte mult este Nine.
Gândiți-vă la ea ca la o superlistă de cumpărături. În loc să scrieți, așa cum se procedează cu listele clasice, voi faceți poză la ceea ce vreți să cumpărați într-un viitot apropiat. Să zicem că nu aveți bani pentru o pereche de pantofi pe care ați văzut-o în vitrina unui magazin, însă intenționați să economisiți pentru ei. Faceți poză produsului pentru a vă aminti exact detalii și a vă gândi apoi dacă merită investiția. Este și o modalitate de a ține minte tot ce aveți de cumpărat, dar și de a vă automotiva pentru a strânge bani pentru produsul respectiv.
Alte aplicații la fel de smart pe care vi le recomandăm mai sunt și Instagram, unde vă sfătuim să dați fallow celor mai tare bloggeri fashion sau magazinelor care au o activitate destul bogată, dar și aplicația How to tie a tie. Aceasta din urmă reprezintă o modalitate de a învăța cum să purtați corect o cravată și chiar cum să faceți acel nod de cravată care de multe ori vă dă bătăi de cap. Este destul de utilă când luați parte la evenimente elegante.