Astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională vor testa îmbrăcăminte rezistentă la bacterii

NASA a trimis la Stația Spațială Internațională (ISS) un transport care conține îmbrăcăminte rezistentă la bacterii, relatează Agenţia Naţională de Presă AGERPRES.

Pe ISS vor sosi în curând articole vestimentare care nu vor trebui să fie schimbate la fel de frecvent precum îmbrăcămintea obișnuită.

Capsula Cygnus, lansată cu ajutorul unei rachete de tip Antares a companiei private Orbital Sciences Corporation, la baza Wallops din statul Virginia, aduce pentru astronauţi haine rezistente la miros, alături de 16.000 de kilograme de alimente, echipamente științifice și mini-sateliți.

Noua îmbrăcăminte, rezistentă la miros și la bacterii, are menirea de a le oferi astronauților o alternativă la a purtarea acelorași haine după exerciții, activitate care le ocupă două ore zilnic. 

NASA (National Aeronautics and Space Administration), agenție reponsabilă cu programul spațial public al Statelor Unite ale Americii și cu cercetare aerospațială civilă și militară pe termen lung. NASA a fost înființată în 1958.NASA (National Aeronautics and Space Administration), agenție reponsabilă cu programul spațial public al Statelor Unite ale Americii și cu cercetare aerospațială civilă și militară pe termen lung. NASA a fost înființată în 1958.

Viziunea NASA este de „a îmbunătăți viața aici, a extinde viața acolo și a găsi viață dincolo”. Misiunea sa este „a înțelege și proteja planeta mamă, a explora Universul, a căuta viață și a inspira următoarea generație de exploratori”.

Poate că hainele rezistente la bacterii se vor realiza în curând şi în producţii de masă, pentru toate fashionistele, şi nu cum sunt acum nişate doar pentru astronauţi.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2018 © Fashion365.ro with love