Cămășile în carouri

Este toamna culorilor precum verde măsliniu, vișiniu, galben muștar, bleumarin, dar și a imprimeurilor. Și nu orice fel de imprimeuri, ci carourile. Da, ați citit bine: carourile sunt cele care vor da tonul în materie de stil în acest sezon. Și se poartă cămășile cu carouri, puloverele cu astfel de imprimeuri, costumele în carouri, sacourile sau pantalonii cu căptușeală sau fără căptușeală în carouri. Carourile sunt destinate atât stilului casual, cât și celui elegant, dacă le purtați așa cum vă recomandăm noi. Tocmai de aceea, în acest material ne vom concentra atenția asupra unui articol vestimentar de bază: cămașa în carouri. Aproape în garderoba fiecărui bărbat se află cel puțin o cămașă în carouri. Iar dacă cumva faceți excepție de la regulă, trebuie să remediați imediat situația.

Înainte de a discuta despre modele de cămăși pe care vi le recomandăm noi și despre brandurile care creează aceste modele deosebit, trebuie să răspundem la câteva întrebări ale cititorilor noștri, legate de acest tip de cămașă:

Se poartă cămășile cu carouri mari sau cu carouri de dimensiuni ceva mai mici? Răspunsul este simplu: fiți fără griji! Se poartă ambele tipuri de cămăși. Și imprimeurile mari, și imprimeurile mai mici.

Ce ar fi să purtăm carouri din cap până-n picioare? Hmm, noi zicem că nu ar fi o idee rea, atâta timp cât vă referiți la un costum. Chiar am realizat un material pentru voi unde am recomandat câteva modele de costume în carouri. Însă, dacă vă gândiți la o cămașă în carouri și niște pantaloni, tot în carouri, însă model diferit, vă spunem că nu este o idee chiar bună. Puteți să păreți cumva „supraîncărcat” sau „supraaglomerat”. Mai bine alegeți o cămașă în carouri și niște pantaloni simpli, din denim, negri clasici, sau chinos în ce culoare vreți voi, atâta timp cât sunt asortați. Iar în legătură cu costumul, se aplică aceeași regulă. Sacoul și pantalonii sunt în carouri, dar cămașa e bine să rămână simplă.

Carourile nu înseamnă că adoptăm stilul nerd? Ba da, se poate, însă nu veți fi orice tip de tocilar. Ci un tocilar foarte cool. Mai ales dacă alegeți accesoriile potrivite. Iar aici amintim rucsacurile, gențile masculine, ochelarii fake, eșarfele, brățările din piele etc.

Branduri de cămăși în carouri

Cămașă în carouri de la ASOS – Asos propune un model de cămașă în carouri care se remarcă prin lungimea sa. Vă spunem vara trecută că se poartă articolele vestimentare lungi. Același lucru este valabil și în această toamnă, în cazul cămășilor și al tricourilor. Astfel, în loc ca acestea să se oprească în talie, se vor purta cele lungi, până peste șolduri. Este cazul și acestei cămăși de la Asos. Poate fi purtată cu succes și în mediul de lucru.camasa in carouri de la asos

Cămașă în carouri de la NN.07 – am ales acest model de la brandul danez pentru că ne place foarte mult culoarea. Acest verde smarald credem că vă va ajuta să ieșiți în evidență.NN.07

Cămașă în carouri de la Edwin – o combinație interesantă de culori este și acest model de la Edwin și tocmai de aceea vă recomandăm să îl purtați cu încredere. Sunt culori calde, de toamă.edwin camasa in carouri

Cămașă ăn carouri de la Dr. Denim – care sparge cumva bariele cămășilor clasice în carouri.dr denim

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2018 © Fashion365.ro with love