Paris Fashion Week – Haute Couture FW 2014-2015, va avea loc între 6-11 iulie 2014, la Chambre Syndicale De La Mode, în Paris, iar accesul se va face, ca de obicei,  pe baza de invitatie.

În cadrul evenimentului, designerii de moda vor prezenta colectiile haute couture pentru sezonul Toamna-Iarna 2014-2015.

Unul dintre cele patru spectacole de moda importante din lume, Săptămâna Modei din Paris, are loc de două ori pe ani, la el participând toţi designerii importanţi ai caselor de modă. Evenimentul, împreună cu spectacole similare din Londra, New York şi Milano, definesc tendintele industriei la nivel de moda in sezonul viitor.

paris fashon weekfoto: fabsugar.com

Haute couture sau„înalta croitorie“, în traducere, reprezintă standardul cel mai înalt pe care îl poate lua îmbrăcămintea.  Îmbrăcămintea haute couture este fabricată din materiale extrem de fine, cu sute de ore acordate detaliilor de coasere și finisare, realizate întotdeauna de mână. Un profesionist anume se ocupă de tăierea materialului, un altul de brodare, în timp ce mâinile care tivuiesc rochia aparțin unui alt croitor la fel de priceput. Șirul de experți poate număra câteva zeci de oameni care lucrează sute de ore pentru un singur exemplar, ceea ce motivează întrucâtva costurile exorbitante. Cele câteva sute de rochii comandate în fiecare an sunt fabricate conform dimensiunilor purtătoarei și, aproape de fiecare dată, rezultatul este unul spectaculos. Rochiile sunt purtate în timpul ceremoniilor Oscar, la petreceri importante și pe covorul roșu al unor evenimente de gală. Dincolo de arta care intră în realizarea lor, investiția într-o ținută haute couture este un demers publicitar atât din partea purtătoarei cât și din partea fabricantului, informează Stylereport.ro.

haute couturefoto: trendland.com

Membrii haute couture sunt stabiliți de către Chambre syndicale de la couture parisienne, o instituție care ia în considerare numărul de angajați (cel puțin 20), proporția pe care o are lucrul manual în realizarea hainelor, numărul de designuri realizate, al defilărilor susținute de o marcă într-un an precum și expunerea creațiilor într-un sediu dedicat.

Main photo: ibitimes.co.uk