Dacă nu te-ai aventurat până acum în cumpărăturile de haine vintage şi te-ai plictisit de modelele de rochii din magazine care, cel puţin sezonul acesta, parcă sunt peste tot la fel, poţi testa piaţa vintage. Acolo te aşteaptă o serie întreagă de rochiţe vintage părăsite care merită redescoperite şi purtate cu drag. De asemenea, s-ar putea să găseşti ceva original şi sunt puţine şanse să te nimereşti la vreo petrecere că o fată poartă acelaşi model de rochie cu tine dacă alegi o rochie vintage. Şi, un alt element important: economiseşti sume serioase de bani dacă alegi să iei la picior magazinele şi târgurile cu produse vintage şi, de multe ori, s-ar putea să găseşti produse de designeri acolo, făcute dintr-un material de calitate. Însă, înainte să începi această aventură, trebuie să iei o serie de reguli în considerare, reguli pe care orice iubitoare de vintage le cunoaşte şi le respectă: 

Poartă mereu ceva uşor de dat jos atunci când cumperi rochii vintage. Chiar şi dacă mergi la un târg de profil, întreabă vânzătorul dacă există o cabină de probă improvizată unde poţi testa hainele. Însă trebuie să fii pregătită şi pentru posibilitatea ca această cabină de probă să nu există, aşa că ia-ţi măsurătorile acasă sau uită-te atent pe mărimea ta şi vino cu un centimetru sau cu ele notate la tine. Nu e nimic mai rău decât să vii acasă cu o rochie vintage superbă care nu ţi se potriveşte însă.

Totodată, uită-te atent la rochiţe pentru pete, la nasturi şi fermoare. Cum au fost purtate înainte, e destul de probabil să le lipsească câte un nasture sau să aibă o pată de care nu poţi scăpa. De asemenea, dacă nu găseşti un nasture ca cel lipsă, va trebui să cumperi un set întreg şi să-i coşi din nou.

Priveşte rochiţele vintage în lumină ca să găseşti petele repede şi uită-te atent sub braţe şi lângă gât. Acolo e posibil să fi rămas pete de transpiraţie sau de fond de ten greu de scos şi, atunci când le speli, e posibil să nu mai iasă.

Dacă totuşi găseşti ceva frumos cu o pată de machiaj, o poţi scoate relativ repede frecând un prosop umed chiar peste pată. Umeziți piesa de îmbrăcăminte nefericită, aplicaţi detergent și frecați materialul între degete. Clatiti bine. Dacă pata persistă, repetați procedura. În cazul în care nu funcționează, iar pata este încă acolo, poţi face un amestec de detergent și apă caldă și lasă haina acolo timp de 15-30 de minute.

Petele de transpitaţie pot fi scoase folosind un burete îmbibat în oțet alb pentru a șterge zona pătată. Freacă zona pătată cu detergent apoi, între degetul mare și celelalte degete. Clăteşte bine și repetați procedura de mai sus, dacă este necesar.

Cu asta în minte, dacă nu ştii sigur că te pricepi la cusut şi reparat sau dacă nu ai o prietenă care să poată face asta pentru tine, gândeşte-te de două ori înainte să cumperi rochiţe care să aibă nevoie de asta înainte să le poţi purta. Bine, din moment ce eşti fan vintage, s-ar putea să ştii cum să faci asta, dar fii atentă.

Ai grijă să verifici şi mirosul hainelor căci multe haine vintage ori second hand, au un anumit miros înfiltrat în ele. De obicei, acest miros se duce după o spălare sănătoasă, dar s-ar putea să nu se întâmple asta.

Vorbeşte cu vânzătorii din magazine sau târguri şi crează relaţii de încredere cu ei ca să îţi dea cele mai sincere şi bune informaţii referitoare la hainele pe care le au în stoc. De asemenea, caută magazinele lor pe facebook ca să fii mereu la curent cu noutăţile pe care le aduc şi ca să fii prima la uşa lor.

Alocă timp suficient unei sesiuni de cumpărături pentru rochiţe vintage şi distrează-te. Cumpăratul hainelor vintage e ceva mai solicitantă decât sesiunea clasică de cumpărături prin magazine, însă nimic nu e mai mişto decât senzaţia că ai găsit ceva mişto într-o grămadă de chestii inutile.

Totodată, e nevoie de timp ca să-ţi formezi ochiul pentru acest tip de cumpărături şi să te documentezi: trebuie să vezi preţurile reale, să cunoşti piaţ, ca să-ţi dai seama cât valorează rochia pe care vrei să cumperi şi dacă nu cumva o poţi găsi într-un alt loc, la un preţ mai bun.

Magazine vintage din Bucureşti şi în online:

Budoir Vintage, Vintage Bazaar, Vintage Room, Vintage Boutique, Vintage lady, Evintage.ro, vintage.ro, Aki Vintage Boutique, Benjamin Vintage Store, haine-vintage.info, Radical Chic, Mya’s Shop, Vintaggeria, Vintage and New, Bunchofstuff, Chez Madame Audelle, Cutiuta Muzicala, Harajuku bling, Mademoiselle Vintage, Clandestino, Clandestino este, Artizart, Chottronette.

Nu băgăm mâna în foc pentru toate, dar riscul e o parte importantă a shoppingului de produse vintage 🙂

sursa fato: fashion district. org