Primăvara aceasta garderoba ta trebuie să înflorească la fel de puternic ca vremea de afară: şi, când spunem asta, nu ne referim (doar) la hainele cu model de floral, care par să îşi facă loc printre trendurile sezonului în fiecare primăvară. Ce-i drept, un outfit colorat o să te binedispună mai bine decât soarele cu care te trezeşti în fiecare dimineaţă, însă nu e singurul care are acest efect anotimpul acesta. Noi mai avem încă câteva piese pe lista must-have de primăvara aceasta.
Trench-ul
Sincer, unul dintre motivele pentru care noi aşteptăm primăvara e trench-ul, căruia cel mai probabil i-am mai făcut o odă în articole anterioare. Alege unul în culorile sezonului, respectiv crem, bej sau roz pal şi poartă-l cât de des ai ocazia.
Blugii cu talie înaltă
Blugii cu talie înaltă nu sunt potriviţi doar iarna, ca să-ţi ţină de cald la spate. Ba chiar, asortaţi cu o cămaşă lejeră, se încadrează mai bine în anotimpul care tocmai a venit.
Rochia albă tip tricou
O rochie albă, croită în partea de sus ca un tricou şi ca o fustă bufantă în partea de jos o să apară des pe stradă în zilele care urmează. Pe lângă faptul că e lejeră, simpatică şi uşor de introdus în ţinutele casual sau chiar formale, culoarea te şi ţine mai departe de soarele puternic care pare să se apropie de noi.
Dungile… în orice
Dungile sunt din nou la modă, fie ele verticale sau orizontale, fie roşii, verzi sau albastre. Te sfătuim însă să nu te fereşti de cele orizontale. Povestea conform căreia ar îngrăşa vizual e nefondată, atâta timp cât alegi o haină care să fie mărimea ta.
Balerinii
Slavă Domnului, nici primăvara asta industria modei nu ne obligă să umblăm pe tocuri toată ziua şi toată seara. Sunt comozi, sunt disponibili în modele şi culori variate iar noi nu ne imaginăm viaţa fără ei.
Geaca de piele
La fel ca în cazul trench-ului, primăvara asta nu vine fără o geacă de piele scurtă, simpatică, colorată sau neagră. Merge şi cu tenişi, merge şi cu tocuri, merge cu aproape orice. Aşa că noi îi urăm bun (re)venit.
Şapca
Nu ne bucurăm prea tare de acest lucru, însă şapca de baseball e din nou în trend. Cam complicat de asortat la orice ţinută care nu e sport,dar te fereşte de soare şi de o eventuală ploaie primăvăratecă. Nu o asorta la rochiţele înflorate de care vorbeam mai sus însă.
foto: letsgorideabike.com