Poate că nu te dai în vânt după locul de muncă pe care îl ai momentan, însă cu siguranţă adori petrecerile de la birou date cu ocazia sărbătorilor. Pentru că acestea se apropie, o să ai nevoie de mai multe ţinute şi, fiindcă eşti o fashionistă, o să îţi doreşti să arăţi chic indiferent de cât de mare este departamentul sau compania unde lucrezi. Dacă deja vrei să faci shopping pentru ţinutele pe care le vei purta la petrecerile ţinute cu ocazia sărbătorilor, am câteva idei pentru tine:

* Imprimeul tip leopard.

tinute party office

Dacă eşti în căutarea unui look care să fie încă cuminte, de birou şi care să respecte regula de trei (evită: 1. prea strâmt, 2. prea lung, 3. prea scurt), imprimeul tip leporad îşi va face uşor cale în garderoba ta office. Consider că imprimeul tip leopard este unul dintre cele mai potrivite pentru birou şi pentru toamnă pentru că conţine fix acele culori pe care le îndrăgim toamna (maro, crem, galben pal şi nonculoarea negru). În plus, imprimeul tip lopard îţi oferă acel vibe sexy de care ai nevoie pentru a fi remarcată ca o prezenţă plăcută. Dacă consideri că este prea mult acest imprimeu, poţi oricând să îl „îmblânzeşti” cu un blazer negru sau un sacou alb.

* Printuri combinate

printuri combinate

Pentru cele mai îndrăzneţe fashioniste, combinarea a două printuri diferite poate fi exact ceea ce au nevoie. Sunt foarte multe printuri care se potrivesc de minune şi au un efect wow atunci când sunt purtate. Dacă nu te deranjează să arăţi puţin mai wild de sărbători, acest tip de ţinută te va face să fii remarcată în toate departamentele organizaţiei unde tu activezi.

Dacă dress-code-ul office acolo unde tu lucrezi este foarte restrictiv, astfel încât să îţi înfrâneze creativitatea, nu e nimic mai prielnic decât o petrecere de sărbători în care tu să îţi etalezi gustul vestimentar.

* O salopetă 

jumpsuit

Salopetele sau jumpsuit-urile, cum mai sunt cunoscute, reprezintă, de fapt, o combinație perfectă între rochie și pantaloni. Jumpsuit-ul este, în principiu, o pereche de pantaloni cu un top inclus. El poate avea pantalonii evazaţi, skinny sau pană, iar topul poate fi cu mânecă scurtă, 3/4, lungă sau mâneca chiar poate lipsi.

Salopetele în culori neutre (crem, bej, cacao cu lapte, gri, dar şi în nonculorile alb şi negru) sunt ideale pentru birou, dar şi pentru petrecerile de sărbători pe care compania le dă.

Mai mult, chiar şi vedetele au adoptat acest element vestimentar în sezonul rece. Dintre celebrităţile care îndrăgesc jumpsuitul, amintim pe : Kendall Jenner, Selena Gomez, Rosie Huntington-Whiteley și Kim Kardashian.

* Rochia clasică

rochii clasice

Rochia clasică este discretă, lasă formele corpului să se observe, însă fără a dezvălui prea multe. Este genul de element vestimentar care provoacă imaginaţia masculină.

Nu putem contesta supremaţia rochiţei negre din garderoba oricărei femei, însă dacă deja stăpâneşti această “arta LBD” foarte bine , poţi trece la următorul nivel. Acesta presupune alternative mai interesante şi mai îndrăzneţe, în care te poţi încrede la fel ca şi în clasica rochiţă neagră.

Rochia roşie poate fi accesorizată cu aceleaşi detalii ca şi the little black dress; aşadar, nu ar trebui să ai dificultăţi în ceea ce o priveşte. Nu vei da niciodată greş cu o pereche de pantofi stiletto nude (chiar dacă tentaţia este să alegi pantofi negri, nuanţele de bej şi crem sunt mai spectaculoase). Geanta tip mapă de laptop este încăpătoare şi dă un vibe modern outfitului.

Păstrează un outfit monocromatic pentru un efect rafinat, exact ca cel dat de rochiţa neagră. Atunci când alegi culori neutre, nu este bine să alegi culori foarte apropiate de nuanţa pielii tale; nu vrei să creezi impresia unei femei dezbrăcate. Atunci când alegi rochia, ai grijă ca aceasta să fie cu două-trei nuanţe mai închisă sau mai deschisă decât tenul tău.

* Ceva strălucitor

stralucirea in tinute

Printre primele lucruri care îmi vin în minte atunci când mă gândesc la sărbători este strălucirea lor. De ce să nu aduci ceva din această strălucire şi la petrecerea organizat de compania unde lucrezi? O poţi face cu uşurinţă cu ajutorul unui top, a unui fuste cu paiete sau chiar a unei rochii. Rochia cu paiete este perfectă pentru petreceri şi evenimente mondene. Nu trebuie să îţi faci griji pentru strălucirea care ţi-o conferă o astfel de rochie; din contră, te va ajută să ieşi în evidenţă din mulţime. Păstrează restul elementelor vestimentare într-o notă discretă şi vei avea un look de milioane.

Foto: pinterest.com