Ce se poartă în 2014: Cum să te îmbraci într-o casual friday la birou

Ce se poartă în 2014. Mâine este ziua pe care toate am așteptat-o…toată săptămâna! Da, da, știu, multora dintre noi ne place locul unde lucrăm, suntem împlinite profesional, dar recunoașteți! Nu e mai bine să știți că vine weekend, e doar relaxare, cafea bună sorbită până la ore târzii, Sex and The City la amiază, apoi o baie lungă și o ieșire cu prietenii în oraș? Așa-i că sună bine? Mai rău este de cele care lucrează în weekend.

cum sa te imbraci intr-o vineri

Așa că mâine la birou trebuie să abordezi o ținută mai lejeră, de weekend. Din păcate mâine vremea nu va ține cu noi.

PROGNOZA METEO. Vineri, vremea se anunţă instabilă şi se răceşte, mai accentuat în regiunile nordice, estice şi centrale. Prin urmare, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi scurte răbufniri ale vântului, posibil chiar vijelii, ziua local în Muntenia, Dobrogea, Transilvania, estul Olteniei, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali şi doar pe alocuri în rest, iar noaptea mai ales în regiunile sudice şi sud-estice. Este posibil să cadă şi grindină, iar izolat cad peste 30 l/mp.

VREMEA ÎN BUCUREŞTI, vineri, 22 august 2014. Vremea devine instabilă, norii se adună tot mai mulţi, îndeosebi după-amiază şi noaptea, când apar averse, posibil torenţiale, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Prin urmare, temperatura maximă, în scădere faţă de ziua precedentă, va fi de 29…30 de grade C, o temperatură normală pentru data din calendar.

Așa că noi îți recomandăm o ținută perfectă pentru o casual friday ploioasă!

Poți alege această pereche de pantaloni cu imprimeu de la Zara. Mai ales că imprimeurile sunt un trend al acestui an.

pantaloni zara imprimeu

Ce se poartă în 2014. Pantalonii costă 90 de lei.

Ce se poartă în 2014. În partea de sus îți recomandăm o bluză neagră, simplă, un pic lărguță. În alte cuvinte, casual!

bluza neagra simpla

Bluza costă 40 de lei, este o bluza neagra cu maneci lungi, croi simplu, fire aurii, decolteu rotund si aspect lejer.

Ca și încălțăminte îți recomandăm niște mocasini. Sunt foarte lejeri, se poartă în 2014 și arată foarte bine.

mocasini

Mai ales această pereche de mocasini negri de la Sparco. Mocasini costă 320 de lei.

Ce se poartă în 2014. Pentru a adăuga un strop de culoare ținutei tale, poartă această geantă roșie cu ținte, tip rucsac, de la Stradivarius! Se potrivește de minune. Prețul este de 100 de lei.

rucsac-stradivarius-cu-tinte

Îți dorim o vineri relaxantă, fără prea mult stres și un weekend plin de energie și fashion, așa ca tine!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2018 © Fashion365.ro with love