Cea de-a 25-a ediţie a evenimentului AltaRomaAltaModa,  replica italiană la Săptămâna Modei Haute Couture de la Paris, s-a desfăşurat între 12 şi 16 iulie, oferind o privire de ansamblu asupra colecţiilor de toamnă-iarnă şi primăvară-vară 2014/2015.

Ce se poartă toamna şi iarna asta: Evenimentul AltaRomaAltaModa oferă un preview

Creatori de modă consacraţi şi designeri aflaţi la început de drum au pus în scenă defilarea modei de lux din perspectivă italiană, Roma transformându-se timp de cinci zile în bastionul unde s-a încercat câştigarea unui război cu vechime purtat cu francezii: dovada că Italia are ceva important de spus în croitoria de cel mai înalt nivel, dupa cum noteaza Adevarul.ro.

Legenda modei italiene, Roberto Balestra, ajuns la venerabila vârstă de 90 de ani, a arătat că forţa creatoare nu păleşte odată cu trecerea timpului, observaţie făcută chiar de faimosul critic de modă Suzy Menkes, editor internaţional al revistei „Vogue”, care a considerat colecţia acestuia cea mai bună lecţie pentru tinerii creatori pe care i-a jurizat în cadrul competiţiei „Whos is on Next”, parte a evenimentului de la Roma, o adevărată vânătoare de talente în industria modei.

Ce se poartă toamna şi iarna asta: Evenimentul AltaRomaAltaModa oferă un preview

Roberto Balestra a mizat pe combinaţia cromatică dintre negru şi roz, rochiile de cocktail şi de seară fiind un pariu câştigat în favoarea feminităţii şi a eleganţei fără vârstă. Rochii de catifea neagră scoase în evidenţă de o capă din saten sau de o  trenă de culoare roz, orhidee brodate pe un corsaj din tul, de asemenea, negru, au plutit pe cunoscuta melodie “La Vie en Rose”, spre încântarea celor prezenţi, critici şi pasionaţi de modă deopotrivă.

alta romana moda 1

Ce se poartă toamna şi iarna asta: Evenimentul AltaRomaAltaModa oferă un preview

“Prezentarea Balestra a reprezentat chintesenţa stilului roman la AltaModa, mi-a reamintit de Yves Saint Laurent în anii ´80, un spectacol pe placul doamnelor de societate însoţite de fiicele lor, un tip de public pretenţios pe care nu l-am mai întâlnit nici măcar la Paris, la Săptămâna Modei Haute Couture, unde multe dintre creaţii au părut că nu sunt adresate cumpărătorilor”, a subliniat Suzy Menkes stilul clasic, al vechii şcoli de modă italiene, care reuşeşte şi în secolul al XXI-lea să fascineze indiferent de vârstă.

alta roma moda 3

O altă prezentare care a atras atenţia în cadrul Alta Moda a fost cea semnată Giada Curti, cu rochii desprinse parcă din „O mie şi una de nopţi”, intitulată „Shukran” („Mulţumesc”- limba arabă), omagiu adus de creatoarea italiană culturii islamice, de care este fascinată, mai ales că în curând va deschide un magazin şi în Dubai. Turbanele realizate din materiale preţioase, încrustate cu perle şi cristale, au reprezentat piesele-vedetă ale colecţiei.

alta roma moda 2