Dintre cele două momente anuale de vârf pentru lansări de parfumuri, primăvara este cea care aduce cele mai proaspete şi strălucitoare oferte. Deci, dacă te gândești să alegi un parfum nou, sau dacă doreşti să alegi unul care să-ţi reflecte mai bine personalitatea, ai putea opta pentru unul dintre aceste parfumuri recent lansate. Schimbarea garderobei, primăvara, nu ar trebui să fie singura ta prioritate pe măsură ce temperaturile încep să se încălzească- trebuie să îţi revitalizezi şi colecţia de parfumuri. Fie că optați pentru ceva floral, ceva dulce sau proaspăt și lemnos, aceste parfumuri noi vor avea grijă ca tu să miroşi superb și şi la modă cu sezonul.

Tom Ford Noir Extreme

1 parfumuri la moda

Acest parfum seamănă la nume și la design-ul sticlei cu parfumul din 2012 bazat pe violete, Tom Ford Noir (unul dintre parfumurile noastre preferate bărbăteşti din ultimii zece ani), dar acest parfum oriental, cu miros lemnos, nu ar putea fi mai diferită în caracter. Este un parfum ideal de seară, dulce, impetuos și picant, cu un acord energic de iasomie, tente florale și note de mandarin, vanilie şi trandafir. De asemenea, rămâne impregnat mult timp pe piele.

Bentley Infinit Intense

2 parfumuri la moda
Având în vedere că Bentley este un brand auto de succes, venirea sa în lumea parfumurilor a fost surprinzător de bine primită. Şi, pe măsură ce timpul trece, fiecare parfum nou din portofoliul brandului este puțin mai diferit decât ultimul. Infinit intens aduce un miros proaspăt şi lemnos, este versatil și ușor de purtat.

Dunhill ICON

3 parfumuri la moda
Noul parfum creat de Carlos Benaim (nasul din spatele popularului parfum Eternity de la Calvin Klein), ICON este un amestec tradițional masculin de bergamota, lavanda, piper negru, lemn şi trandafir. Pornind de la un miros dulce și suculent (nu foarte diferit de Haribo Starmix), se maturizează pe piele într-un parfum cald şi sexy. Sticla – fiind cilindrică și cu un design sportiv- este, de asemenea superbă.

Hermès Le Jardin De Monsieur Li

4 parfumuri la moda
Inspirat din grădinile chinezești, Hermes şi legendarul parfumier Jean-Claude Ellena au creat un parfum unisex fermecător, proaspăt și înălţător. Cu un miros citric și floral, cu iasomie, kumquat si menta, este delicat ca o floare, fiind un parfum perfect pentru vremea mai caldă.

Carven Vetiver

5 parfumuri la moda

Inițial creat în 1957, Carven Vetiver a fost relansat în 2015 ca o apă de toaletă elegantă (genul de parfum despre care ne-ar plăcea să credem că s-ar găsi în colecția de parfumuri a lui Don Draper), dedicată oricărui fan Vetiver. Formula din 2015 este, totuși, mai uşoară, mai proaspătă și mai indicată pentru timpul zilei decât orginalul, datorită notelor de lemongrass şi grapefruit.

Bottega Veneta Pour Homme Extreme

6 parfumuri la moda botega

Descris ca „mai intens, mai senzual şi mai masculin” de parfumierul care l-a creat, Antoine Maisondieu, această versiune „extremă” a brandului italian de lux Bottega Veneta Pour Homme, este minunat amplificat cu o notă de ardei iute.

Dolce & Gabbana Light Blue Swimming în Lipari Pour Homme

7 parfumuri la moda

Cea mai recentă versiune în ediție limitată a parfumului Blue Light, Swimming in Lipari este un parfum „acvatic”, care captează esența mării.
Cu o aromă de apă sărată, dar şi de grapefruit amar, este revigorant şi prin rozmarin. Ideal pentru vară.

Mont Blanc Emblem Intense

8 parfumuri la moda

Sticla poate că seamănă cu Pac-Man, dar parfumul este axat pe fructe, căci include o notă de măr, fiind cald si cremos pe piele.

Givenchy Gentlemen Only Casual Chic

9 parfumuri la moda

Gentleman Only, lansat în 2013, a suflat viață în portofoliul de parfumuri Givenchy. Varianta lansată în 2015 însă este diferită de cea de anul trecut, căci prezintă o aromă picant proaspată. Cu cardamom, ghimbir și ienupăr, acest parfum este, după cum sugerează și numele, un pic mai puțin formal decât originalul, fiind astfel perfect pentru vacanța de primăvară.

 CUM ALEGI PARFUMUL PERFECT PENTRU TINE

Conform maestrului parfumier Roja Dove, să aplici parfumul este o artă. “Dacă te dai cu elan în spatele urechilor, încetează”, spune el. “E un păcat capital. Glandele sudoripare vor altera parfumul şi mirosul acestuia. Poartă parfum pe încheieturile mâinilor şi braţelor şi claviculă. În aceste zone, sângele ajunge foarte aproape de suprafaţa pielii. Căldura pe care sângele o degajă şi mişcarea corpului vor da viaţă aromei.”

Totodată, o cremă sau loţiune de corp cu aceeaşi esenţă ca parfumul pe care îl foloseşti este o metodă bună să faci mirosul să persiste. Aplică mai înti parfumul, apoi sigilează-l cu loţiune sau cremă. Nu doar că va dura mai mult, dar alcoolul din parfum nu atacă crema, deci gradul de hidratare rămâne la nivel maxim, a adaugat acesta într-un interviu acordat ediţiei 2013-2014 a revistei Esquire.

Nu lua niciodată cu tine un prieten, adaugă maestrul parfumier, când mergi să-ţi cumperi parfum. Tu vrei să-ţi cumperi ceva, el vrea să-şi cumpere cu totul altceva. Tu adori cum îţi vine un parfum şi el poate să îţi spună că nu ţi se potriveşte deloc. Ideea că parfumurile miros diferit pe fiecare individ nu e de actualitate. Cu cât se folosesc mai multe elemente sintetice în procesul de creaţie, cu atât se diminuează mirosul individualizat. O aromă trebuie să se potrivească personalităţii celui care o poartă.

parfum 1

Poţi să miroşi parfumuri toată ziua, adaugă Dove, dacă le pulverizezi pe hârtie şi aştepţi să se aşeze şi alcoolul să se evapore. E singura metodă sănătoasă de a încerca parfumuri şi varianta cea mai apropiată de piele pe care o poţi recrea. Singurul lucru care lipseşte este căldura pielii, deci suflă cu putere peste hârtie ca s-o încălzeşti înainte de a inhala.

Când te duci să cumperi un parfum, ai grijă să ai pielea curată, altfel aromele vor acţiona una împotriva celeilalte. Pulverizează pe un eşantion, întoarce-l ca să nu se vadă marca parfumului, apoi miroase-l afară din magazin. Poţi merge într-un bar să-l miroşi şi să iei o decizie relaxat, lângă un pahar de şampanie rece. Până la urmă, toată treaba se poate transforma într-o relaţie amoroasă pe termen lung şi trebuie abordată ca un joc al seducţiei- încet şi cu plăcere.

Dacă eşti genul de om mai relaxat, deloc complicat şi dacă nu îţi faci prea multe probleme, parfumierul îţi recomandă să mergi pe un parfum floral, întrucât semeni puţin cu florile.

Dacă nu faci compromisuri şi ai o atitudine puternică, alege parfumurile chypre.

Dacă trebuie să te faci remarcat şi vrei să fii seducător, alege aromele orientale.

Un alt tip de parfum, apreciat de toată lumea, e cel citric. Lumea îl găseşte înălţător, deci mergi la sigur.

După cum adaugă acesta, şi un bărbat poate alege un parfum cu esenţă de trandafir. După cum explică, trandafirul pe pielea unui bărbat e masculin, trandafirul pe pielea unei femei e feminin. “Un parfum excepţional nu poate fi creat dacă nu există libertate artistică şi ingrediente dintre cele mai fine, iar fiecare miros stimulează sinapsele din cea mai primitivă parte a creierului, cerebelul. Pe măsură ce sinapsele sunt stimulate, se eliberează hormonii care guvernează fiecare funcţie sau mişcare a corpului, făcand din miros unul dintre cele mai profunde dintre simţuri”, menţionează.

parfum 2