Revista „Vogue“ a prezentat pe coperta numărului din septembrie a ediţiei americane manechinele momentului: nouă modele de succes, inclusiv românca Andreea Diaconu, reprezentative pentru noul val de tinere care s-a impus în modă, denumit generic „instagirls“.

Românca Andreea Diaconu a fost alesă să apară pe coperta desfăşurată a ediţiei americane a revistei „Vogue“, numărul din septembrie fiind cel mai voluminos şi mai important din an, alături de alte opt modele care au un cuvânt de spus în industria modei.

andreea diaconu vogue

În urmă cu zece ani, tot pe coperta numărului din septembrie, revista „Vogue“ făcea o selecţie a modelelor care se remarcaseră ca „vârfuri“ ale generaţiei de la acel moment, între care Gisele Bündchen, Gemma Ward, Natalia Vodianova, Karen Elson şi Daria Werbowy.

Luna septembrie a acestui an echivalează în viziunea „Vogue“ cu o predare de ştafetă către „modelele momentului, care poartă hainele sezonului“, după cum se anunţă în cartea de căpătâi a pasionaţilor de modă, amintind şi o tendinţă a noului sezon: culorile metalizate.
Supermodelele au fost înlocuite cu instagirls, termen care face referire la popularitatea reţelelor sociale prin preluarea afixului „insta“ din denumirea platformei online Instagram.

Ce calităţi are o instagirl în accepţiunea editorilor revistei „Vogue“?

Bineînţeles, utilizarea reţelelor sociale este o a doua natură, reuşeşte să-şi gestioneze imaginea inclusiv prin interacţiunea directă cu fanii în mediul virtual şi chiar să pună bazele propriilor branduri.

Toate acestea într-o manieră mai implicată şi mai independentă decât o făceau top modelele anilor ‘90, de la Naomi Campell până la Claudia Schiffer, divele care nu se dădeau jos din pat pentru mai puţin de 10.000 de dolari, după cum dezvăluia atunci un alt supermodel din vechea gardă, Linda Evanghelista.

naomi campbell

Joan Smalls, Cara Delevingne, Karlie Kloss, Arizona Muse, Edie Campbell, Imaan Hammam, Fei Fei Sun, Vanessa Axente şi Andreea Diaconu sunt cele nouă instagirls dorite la acest moment în defilările celor mai importante case de modă şi solicitate pentru a face reclamă la produsele brandurilor renumite. Iar primele trei nume, respectiv Joan Smalls, Cara Delevingne şi Karlie Kloss, se poate spune că formează plutonul fruntaş al noului val de modele, ele reuşind să se apropie cel mai mult de statutul de vedetă.

cara delavigne

„Nu cred că mai există supermodele acum“, spune Edie Campbell într-o înregistrare video realizată de „Vogue“ în culisele şedinţei foto „dirijate“ de celebrul fotograf de modă Mario Testino pentru numărul din septembrie al revistei.

„Instagirls este noua generaţie… a noastră“, întăreşte afirmaţia colegei şi modelul Karlie Kloss, care este urmărită de peste un milion de persoane pe Instagram, recordul fiind însă stabilit de Cara Delevingne, cu 6,2 milioane de fani.
Cert este că „stilul personal a devenit mai important ca niciodată“ în rândul modelelor, după cum declara în toamna anului trecut

O condiţie vitală pentru un model care vrea să se remarce în era digitală, o lume în care informaţia circulă fără restricţii. Iar fetele insta nu sunt, cu siguranţă, doar nişte feţe drăguţe.

Karlie Kloss, la numai 22 de ani, dovedeşte acest lucru fără umbră de îndoială după ce a reuşit să intre anul acesta în topul „Forbes“ al celor mai bine plătite modele din lume, cu 4 milioane de dolari câştigate în ultimele 12 luni.

karlie kloss

Şi ea nu este singura instagirl care figurează în clasamentul dat publicităţii săptămâna trecută, ci şi Cara Delevingne, cu 3,5 milioane de dolari, urmată de Joan Smalls cu suma de 3 milioane de dolari.

De altfel, Kloss a anunţat la începutul acestui an că are de gând să se lanseze în afaceri, motiv pentru a şi decis să urmeze cursuri de management la prestigioasa universitate Harvard.

La rândul ei, Joan Small a reuşit să semneze un contract de reprezentare internaţională, în 2011, cu Estée Lauder, ceea ce a echivalat cu un bilet câştigător în industria modei, dacă amintim de faptul că brandul este prezent în 150 de ţări. Monetizarea succesului

O analiză financiară realizată recent de publicaţia britanică „Daily Mail“ în ceea ce priveşte veniturile obţinute de Cara Delevingne oferă o imagine de ansamblu asupra maşinăriei care se urneşte atunci când un model dovedeşte că este în stare de mai mult decât să păşească pe un podium de prezentare.

cara pentru dkny

Numai anul trecut, în timpul sezonului de toamnă-iarnă, Cara a defilat în nu mai puţin de 41 de showuri de modă. Iar dacă un model obişnuit este plătit pentru o singură prezentare cu aproximativ 1.200 de euro, o prezenţă de calibrul Carei ajunge să încaseze şi până la 62.000 de euro de la branduri de lux ca Chanel, mai ales că este adesea aleasă să deschidă sau să închidă o defilare. Venituri consistente se adaugă şi din campaniile publicitare, iar firme ca Mulberry, Chanel, Burberry, Topshop şi Balmain plătesc şi 6 milioane de euro pentru un contract de imagine pe trei ani.

Pasul următor pentru un model de renume este să-şi înregistreze numele ca marcă, pentru a putea să comercializeze produse sub brand propriu. Cara Delevingne este un exemplu de succes. După ce şi-a înregistrat numele în 2012, acum a ajuns în punctul în care vinde kit-uri pentru aranjat sprâncene, iar lansarea unei colecţii de genţi în colaborare cu Mulberry, anul acesta, i-ar fi adus cel puţin 125.000 de euro şi 15% din totalul vânzărilor, în condiţiile în care o astfel de poşetă se vinde cu 1.250 de euro.

Cara-Delevigne-devine-designer-pentru-DKNY

Acolo unde există şi un dram de talent actoricesc, cum este cazul Carei Delevingne, care şi-a făcut debutul ca actriţă în 2012, în pelicula intitulată „Anna Karenina“, o astfel de apariţie poate însemna un câştig de 50.000 sau 60.000 de euro. Nu în ultimul rând, modelele bine cotate pe plan internaţional sunt plătite regeşte doar ca să-şi facă apariţia la petreceri date de cluburi celebre din toată lumea, iar la acest nivel pot încasa şi 60.000 de euro pentru numai câteva ore în care nu trebuie decât să le zâmbească invitaţilor.

În acest timp, Andreea Diaconu, Arizona Muse, Edie Campbell, Imaan Hammam, Fei Fei Sun şi Vanessa Axente îşi urmează propriul drum spre succes, din poziţia plutonului secundar al generaţiei instagirls, unde urcarea treptei către nivelul următor depinde încă de ambiţie şi de un dram de noroc.

model-andreea-diaconu-video-interview-for-dolce-and-gabbana-ss14-womens-fashion-show

Andreea Diaconu, în vârstă de 23 de ani, a pozat pentru prima dată în ediţia franceză a revistei „Vogue“ la începutul anului trecut, într-o serie de fotografii dedicate cartierului newyorkez Manhattan, realizate de unul dintre cei mai celebri fotografi de modă, David Simms. La acel moment, modelul român a fost considerat de editorii prestigioasei publicaţii „revelaţia numărului din februarie 2013“.

andreea diaconu vogue 2

A urmat coperta ediţiei din iunie 2013 a aceleiaşi reviste. „Frumoasa brunetă din România s-a remarcat puternic în moda ultimilor ani. Povestea ei începe în adolescenţă, când Andreea a refuzat ofertele mai multor agenţii de modele pentru a se dedica pasiunii sale, karate. În cele din urmă, ea a ales moda în care a văzut, atunci, unica posibilitate de a se finanţa, la finalul unei cariere sportive de performanţă pe care părinţii ei i-au refuzat-o“, scriau despre Andreea editorii de la „Vogue“.

În palmaresul modelului se află nenumărate colaborări cu designeri şi case de modă celebre, precum Chanel, Dolce & Gabbana, Isabel Marant, Giorgio Armani şi Chloe. Mai exact, 16 mărci faimoase au încheiat numai anul acesta contracte de imagine cu românca noastră, printre care şi recenta campanie Ralph Lauren pentru colecţia toamnă-iarnă 2014 şi cea de promovare a noii game de îngrijire a pielii lansate de casa de modă D&G. Andreea locuieşte în prezent la New York şi chiar dacă nu are timp decât pentru carieră, nu uită să ţină legătura cu cei peste 36.000 de fani de pe Instagram sau cu prietenii de pe Facebook, fie şi numai prin intermediul unei fotografii care anunţă o nouă reuşită profesională.

andreea diaconu vogue us
Remarcabilă este şi asccensiunea unguroaicei Vanessa Axente, care figurează deja, la vârsta de doar 18 ani, în Top 50 modele realizat de publicaţia online models.com, un fel de radar care semnalează traiectoria celor mai solicitate profesioniste din industria modei.

vanessa axente
Bineînţeles, este deja o prezenţă obişnuită pe coperţile revistei „Vogue“ din mai multe ţări, printre care Japonia, Germania, Franţa şi SUA, dar şi în prezentările marilor case de modă, la fel ca Arizona Muse, Edie Campbell, Imaan Hammam şi Fei Fei Sun, care mai au însă de luptat pentru a le ajunge din urmă pe colegele Delevingne, Kloss sau Small.

sursa: Adevarul.ro