Prima lună de iarnă a venit cu temperaturi scăzute, fără soare, chiar și cu ninsoare. Deocamdata ninsoare ne dă un răgaz să ni se facă dor de ea, dar în curând își va face simțită prezența. În plus, vin sărbătorile de iarnă, așa că ninsoarea va fi chiar așteptată în această perioadă, pentru ca fiecare dintre noi să simtă magia sărbătorilor.

Însă pentru a ne pregăti așa cum trebuie pentru sărbătorile de iarnă, trebuie să ne cumpărăm încălțăminte potrivită. Iar cizmele sunt la mare căutare în acest sezon.

Indifernt că porți cizme lungi, până la genunchi, cu toc sau fără toc, ori cizme scurte, sport, casual sau elegante, trebuie să știi ce modele de cizme se poartă în iarna 2015.

Pentru asta vrem să-ți prezentăm câteva modele de cizme care se poartă în iarna 2015.

În primul rând, atunci când îți alegi cizmele, nu trebuie să fii atentă doar la model, ci și la materialul din care sunt făcute. Cizmele de piele, chiar dacă sunt mai scumpe, cu siguranță sunt mai rezistente. Așa că în loc să dai puțini bani pe o pereche de cizme care te vor ține…maxim o lună, mai degrabă faci o investiție și îți cumperi o pereche de cizme care nu se vor demoda și care te vor ține foarte mult timp, chiar și ani de zile.

Uite câteva modele de cizme de piele ieftine, potrivite pentru iarna 2015, pe care le poți achiziționa de la Marelbo, un producător de cizme din Suceava.

Găsești magazine Marelbo și în București, unul dintre ele, cel pe care l-am vizitat și noi, este cel din Centrul Vechi.

Așadar, dacă vrei să-ți cumperi o pereche de cizme lungi, până la genunchi, negre, fără toc, ai multe opțiuni la Marelbo. Acest cizme sunt preferate de majoritatea femeilor, din mai multe considerente. În primul rând, acestea nu au toc, ceea ce le face foarte comode, potrivite pentru vremea rece, când pe jos este polei. Și cu siguranță nu ai vrea să te împiedici și să ai piciorul în gips în perioada sărbătorilor. Este cumplit să-l ai în orice perioadă, în special acum când toată lumea se distrează.

Apoi, aceste cizme pot fi purtate atât cu ținute casual, cât și cu ținute elegante. Sunt potrivite pentru a fi purtate cu o pereche de blugi skinny și o geacă groasă de iarnă, dar poți să le porți și în outfituri elegante, cu o fustă creion de piele și un palton elegant.

Dacă o să-ți achiziționezi astfel de cizme, există un pericol: să nu le mai dai jos din picioare în această iarnă! Pentru că îți vor deveni cele mai bune prietene.

cizme femei iarna 2015

Culoare: cafe.Material: piele naturala.Interior: blana artificiala.Inaltime cizma: 35 cm. Grosime pulpa:  37 cm.
Aceste cizme costă 280 de lei.
Sunt un model simplu, clasic, dar de efect. Sunt foarte versatile și pot fi combinate într-o mulțime de outfituri, așa cum am scris și mai sus. Cizmele au un material de calitate, iar raportul calitate/ preț este unul foarte bun. Așa că faci o alegere excelentă dacă alegi să-ți cumperi aceste cizme.
cizme-dama-iarna
Cizme din piele naturala. Model 2015. Culoare: negru. Interior: blana artificiala. Inaltime cizma: 35,5 cm. Grosime pulpa: 37 cm. Un model extrem de practic si comod, special creat o zi friguroasa, la scoala sau shopping. Imprimeul in carouri si inaltimea cizmelor ofera o nota aparte de rafinament. Completeaza cu succes o tinuta formata din jeansi, sacouri, pulovere in diverse culori.
Aceste cizme costă 295 de lei. Modelul este mai deosebit și mai elegant decât cel de sus, dar este la fel de versatil. Cu siguranță aceste cizme sunt absolut minunate și vei fi admirată în orice ținută le vei încadra! Eu m-am îndrăgostit deja de ele, mă gândesc să mi le achiziționez!
Marelbo are pe stoc și modele elegante de cizme, cizme cu toc. potrivite pentru ținute office și elegante pe care le ve purta în această iarnă. Cizmele cu toc sunt perfecte pentru a fi purtate la ocazii speciale, dar e cam dificil să-ți imaginezi că iarnă vei putea să te deplasezi cu ele. Doar dacă ești atât de obișnuită so porți tocuri încât nu poți altfel.
Însă aceste cizme pot fi purtate chiar și cu o ținută de seară, cu o rochie.
cizme toc
Culoare: negru.Material: piele naturala.  Interior: blana artificiala.   Inaltime toc: 8 cm. Inaltime cizma (de la baza tocului in sus) : 34 cm. Grosime pulpa: 38 cm.
Dacă ești adepta stilului casual spre sport și tot ce contează pentru tine e să fii confortabilă dar, în același timp, fashion, îți recomandăm să-ți cumperi ghete în acest sezon.
La Benvenuti vei găsi câteva modele deosebite, atât de piele, cât și mai ieftine. Găsești de la modele mai sport, cu șireturi, până la modele elegante. Ele pot fi combinate atât cu paltoane de iarnă, cât și cu geci. Însă look-ul pe care îl vei obține va fi unul casual.

Și pentru că am vorbit de paltoane în rândurile de mai sus. trebuie să-ți spune și ce paltoane se poartă în iarna 2015:

Paltoanele se poartă de foarte mult, iar anul acesta această modă nu va face excepție. Sunt foarte frumoase, putem găsi niște modele deosebite și sunt foarte utile și călduroase, adăpostindu-ne de frig.

Acum aș vrea să vă atrag atenția asupra paltoanelor pentru femei care se poartă în iarna 2014/2015. Foarte multe branduri și designeri de oferă paltoane clasice în culori deschise, cu printuri geometrice, animal print, care vin perfect pe silueta noastră sau fără o formă bine definită.

palton pelerina

Aceste paltoane sunt făcute pentru a ne ține de cald pe timpul sezonului rece, dar și pentru a ne face să arătăm fabulos și trendy. Paltonul-pelerină arată elegant și luxos. Ce ne place la acest look este că este o apariție clasică și tendy.

Și animal print-ul se poartă în această iarnă, așa că un palton cu acest print este perfect!

Nu oricui îi place şi nu oricum i se potriveşte animal print-ul. De fapt, când vine vorba de acest imprimeu, există două posibilităţi: îl adori sau îl urăşti.

Însă trebuie să ai mare grijă să respecţi câteva reguli de bază pentru a purta animal print, aşa încât să nu fii penibilă, deoarece poţi cădea uşor în această extremă.

Animal print-ul poate da un plus valoare ţinutei tale, te poate face să araţi chic, elegant, însă există o regulă de bază: nu-l asorta, în niciun caz, cu un alt imprimeu.

Mai mult decât atât, nu te îmbrăca în animal print din cap până în picioare. Vrei să fii o fashionistă, nu o tigroaică abia ieşită de la zoo, la o plimbare prin oraş! Aşa că limitează-te la o singură piesă vestimentară sau la un singur accesoriu! Nu uita regula de bază a modei: less is more.

Când porţi acest imprimeu, trebuie să fii foarte sigură pe tine şi să ai foarte mult curaj! Aşa că nu începe prin a purta un palton, o bluză sau o pereche de pantaloni cu animal print. Ia-ţi întâi o geantă, o pereche de pantofi, o eşarfă sau orice alt accesoriu. O să vezi că o să-ţi placă, o să fii admirată şi vei avea mai mult curaj să porţi animal print şi a doua oară!

În acest sezon se poartă hainele supradimensionate, iar paltoanele supradimensionate sunt un must have! Deși pare paradoxal, un palton supradimensionat te va face să pari mai feminină, așa că nu ezita să-l porți.

În plus, în acest sezon, nu trebuie să evităm haine de blană, asta, bineînțeles, dacă ne permitem una de calitate!
BLANA SI PIELE CE SE POARTA IN 2014

Haine de blană este o piesă vestimentară scumpă, apreciată, pe care aproape orice femeie şi-o doreşte în garderoba ei. Nu multe femei se pot lăuda că-şi permit o mulţime de astfel de haine de blană în garderoba lor, aşa că atunci când alegi o haină de blană este foarte important să alegi toate punctele contra şi pro şi să-ţi iei un model durabil, care se menţine la modă mult timp şi care se uzează foarte greu.

Designerii nu încearcă degeaba să păstreze forma obişnuită pentru hainele de blană, deoarece blana este un material foarte scump şi necesită un tratament special. De obicei, ei modifică detaliile acestei piese vestimentare: buzunarele, guler, mărimea mânecilor. Mulţi designeri experimentează şi atunci când vine vorba de culoare, alegând haine de blană în nuanţe neobişnuite, aşa că fiecare fashionista va fi capabilă să-şi aleagă haine de blană care i se potriveşte cel mai bine şi care-i reflectă caracterul.

Hainele de blană la modă în iarna 2014/ 2015 sunt caracterizate prin culori deschise şi lungime medie, dar şi mâneci trei sferturi şi un guler care iese în evidenţă. Aceste modele au fost prezentate în colecţiile din Milano, Londra, Paris şi New York. Nu uita că fiecare designer încearcă să atingă perfecţiunea cu modele sale şi încearcă să creeze cele mai fashion şi cele mai practice haine.

Îți dorim să ai o iarnă minunată și fashion, să nu permiți frigului să te facă să uiți de faptul că trebuie să arați bine și să fii cool indiferent de sezon! Bineînțeles, ai grijă să te menții la căldură, să porți haine confortabile! Dar îmbină confortul cu …moda! Abia atunci te vei simți ca o adevărată fashionistă!  Iar acum că vin sărbătorile de iarna, nu uita că trebuie să fii fericită, să dăruiești cadouri și dragoste celor dragi pentru că, în afară de hainele pe care le purtăm, adevărata frumusețe vine din interior! Chiar dacă pare un clișeu, acest lucru este foarte adevărat! Cu cât ne simțim mai bine, cu atât vom arăta acest lucru pe fața noastră!

Așadar, o iarnă superbă, fashionistelor!