Ținute drăguțe și stiluri retro chic și moderne sunt combinate în cadrul colecției Nina Ricci pentru primăvara/vara 2014 prezentată la Paris Fashion Week. Peter Copping, creatorul acestei linii, a făcut chiar mai mult decât era de așteptat creând o exemplificare cu adevărat minunată a feminității și a farmecului. Ca de obicei, femeia Nina Ricci radiază rafinament, eleganță și grație, prin rochiile feminine și costumele din două piese, care îți taie pur și simplu respirația!

Pusă pe un fundal alb, paleta de culori în sine expune culori vii, ajungând la interpretări acuarelă colorate și nuanțe monocrome de albastru, uneori cu o tentă de cream, bej și tonuri de gri. Scrupulozitatea lucrării este dezvăluită prin detalii cum ar fi broderia și variantele puternice de dantelă. O altă particularitate a colecției Nina Ricci pentru primăvara/vara 2014, care creează o atingere de epocă în multe dintre articolele vestimentare prezentate, o reprezintă volanele puse la mâneci și gulerele minunate. Imponderabilitatea pieselor a fost ridicată la un nivel atât de înalt, încât ai impresia că modelele zboară nu doar merg pe podium. Acest efect special este creat de țesăturile ușoare și delicate folosite de designer.

Vorbind despre fuste, vom vedea o tendință folosind motive plisate. Rochiile asimetrice somptuoase și elegante sunt vedetele colecției Nina Ricci pentru primăvara/vara 2014. Motivele florale folosite cu țesătura sifon, uneori combinate cu o nuanță albastru dulce produc un efect ceresc.

Rezultatul? O colecție, care pur și simplu îți taie respirația, plină de printuri florale frumușele, fuste plisate, sifon asimetric super-rafinat, rochii de dantelă și satin, jachete elegante, cu detalii zburlii și mult mai multe detalii ultra romantice și piese delicate. Accentul noii linii ar putea fi rezumat în doar trei cuvinte: eleganță pură, nealterată.