Știm că multe doamne și domnișoare sunt destul de confuze atunci când vine vorba de alegerea celor mai potrivite culori de farduri complementare, disponibile în magazine, pentru pleoape și tocmai de aceea, ne-am gândit să le venim în ajutor. Știm și că le-ați încerca pe toate, dar din păcate doar unele dintre ele îți vor pune cu adevărat în evidență culoarea ochilor, obținân acel efect cuceritor de care ai nevoie atunci când îți fluturi ploapele seducătoare. Iar  dacă vrei să afli despre ce nuanțe este vorba, îți spunem noi chiar noi în acest material.

În primul rând, stai calmă căci alegerea culorilor pentru fardurile de pleoape nu este o activitate așa dificilă cum pare. Și nu îți face griji pentru că nu ești singura femeie care se confruntă cu această problemă. Dacă stăm bine să ne gândim, majoritatea femeilor adulte, în ciuda experienței acumulate, tot nu știu clar ce nuanțe li se potrivesc și ce culori trebuie să ocolească dacă vor să arate impecabil. Astfel, unele se rezumă la a încerca toate culorile care sunt în tendințe, recomandate pe diverse site-uri sau în revistele de profil, fără să conștientizeze faptul că nu tot ce se poartă le vine bine.

fard de pleoape

Alte femei preferă să urmeze sfaturile primite de la prietene, rude ori își asotează fardurile cu hainele pe care le poartă.

Însă dintre cele două ipri de machiaje des întâlnite:  machiajul într-o culoare apropiată nuanței irisului și cel în culoarea complementară irisului, noi îl preferăm și recomandăm pe cel din urmă, datorită efectului puternic de accentuare a culorii irisului.

Și totul se face în funcție de culoarea ochilor tăi. Astfel:

  • dacă ai ochii albaștri

Pentru accentuarea intensității albastrului cele mai potrivite sunt fardurile de pleoape în tonuri și roșcat și brun-roșcat, mergându-se pe contrastul dintre tonurile calde ale fardului de pleoape cu nuanța rece a irisului, ceea ce va scoate în evidență albastrul. Creionul  de ochi și mascara black sunt prea puternice pentru irisul albastru, cele mai potrivite fiind cele maro. De asemenea, evită pe cât posibil rimelul albastru sau în orice nuanță de verde albăstrui. Va crea impresia unui make-up pentru circ. Ține minte că pentru pleoapa superioară sunt necesare tonuri de brun-roșcat sau oranj. Iar pe arcadă, sub sprâncene, nuanțe discrete de bej, ivoar sau auriu.

ochi albastri

  • dacă ai ochii verzi

Tonurile de roz și mov sunt perfecte pentru accentuarea ochilor verzi. În funcție de tipul de machiaj pe care ți-l dorești (de party sau de zi), poți alege intensități mai puternice sau mai domoale ale acestor culori. Dacă ai ochii verde spre căprui, recomandat ar fi să alegi nuanțe mai deschise ale culorilor. În ceea ce privește creionul contur și mascara, tu poți alege liniștită negru.

ochi verzi

  • dacă ai ochii căprui

Pentru accentuarea culorii irisului, îți recomandăm să alegi nuanțe de violet, lila, mov, roz și verde, atât pentru pleoapa mobilă, cât și pentru cea inferioară. Mascara de culoare neagră îți va pune genele în evidență cel mai bine. Iar dacă negrul și se pare prea banal, poți alege un maro mai închis.

ochi caprui

  • dacă ai ochii negri

Ești cea mai norocoasă din acest punct de vedere, deoarece mai toate nuanțele ți se potrivesc. Tu trebuie să le asortezi în funcție de ținuta pentru care optezi. Iar în ceea ce privește mascara, dacă alegi culori de make-up puternice, ar fi bine să rămâi la mascara negru.

ochi negri