Vrei o privire seducătoare, cu gene lungi, asemenea unui evantai? Pune ochii pe mascara potrivită și, în câteva secunde, vei obține un look de invidiat!

Ce mascara ți se potrivește?

Genele frumoase sunt lungi, dese și curbate. Mascara este produsul care nu trebuie să-ți lipsească din trusa de machiaj – cu ajutorul său îți conturezi genele și dai profunzime privirii. Pentru ca efectul să fie însă cel dorit, trebuie să alegi mascara potrivită și să ții cont de câteva trucuri care îți vor face genele specatuculoase!

aplicarea rimelului

 

Cum poți avea gene perfecte

Pentru un efect maxim, ține cont de câteva trucuri atunci când folosești mascara!

  1. Învață să aplici corect mascara. Mascara se aplică mai întâi pe exteriorul genelor pleoapei superioare, începând cu mijlocul, continuând cu unghiul intern și insistând pe genele de la coada ochiului. Repetă operația și în interiorul genelor superioare, în aceeași ordine.
  2. Pentru a evita lipirea genelor, aplicarea mascarei se face mișcând periuța în zigzag. Dacă s-a depus prea multă mascara pe gene, periază-le cu un aplicator mai vechi.
  3. Folosești mascara waterproof? În acest caz, așteaptă câteva secunde înainte de a aplica stratul următor. Nu utiliza zilnic mascara rezistentă la apă. Deteriorează treptat, dar sigur. Mascara waterproof usucă genele, motiv pentru care va fi nevoie să folosești seara ulei de ricin.
  4. Vrei ca ochii tăi să pară mai mari? Rimelarea genelor inferioare are efect de mărire a ochilor. Dacă ai însă ochii obosiți, nu aplica mascara și pe genele de jos – vei scoate și mai mult în evidență cearcănele.
  5. Ce culoare au ochii tăi? Pentru ochii albaștri, mascara ideală este maro. Ochii căprui sunt scoși în evidență de bleumarin, iar pentru ochii verzi, culoarea cea mai cool este violet.
  6. Genele tale sunt scurte și rare? Pentru lungime și volum, folosește o mascara cu dublă extensie. Baza albă îmbracă genele și le alungește vizibil, iar stratul de mascara îți oferă volum. În plus, dacă vei folosi mascara colorată, atunci aceasta se va vedea mult mai intens dacă este aplicată peste baza albă.
  7. Ai genele fine și folosești mascara pentru alungire? Ei bine, află că tot ceea ce este lung pare întotdeauna fin și fragil, așa că optează mai curând pentru o mascara pentru volum, care acoperă generos deficitul.
  8. Ai genele scurte și utilizezi mascara pentru volum? Află și tu că tot ceea ce este mare pare întotdeauna scurt, așa că mergi pe mascara pentru alungire. Definește și separă genele într-un efect de gene false. Dacă, în schimb, nu ai asemenea probleme cu genele, alege o mascara care le curbează, pentru a te dispensa de necesitatea dispozitivului cu pricina.