Cei mai mulți oameni, inclusiv designeri de modă, știu că este inutil să încerce să reinventeze roata. Acesta este motivul pentru care nu s-au văzut invenții de haine noi, pantofi, sau accesorii în ultimele câteva decenii. În schimb, ceea ce avem este o reinterpretare și redefinire a lucrurilor pe care le știm deja și pe care le iubim. Așa se întâmplă și in cazul adidașilor cu platformă.
În acest sezon, vom vedea revenirea adidașilor cu platformă, reinterpretați pentru timpurile moderne. Ei sunt foarte confortabili, și foarte veratili, putând fi purtați într-o multitudine de feluri.
Pantofii sport nu mai sunt demult limitați la încălțămintea tradițională de sală sau specifică diferitelor activități fizice. Modelele moderne, se adaptează în permanență necesităților dvs. Adidașii cu plaformă sunt deja la al 2-lea sezon de succes și continuă să câștige teritoriu. Celebrități precum Beyonce, Rashida Jones, Megan Fox, Gwen Stefani, Rihnna, Kate Bosworth, Miranda Kerr, și multe altele, au adoptat acest nou trend. În acest sezon, ei apar în toate culorile, formele și texturile posibile. Fashionistele pasionate de tendințele de modă din sezonul acesta vor găsi o selecție impresionantă de adidași cu platformă în magazinele de specialitate sau pe internet.
Combină blugii skinny, rochițele, pantalonii scurți, etc, cu aceste accesorii și încearcă să construiești outfituri originale care demonstrează versatilitatea acestor adidași. Persoanele mai curajoase pot combina fustele mini sau maxi, conice, drepte sau din piele cu aceste modele de încaltaminte extrem de versatile. Îi puteți purta, de asemenea, cu colanti, cu un tricou larg , comod și super chic. Iată câteva idei de ținută de unde vă puteți inspira pentru a crea un look modern în această vară!


















































