Cum să foloseşti hainele pentru a-ţi îmbunătăţi încrederea de sine- sfaturi de la Stacy London

Cum să foloseşti hainele pentru a-ţi îmbunătăţi încrederea de sine- sfaturi de la Stacy London

Stacy London, cea care a ajutat multe femei să treacă de cele mai grele bariere emoţionale prin emisiunea “Ce să NU porţi” a dezvăluit, prin cartea proaspăt lansată “Adevărul despre stil”, propriile ei bariere personale şi lecţiile pe care le-a învăţat în momentul în care le-a depăşit. Într-un interviu acordat platformei RedBookMag.com, Stacy explică cum anume le-a depăşit şi cum ai putea şi tu să faci la fel- cu ajutorul hainelor pe care le porţi.

Stacy spune că a purtat mai multe mărimi la haine de-a lungul timpului, tocmai pentru că etichetele diferă de la producător la producător, dar şi pentru că a avut o greutate fluctuantă de-a lungul vieţii.

“Ştiu şi cum e să lupţi cu greutatea ta şi înţeleg de ce femeile se ataşează de numărul pe care-l văd la cântar sau cel de la mărimea rochiei. Nu contează că am trecut peste perioada în care mă afecta şi pe mine, întrucât am zile bune şi zile rele ca toată lumea. Dar cheia este să îţi găseşti stilul propriu şi să înveţi să te accepţi şi să fii ok cu ceea ce eşti acum- nu când scapi de alea cinci kilograme”, a explicat Stacy London.

În această privinţă, ea aminteşte sfatul pe care l-a primit la un moment dat de la Oprah, care a sfătuit-o să scape de blugii pe care fiecare femeie îi are, probabil, în dulap: cei pe care i-ai cumpărat fără să-ţi vină, dar îi ţii în dulap pentru momentul in care o sa dai jos alea cinci kilograme care de enerveaza. Spune că celebra prezentatoare TV i-a spus că nu poţi să ţii în dulap multe haine care nu îţi vin, dar pe care le privesti ca o sursa de inspiraţie. Asta pentru că, dacă nu încerci în mod activ să scapi de kilogramele cu pricina, prin sport şi dietă, o să reprezintă doar o tortură psihologică pentru că o să te dai cu capul de pereţi de fiecare dată când îi vezi. “Dulapul tău trebuie să fie un loc de bucurie şi celebrare a ceea ce eşti- nu a ceea ce ai fost sau ce încerci să fii”, adauga Stacy London.

Noi te sfătuim să urmezi indicaţiile prin care Stacy London şi-a schimbat viaţa şi să bagi în dulap doar haine în care te simţi absolut incredibil: şi, având în vedere că găseşti atâtea haine minunate la o singură tură de shopping, n-o să-ţi fie greu să le găseşti pe cele minunate pentru tine.

foto: allthingsfashiondc.com

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first tocomment this post!

Leave a Comment