Machiajul cel de toate zilele nu te poate ajuta doar la conturarea trăsăturilor, ci şi la crearea impresiei că eşti mai tânără. Pentru asta, trebuie să ţii cont de câteva lucruri:

Inainte de machiajul propriu-zis, tenul tau are nevoie de pregatire, pentru a-l uniformiza si a ascunde eventualele imperfectiuni. Prin urmare, primul produs pe care trebuie sa-l folosesti este primer-ul, ce functioneaza ca o baza pentru machiaj, ajutand fardul si fondul de ten sa se fixeze mai bine si sa nu se intinda inestetic. Primer-ul se aplica dupa ce te-ai dat cu crema hidratanta si ai folosit lotiunea tonifianta, si are rolul de a „umple“ ridurile fine, facandu-le mai putin vizibile. In acelasi timp, matifiaza pielea (de aceea e indicat sa-l folosesti mai ales daca ai tenul mixt sau gras) si o protejeaza, fiind astfel bland si cu tenul sensibil.

Fondurile de ten care incarca pielea, cum sunt cele de tip pudra sau cu o textura grasa, nu fac decat sa-ti adauge cativa ani pe chip. Unde mai pui ca stratul gros, aplicat generos pe fata, tinde sa se crape si sa formeze cute, care vor arata mai dezagreabil decat ridurile mici pe care incerci sa le ascunzi. Iata de ce e mai bine sa folosesti un fond de ten lichid, care sa hidrateze pielea si sa-i confere un aspect proaspat si sanatos, nicidecum artificial. Stilistii recomanda sa-l intinzi pe fata cu ajutorul un buretel pentru machiaj, deoarece va arata mai bine (mai uniform) decat daca il masezi cu degetele ca sa intre in piele. Si nu uita: mai intai folosesti crema hidratanta, apoi primer-ul si abia pe urma fondul de ten.

Fardul de pleoape iti poate scoate in evidenta trasaturile in mod spectaculos, schimbandu-ti complet fizionomia si transformand un chip obosit si palid in reflectia tineretii si a poftei de viata. Totusi, o astfel de performanta necesita multa precizie si cunostinte temeinice de make-up. Desi esti tentata sa te inspiri din reviste si sa testezi un machiaj indraznet, care sa-ti afirme personalitatea debordanta, daca te uiti cu atentie, vei observa ca dupa o anumita varsta frumusetea feminina inseamna eleganta. Alege culorile neutre si nuante delicate, pentru un machiaj cat mai natural, si foloseste un joc de umbre in coltul pleoapei, ca sa adaugi o nota de mister privirii tale. Si, orice ai face, nu folosi farduri de aceeasi culoare cu imbracamintea. Ochii tai vor straluci daca nu te incapatanezi sa-i „asortezi“ la tinuta.

foto: yvhm.com