Cizmele peste genunchi sunt una dintre piesele de încălţăminte obligatorii persoanelor care vor să fie mereu în pas cu tendinţele. Anul trecut, cizmele peste genunchi au fost în voga în toamnă şi se pare că revin şi anul acesta la picioarele noastre cu noi modele.
Totuşi, de multe ori ne atrage ideea de a purta cizme peste genunchi doar pentru că arată foarte bine în picioarele modelelor foarte înalte şi cu picioare foarte subţiri. Atunci când ajungem, însă, să purtăm noi înşine genul acesta de cizme, lucrurile nu ni se mai par la fel. Secretul stă în modul în care alegem să le purtăm şi modelul acestora.
Dacă eşti înaltă, eşti o persoana norocoasă. Nu trebuie să faci absolut nimic special pentru a arăta bine în genul acesta de cizme. Poţi să porţi cizmele înalte cu fuste scurte sau cu pantaloni scurţi pentru a pune în evidenţă forma picioarelor tale.
Daca ai un corp atletic nu trebuie să te fereşti în special de acest trend. De obicei, fetele cu o siluetă mai atletică se feresc de piesele vestimentare foarte feminine şi consideră că nimic nu le flateaza mai bine corpul decât ţinutele sport. Nu trebuie să abordam o garderobă limitată de acest lucru. Corpul atletic este foarte bine pus în evidenţă de ţinutele casual simple. Nu optaţi pentru astfel de piese pentru evenimente speciale. Cel mai indicat este să combinaţi cizmele înalte cu articole vestimentare cat mai largi de exemplu fuste sau pantaloni cu talie înaltă pentru a alungi picioarele.
Persoanelor mici de statura le este cel mai greu sa poarte cizme peste genunchi, însă nu le este imposibil!
Pentru a reuşi o imagine stylish şi foarte şic, deşi avem o statura mică, trebuie să purtăm cizmele înalte cu blugi sau pantaloni skinny şi să alegem să purtăm o bluză care nu va acoperi linia şoldurilor sau chiar pe cea a taliei. În cazul în care dorim sa purtam fuste, obligatoriu trebuie ca acestea sa fie cu talie înaltă.Evident, cele mai indicate în această situaţie sunt cizmele cu toc. De asemenea, de preferat este ca cizmele să fie în aceeasi culoare cu dresul sau colanţii pe care îi purtăm. Aceast truc este cel mai indicat pentru persoanele cu forme pline deoarece vor obţine iluzia unor picioare mai subţiri ( cu ajutorul culorilor închise, desigur) şi mai lungi ( pentru a accentua aceasta imagine, purtaţi piese vestimentare cu talie înaltă alături de cizmele cu toc înalt).