A trecut ceva vreme de când ai ieșit în oraș la o bere cu prietenii, la cină cu iubita ta, la o primă întâlnire cu fata care ți-a sucit mințile și pe care abia ai convins-o să serviți masa împreună, la cinema sau la reuniunea de clasă cu colegii din liceu? Este clar că nu ai habar în ce să te îmbraci. Mai ales dacă ești prins mai tot timpul cu task-urile pe care le ai de îndeplinit pentru job. Nu ai timp de colindat aiurea prin magazine. Dar nu ai încotro. Trebuie să porți ceva care să te avantajeze și care să-ți dea încredere în tine astfel încât lucrurile să meargă cât mai bine. Drept urmare, venim noi cu o soluție: când ești în pană de idei, adoptă strategia recomandată de noi și poartă cu încredere unul dintre outfiturile de mai jos.
Dar hai să o luăm pe rând ca să înțelegi cum stau cu adevărat lucrurile. Este nevoie doar de o raită rapidă prin magazine (promitem, doar una!). Cumperi articolele vestimentare de bază, apoi le mixezi astfel încât să rezulte cele mai cool ținute.
Rețetă – iată ingredientele necesare pe care le găsești în magazine. Salvează lista noastră și fugi la cumpărături sau bifează ceea ce ai deja în garderobă!
- tricou cu dungi marinărești (da, este la modă și în acest sezon de toamnă). Poate îl ai deja în dulap de astă-vară, dacă ai respectat cuminte tendințele. Sau din pură coincidență.
- tricou simplu alb de purtat pe sub sacou și cămașă
- cămașă în carouri (Orice culoare vrei tu. Ai libertatea deplină de a alege.)
- sacou (de preferat negru pentru că se asortează ușor)
- sacou într-o altă culoare: recomandăm verde, maro, vișiniu, gri
- pantaloni din denim, de preferat simpli, pentru a se adapta mai mult evenimente
- pulover simplu, grosuț, de toamnă
- pălărie
- chinos albi/ maro/ crem/ bej/ negri
- cămașă simplă, ideală de purtat la costum
- jachetă din piele neagră
- teniși ușor de asortat
- loaferi din piele negri sau maro sau pantofi Oxford sau ghete Chelsea (la fel, ai libertatea de a alege)

Ținute pentru o ieșire cu prietenii: clasica „bere cu băieții” sau ținute pentru „hai să vedem meciul la terasa X”
Este cel mai simplu outfit pe care poți să-l îmbraci pentru o astfel de ieșire. Este un eveniment deloc sofisticat, drept urmare, poți alege tricoul cu dungi, jacheta de piele neagră (dacă vorbim de seri ceva mai răcoroase) și blugi. Iar în materie de încălțăminte, poți alege lejer teniși.
Ținuta pentru o ieșire cu iubita la restaurant
Asigură-te că restaurantul nu are dress code. Dacă cumva nu impune vreo ținută anume, alege sacoul colorat (nu cel simplu, negru) și poartă-l cu chinos și pantofi/ loaferi/ ghete Chelsea. Sacoul se poartă cu cămașă simplă pe dedesubt sau cu tricoul alb simplu. Noi am miza pe cămașă, pentru un stil smart casual.
Ținuta pentru prima întâlnire
Eh, aici trebuie să faci impresie bună! Iar ținuta este extrem de importantă. Alege pantofi, chinos și din nou, sacou. Dacă vă gândiți să mergeți la o plimbare în parc, în loc de chinos, poartă blugi, însă, de preferat, pantofii sau ghetele Chelsea să rămână.
Ținuta pentru o ieșire la cinema cu amicii
Este la fel de lejeră ca cea pe care o porți la „berea cu băieții”. Alege cămașă în carouri, teniși și blugi. Pe sub cămașă, poartă tricoul alb. Sau, dacă este răcoare, poartă în loc de cămașă, pulover/
Ținuta pentru reuniunea cu colegii
Nu i-ai mai văzut de mult timp, așa că trebuie să le amintești ce tip marfă ești. Sau dacă în liceu erai mai timid și rezervat, trebuie să le demonstrezi că te-ai transformat într-un tip supercool. La acest gen de reuniune, fiecare se laudă cu ce are mai bun sau cu cele mai importante realizări. Iar ținuta spune mai multe despre tine decât crezi. Alegerea noastră ar fi pălărie cu cămașă, sacou și chinos/ pantaloni din denim.






































