Din ce în ce mai multe femei sunt mândre de formele lor voluptoase și, urmând moda selfie-urilor, se pozează în bikini și își postează fotografiile pe rețelele de socializare folosind hashtagul #Fatkini, notează agerpres.

Acest fenomen se opune trendului mărimii xxs, iar imaginilor de acest tip sunt într-o continuă creştere, mai ales pe Twitter și Instagram.

Termenul ‘Fatkini’ aparține unei bloggerițe preocupate de modă, Gabi Gregg, care l-a lansat pe piață în 2012, odată cu o colecție de costume de baie pentru marca ‘Swims fo All’. Ea s-a bucurat de un considerabil succes — poate și datorită faptului că s-a adresat unui grup de cereri comerciale din partea femeilor cu forme mai generoase care întâmpinau mari probleme în găsirea unui costum de baie cochet care să fie pe măsura lor.

Iniţiativa celor care își expun corpul folosind hashtagul Fatkini este, în general, bine primită de internauți, scrie agerpres, amintind însă că mesajul transmis în acest fel lasă loc unor interpretări total diferite.

Părerile despre acest fenomen sunt împărţite, în timp ce unii cred că este doar o manieră prin care o femeie arată că se simte bine în propria piele, alții critică fenomenul, pe care îl consideră o apologie a obezității.

Sursa: agerpres.ro