Mary Quant (n. 11 februarie 1934 în Blackheath, Kent, Anglia) este un designer englez, cunoscută pentru inventarea fustei mini; acel element vestimentar care nu cred că lipseşte din garderoba vreunui femei, care poate fi confecţionat din tot felul de materiale (de la bumbac, mătase până la piele) şi care poate îmbraca orice culoare.

Specialistă în moda pentru segmentul tânăr al populaţiei, Mary Quant a introdus în Anglia anilor 1960 curentul Chelsea și a făcut ca fustița mini și pantalonii mulați să devină extrem de căutați. În anul 1957 a deschis un magazin, Bazaar, apoi a continuat să-și mărească  afacerea producând propriile creații la scară largă.

Anii ’60 şi-au adus tributul în modă prin popularizarea fustei mini. Mary Quant a început să experimenteze lungimi din ce în ce mai reduse ale fustelor. Astfel că în anul 1965 fusta mini făcea primii paşi spre statutul de trend global.

Cea mai celebra purtatoare de miniskirt a fost Jean Shrimpton care poate fi numită pe bună dreptate – un fashion icon al perioadei. Aceasta a stârnit senzaţie şi o adevarata nebunie mondială la un celebru eveniment monden Melbourne Cup Carnival. Momentul în care s-a afişat cu o fustă deasupra genunchiului a rămas în istorie.

Era prima apariţie publică oficială a fustei mini. O aparitie care poate fi numită şocantă dacă e să ţinem cont că modelul britanic nu a purtat pălaria şi mănuşile blazon.   Coroana Britanică  este foarte strictă chiar şi în ziua de azi când vine vorba de evenimentele  mondene organizate de Casa Regală Britanică.

De atunci şi până în prezent, fusta mini şi-a parcurs nestânjenită drumul în istorie, ca simbol al feminităţii, senzualităţii şi sexualitatii. Fusta mini a fost manifestul feministelor şi al puterii feminine. Prin purtarea fustei mini, femeile au avut pentru prima dată în istorie curajul să îşi expună o parte “sexuală” a trupului lor, fără a fi persecutate de societate şi excluse din viaţa publică.

Tendinţele modei propun o gamă vastă de modele pentru fustele mini: fuste cu volane, cu peplum, petrecute sau fustele stil creion, pentru un stil mai serios, office. Se asorteaza cu uşurinţă la orice tip de cămaşă, sacou sau bluză.

În funcţie de stilul pe care vrem să-l abordezi, fusta poate fi combinată aproape cu orice alt element vestimentar sau accesoriu. Se potriveşte atât cu pantofi cu toc inalt pentru un look sexy, cât şi cu balerini, sandale, cizme, sau teneşi pentru o ţinută lejeră ideală atunci când ai de făcut o sesiune obositoare de shopping.

Foto: pinterest.com