Cum afară e încă frig, pe alocuri înnorat și plin de zăpadă murdară, am pus la cale un plan de bătaie prin care să anihilezi starea de spirit demoralizantă pe care o astfel de vreme o cam aduce cu sine.

În primul rând, axează-te pe culori vesele. Studiile efectuate asupra psihicului uman au demonstrat că suntem influențați de culorile care ne înconjoară, întrucât au puterea să ne inducă anumite stări psihice. Iar, pe o asemenea vreme, ai nevoie de orice influență pozitivă posibilă.

Acestea fiind spuse, în astfel de zile, renunță la hainele monocrome- o să vezi destul alb și negru (și muuult prea mult gri) pe afară până vine primăvara, așa că ai grijă să aduci mai repede anotimpul ăsta pe tine. Dacă te simți agitată, alege o bluză albastră, pentru că e o culoare care inspiră calm, relaxare și control mental. O să observi rapid cum te va inspira și pe tine, chiar dacă nu o să stai toată ziua cu ochii pe bluza albastră cu pricina.


Hainele- un aliat de nădejde împotriva vremii deprimante
foto: blog.sister-mag.com

Dacă te simți fără energie, poartă o eșarfă portocalie, întrucât portocaliul e folosit pentru a crește nivelele de energie.

Dacă ești neatentă, poartă ceva galben, pentru că se crede că stimulează și întreține starea de vigilență și sporește capacitatea de mobilizare și concentrare a atenției. Roșul te va face să ai încredere în tine și, având în vedere că, pe o astfel de vreme, ieșim din casă înfofolite bine, e ușor să uiți cât de sexy ești de fapt.

Un mic truc pentru care mama ta n-o să ne placă prea mult: dacă ai de străbătut distanțe scurte sau pleci cu mașina la destinația cu pricina, ignoră iarna și mai mult: poartă o rochiță neadecvată vremii și lasă paltonul gros acasă. Doar azi. Pune pe tine o haină ușoară și o să vezi cum începi să te simți mai ușoară- și la minte, și la corp.

Hainele- un aliat de nădejde împotriva vremii deprimanteee

 

foto: omyheartkate.com

 

Dacă ai una dintre zilele în care nu stai bine cu încrederea în sine, poartă o haină care ți-a adus destule complimente de-a lungul timpului. Da, ca să vânezi altele și pentru ziua de azi și să-ți îmbunătățești starea de spirit.

Și, indiferent de restul ţinutei, un pantof cu toc îţi va schimba imediat atitudinea. Eşti mai înaltă, stai mai drept și ți se autoimpune un mers mai frumos. Iar, când mergi cu încredere, o să prinzi încredere.