Irina Schrotter este o creatoare de modă româncă ce s-a născut pe 5 mai 1965 la Iași. Aceasta a urmat cursurile Facultății de Medicină și Farmacie din Iași, secția Medicină Generală. În timpul facultății este preocupată de pasiunea moștenită de la mama sa și anume, creația vestimentară. Înainte de 1989, a creat primele colecții pentru fabrici din Iași precum Tomiris și Cooperativa Sporul.
Activitate profesională
În 1990 își deschide prima casă de modă care îi poartă și numele, după ce este adoptată Legea Privatizării. Se întâmplă acest lucru după ce activează un an ca și medic stagiar la Spitalul de Urgențe din Iași. Își face stagiul la Secția de Chirurgie Plastică și Reparatorie. Această casă de modă a fost creată inițial ca un magazin de creații vestimentare, dar care oferea și servicii de înfrumusețare. A fost primul magazin dedicat confecțiilor din Iași.
În 1991 organizează prima ei prezentare de modă la Teatrul Național din Iași.
În 1995, în București, are loc prima ei prezentare de modă.
În 1996 va începe prezentările bisezoniere în capitală și își deschide aici și primul ei magazin.
În 1999 organizează la Iași Festivalul Internațional de Modă. La acest important festival vor fi prezente nume mari din moda românească, dar și colecții ale unor designeri internaționali. Tot în 1999 își inaugurează primul showroom în New York.
În perioada 1999-2007, acest festival devine cel mai important festival din lumea modei românești și totodată marcă înregistrată.
În 2003, Irina Schrotter este acceptată cu o colecție la salonul „Prêt-à-Porter” din Paris. Devine astfel, primul designer acceptat la acest salon. De atunci este prezentă an de an cu colecții la Paris. După Paris, a fost acceptată și la alte târguri de prestigiu. precum The Train din New York, Magic Show din Las Vegas, Milano Vende Moda sau Nec Moda din Birmingham.
Irina Schrotter este o creatoare de modă care prin intermediul colecțiilor sale pune în valorea eleganța și feminitatea femeii. Irina Schrotter este un brand prezent pe toate cele 4 continente. Brandul are clienți fiedeli în Italia, Elveția, Anglia, Liban. Brazilia, Japonia, Kuweit, Arabia Saudită. În România deține 5 magazine.
Dorind să susțină și să promoveze industria textilă din România, înființează în 2006 la Iași, Asociația FIT “Future in Textile”. Această organizație a cărei președințe este se ocupă de organizarea de evenimente, expoziții interne și internaționale, târguri, spectacole. De asemenea, reprezintă interesele producătorilor și creatorilor din industria textilă din România la nivelul Ministerului Economiei și Comerțului.
Premii obținute
În 1999 obține premiul pentru “Cel mai bun creator al PAP” în cadrul Galei de Modă, organizate de revista VIP.
În 2000 obținue premiul “Personalitatea lunii” la Gala Personalităților organizată de revista VIP.
În 2000 obține premiul de excelență pentru “Cel mai bun eveniment de Modă” acordat de Pro TV.
În 2001 obține diploma de excelență și medalia orașului Iași pentru promovarea imaginii orașului.
În 2002 obține premiul “Femeia anului 2001” – Secțiunea “Știință, Artă, Cultură”, în cadrul Galei Londa.
În 2004 obține premiul “Femeia de succes a anului 2004” acordat de revista VIP.
În 2004 obține diploma de excelență și medalia orașului Iași pentru promovarea imaginii orașului.
În 2005 obține premiul de “Excelență în modă” în cadrul evenimentului “Pantene Beauty Awards”.
În 2006 obține Oscarul pentru “Cea mai bună evoluție în cariera de modă” acordat de revista Capital.
În 2006 obține premiul “Femeia anului” la secțiunea “Știință, Artă, Cultură.