Cântăreaţa Miley Cyrus şi-a obişnuit deja fanii şi presa cu gesturile şocante şi cu atitudinea pe care mulţi o consideră condamnabilă, iar artista americană nu pare să aibă intenţia de a renunţa la această atitudine.

Recent, Miley Cyrus a pozat nud şi în ipostaze provocatoare pentru ediţia din septembrie a publicaţiei V Magazine, scrie Daily Mail.

Sub titlul „Rebel issue”, cântăreaţa va apărea nud, fotografiile fiind realizate de creatorul Karl Lagerfeld.

Cântăreaţa americană Miley Cyrus va colabora cu creatorul de modă Jeremy Scott pentru prezentarea de modă pe care acesta o pregăteşte pentru New York Fashion Week, potrivit vogue.com.

Jeremy Scott, care este şi directorul de creaţie al casei Moschino, a anunţat colaborarea cu cântăreaţa în timpul participării la gala MTV Video Music Awards, din 24 august, unde Miley Cyrus a obţinut premiul cel mai important, videoclipul anului, pentru piesa „Wrecking Ball”.

„Miley şi eu pregătim ceva foarte interesant pentru viitorul apropiat”, a spus designerul, care a refuzat să precizeze ce va conţine prezentarea de modă.

El a dat totuşi câteva indicii despre faptul că va fi vorba despre „un grup de adolescenţi, nu modele”, care vor defila pe scenă. „O voi lăsa pe ea (Miley Cyrus, n.r.) să anunţe despre ce este vorba”, a mai spus Jeremy Scott.

Vogue.com sugerează că prezentarea ar putea avea influenţe din stilul desenelor animate şi va fi foarte colorată, aspecte de care sunt pasionaţi atât Miley Cyrus, cât şi designerul.

Cântăreaţa şi actriţa americană Miley Cyrus, în vârstă de 21 de ani, a devenit cunoscută datorită serialului pentru adolescenţi „Hannah Montana”, în care a interpretat rolul principal. De altfel, Cyrus este unul dintre cel mai de succes artişti care s-au lansat în producţiile Disney. Fiica interpretului de muzică country Billy Ray Cyrus, ea şi-a lansat în 2013 cel de-al patrulea album, „Bangerz”, care include hituri precum „We Can’t Stop” şi „Wrecking Ball”, care au fost promovate prin clipuri provocatoare.

În ultima vreme, Miley Cyrus s-a aflat în atenţia presei internaţionale mai degrabă pentru controversele provocate decât pentru cariera sa. Ea a generat noi controverse la începutul lunii noiembrie, după ce a fumat, în timpul show-ului MTV European Music Awards, transmis în direct la mai multe posturi de televiziune, ceva ce părea să fie o ţigară cu marijuana, după ce a fost premiată la categoria cel mai bun videoclip, pentru piesa „Wrecking Ball”. Totodată, dansul ei lasciv şi simularea masturbării alături de Robin Thicke, la gala MTV Video Music Awards, în vara anului 2013, a scandalizat opinia publică internaţională. Miley Cyrus a lansat, de asemenea, o nouă „modă” în showbizul internaţional în 2013 – twerkingul (dans lasciv în poziţie aplecată obţinut prin ondularea exagerată a bazinului, n.r.).