Smartphone-urile au devenit omniprezente în viaţa noastră, dar asta nu înseamnă că telefoanele clasice nu mai sunt dorite. Din contră. O dovedesc preţurile uriaşe cu care se vând unele modele „vintage”.
Dacă uneori te gândeşti cu tristeţe la perioada în care telefoanele mobile erau doar telefoane, nu computere în miniatură, iar bateria trebuia reîncărcată o dată pe săptămână, să ştii că nu eşti singura.
Site-ul vintagemobile.fr a fost creat în 2009, de către Djassem Haddad, dar popularitatea lui a început să crească într-un ritm ameţitor în 2013. Printre cele mai bine-vândute modele se găseşte şi clasicul Nokia 8210, care costă 80 de dolari sau Motorola Star Tac, cu un preţ de 250 de dolari. Totuşi, există telefoane care costă şi aproape 1.400 de dolari, precum Nokia 8800 Arte Gold, sau unele modele de Ericsson şi Motorola. În ultimii trei ani, Haddad au vândut peste 10.000 de telefoane care nu fac parte din categoria smarphone.
De ce se îmbulzeşte lumea la această tehnologie „vintage”? „Populaţia care îmbătrâneşte caută telefoane mai simple, iar ceilalţi consumatori pur şi simplu vor un telefon secundar mai ieftin”, explică el. Evident, mai sunt şi colecţionarii care vânează cu disperare modelele ediţie limitată.Unii oameni nici nu clipesc când văd preţurile şi avem modele mai scumpe de 1.400 de dolari”, a declarat fondatorul site-ului.
„Preţurile mari sunt datorate dificultăţii cu care au fost obţinute respectivele modele, care au fost lansate în ediţie limitată”. Damien Douani, expert în noile tehnologii la agenţia FaDa crede că telefoanele clasice au devenit populare deoarece este la modă să foloseşti un „retrofon”.
„Ai o senzaţie foarte plăcută când ai de-a face cu un obiect cunoscut dintr-o altă decadă – la fel ca şi atunci când plătim pentru tenişii pe care nu ni-i putem permite când eram adolescenţi”, a spus Douani.
De asemenea, retrofonurile au apărut ca o cultură aflată în opoziţie cu trendul majoritar care este dependentă de smarphone-uri.
Foto: vintagemobile.fr





































