Pantofi cu toc sau alternative? Tu decizi!

Pantofii cu toc sunt indubitabil sexy. Ei adaugă acel vibe feminin oricărei ţinute. Dacă eşti minionă, pantofii cu toc nu sunt un accesoriu, ci o necesitate. Ei te ajută să pari mai înaltă (şi chiar mai suplă), şi, cu ajutorul perechii potrivite de pantofi cu toc, se va crea iluzia unor picioare mai lungi. Pe de altă parte, pantofii cu toc nu sunt cea mai comodă alegere în ceea ce priveşte încălţămintea. Desigur, există pantofi cu toc care sunt mai confortabili, poţi sta toată ziua încălţată cu ei, iar durerea este minimă, însă ea există. Acest lucru este datorat faptului că prea multă presiune este pusă în locul greşit atunci când mergi pe tocuri. Pentru toate doamnele şi domnişoarele care se gândesc la alternative pentru tocuri, în timp ce le dă o pauză de la durere picioarelor, am făcut o selecţie a unor perechi de încălţăminte care te vor face să arăţi la fel de elegantă şi stilată:

* Pantofii cu platformă

pantofi cu platforma

Dacă porţi pantofi cu toc, doar ca să arăţi puţin mai înaltă, de ce să nu încerci pantofii cu platformă? Ei au practic acelaşi efect ca şi pantofii cu toc, însă sunt mult mai comozi şi sunt ideali în zilele ploioase de toamnă pentru că îţi oferă mai multă stabilitate.

Pantofii cu platformă sunt alternativa perfectă pentru pantofii cu toc, mai ales atunci când adopţi stilul casual sau street style, însă îi poţi purta şi la birou dacă alegi o pereche de pantofi cu paltformă care sunt eleganţi.

* Adidaşii cu platformă

adidasi cu platforma

Cauţi o încălţăminte sport, însă chic? Adidaşii cu platformă sunt alegerea potrivită. Pe afară ei arată ca nişte adidaşi obişnuiţi, însă înăuntru au o platformă care te face să pari mai înaltă. Adidaşii cu platformă sunt atât de versatili încât pot fi asociaţi atât cu fuste şi rochii, cât şi cu jeans sau pantaloni scurţi.

* Pantofii kitten

pantofi kitten

Pantofii kitten sau “mini heels” sunt pantofii acestui sezon. Ei sunt foarte uşor de purtat pentru că sunt comozi. Tocurile acestor pantofi sunt mici, de maximum cinci centimetri, iar grosimea medie.

Deşi majoritatea fashionistelor sunt încă fascinate de pantofii cu tocuri care depăşesc 10 centrimentri pentru că aceştia subţiază vizibil silueta şi creează senzaţia unor picioare interminabile, sezonul acesta ar trebui să se reorienteze. Pantofii kitten îşi declară spuremaţia în fashion pentru toamna anului 2014.

Un plus pe cate îl are acest tip de pantofi este dat de faptul că vârful pantofului poate fi atât ascuţit (ca la stiletto)cât şi rotund. La pantofii cu vârful ascuţit, tocul este de cele mai multe ori subţire şi conic, în timp ce la cei cu vârful rotunjit tocul este adesea dreptunghiular şi gros.

Pantofii kitten sunt uşor de combinat cu fustele conice, pentru un look office, dar şi cu fuste cloş, pentru ţinute casual. În plus, pantofii minii heels sunt foarte potriviţi pentru persoanele înalte. Ei sunt ideali pentru fashionistele care doresc să fie mereu elegante, chiar dacă jobul le pune mereu pe fugă. Este o alternativă foarte bună şi pentru sănătatea ta pentru că ştim care sunt efectele pe termen lung pe care le au tocurile foarte înalte.

* Mocasinii

mocasini

Dacă eşti în căutarea unui perechi de pantofi pe care să poţi să îi porţi cu aproape orice ai în dulap, mocasinii sunt alegerea ideală. Mocasinii sunt destul de versatili şi se potrivesc mai multor tipuri de outfituri.

Dacă jobul tău este unul foarte solicitant şi presupune mult lucru stând în picioare ştii câtă nevoie ai de o pereche de pantofi fancy şi foarte comozi. Mocasinii sunt exact perechea de încălţăminte de care ai nevoie. Ei sunt confortabili şi au un vibe chic. Cu ajutorul mocasinilor poţi renunţa pentru câteva zile la pantofii cu toc. Mai mult, toate şoferiţele ştiu cât de utili sunt pantofii fără toc la volan. Manevrele se realizează mult mai uşor şi nu rişti ca tocul să îţi rămână înţepenit în preşul maşinii.

* Balerinii

balerini

Fac parte din categoria perechilor de încălţăminte foarte confortabile şi elegante. Balerinii sunt uşor de asortat atât la ţinute casual, cât şi la ţinute office. Sigur vei găsi o pereche care să îţi placă şi să îţi satisfacă nevoile pentru că sunt disponibili în multe culori şi modele. Personal, aş opta pentru o pereche de balerini din piele pentru că nimic nu este mai comod decât o pereche de pantofi care se mulează perfect pe picioarele tale. Mai mult, dacă jobul este solicitant şi trebuie să petreci şi mult timp în picioare, ele pot asuda, iar pielea naturală va împiedica senzaţia şi mirosurile neplăcute.

Foto: pinterest.com

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2018 © Fashion365.ro with love