Deoarece știm că nu ai timp de fiecare dată să incluzi în rutina zilnică un machiaj complicat, dar dorești, cu siguranță, să te afișezi cu unul care să te reprezintă, dar care să fie, în același timp, în trend, am ales cele mai utile și ușor de pus în practică trucuri recomandate de experții în make-up în acest sezon- pentru ca tu să arăți senzațional fără să sacrifici timpul alocat cafelei de dimineață și, și mai bine, fără să fie nevoie să cheltuiești prea mulți bani pentru a le pune în aplicare. Ne-am axat pe fiecare parte a feței și am adunat, mai jos, câte un produs must-have pentru fiecare dintre ele, în acest sezon. Și nu doar pentru acest sezon, întrucât, conform experților citați de RealSimple.com, culorile și stilurile de mai jos nu doar își fac un come-back anul acesta, dar nici nu se pregătesc să plece din trend prea curând.

Buzele portocalii
Sunt la fel de glamorous ca și cele roșii, dar nu la fel de serioase. Nuanța citricelor a devenit trend-ul verii 2014, cu atât mai mult cu cât se potrivește la toate tipurile de ten. Pentru un mai mare impact, experții în make-up te sfătuiesc să alegi un ruj cu o textură luminoasă, adăugând că ar trebui să balansezi culoarea cu un make-up sofisticat pentru ochi- mascara din abundență și o nuanță neutră la fardul de pleoape. Plus un blush de culoarea piersicii.

Culori pastelate pentru fardul de pleoape

Nuanțele pastelate își fac comeback-ul în mai toate domeniile anul acesta, inclusiv în cazul fardului de pleoape. Și, dacă te îngrijorezi cumva că aceste culori o să te trimită înapoi în 1985, experții în make-up spun că nu e cazul: atâta timp cât textura fardului de pleoape e cremoasă. Pentru un efect sofisticat, alege una diferită față de culoarea părului. De exemplu, dacă ai părul blond, alege o nuanță verde. Dacă ești șatenă sau brunetă, alege un fard de culoarea lavandei și, cu un păr roșcat, asortează un roz slab. Totodată, cu aceaste culori, ideal este să combini un blush subtil și o nuanță la fel de subtilă la rujul folosit.

Buze roz aprins
Prezente în mai toate prezentările de modă de anul acestă, rozul aprins este cea mai distractivă și în trendă nuanță. Nu necesită altceva decât mascara lângă și îți scoate frumos în evidență trăsăturile

Ochi de pisică
Având ca model pe Audrey Hepburn sau Anjelina Jolie, acest look seducător de ochi de pisică se încadrează perfect în trendurile sezonului- în orice sezon, de fapt.

foto: 14beautytips.wordpress.com