Adorăm să fim mereu îmbrăcate frumos şi să arătăm glamour în orice situaţie. Pentru că sezoanele mereu se schimbă, şi gusturile noastre în materie de îmbrăcăminte suferă schimbări, garderoba noastră trebuie să aibă câteva piese de rezistenţă pe care le putem purta în orice sezon. Există unele elemente vestimentare, însă, care niciodată nu par să iasă din dulap și acestea sunt lucrurile pe care le poţi purta oricând, în orice zi, indiferent de sezon. Nu contează dacaă sunt articole de îmbrăcăminte care pot fi purtate individual sau atunci când vrei să îţi creezi un look din mai multe straturi, iar în cazul accesoriilor vorbim despre acelea care au puterea de a revitaliza şi de apune imediat un outfit în valoare.
Iată câteva piese de rezistenţă pentru orice sezon pe care ar trebui să le ai în dressing:
1. Tricoul basic din bumbac.

Poate veni în orice culoare doreşti, însă cele în culori neutre îţi vor cel mai de folos. Sunt uşor de asortat şi perfecte pentru o zi în care ai chef să adopţi un lazy look. Adaugă o pereche de blugi de tip boyfriend, o pereche de stiletto şi eşti gata să ieşi în oraş.

Dacă eşti posesoara unei pereche de picioare care îţi permit să porţi fuste scurte, acest outfit este potrivit pentru o zi călduroasă. Culoarea fustei să fie cât mai contrastantă. Eu îţi recomand o fustă din denim sau din piele pentru un look casual foarte fresh.
2. Un sacou sau două, trei

Sacoul negru este o piesă basic, aşadar o investiţie de durată. Cred că sunt doar câteva ocazii în care nu putem purta sacoul negru. Acesta ne poate salva din nenumeroase situaţii, venind în completarea pieselor aflate în tendinţe în sezonul respectiv. Totul depinde de abilităţile personale de a lucra cu elementele vestimentare pe care le ai în dulap şi de capacitatea de a le combina cât mai creativ. În galeria foto de mai jos pornind de la un sacou negru bine croit, vedetele ne dau exemple de outfituri deosebite.

De asemenea, un sacou într-o culoare puternică sau cu un imprimeu vesel te poate scoate imediat din anonimat.
3. Geanta din piele

Pentru multe dintre noi, femeile, geanta noastră este una dintre cele mai importante accesorii pe care le purtăm. Nu numai că o ţinută nu arată complet fără ea, însă o face și mai elegantă pe posesoara ei.

Când se schimbă sezonul, noi schimbă şi garderoba şi, bineînţeles, şi genţile. Cu siguranţă ai şi nişte genţi care sunt foarte versatile şi care se potrivesc indiferent de sezon, însă eu îţi recomand călduos să ai în dressing o geantă neagră din piele de calitate superioară, de o mărime medie. Cu timpul o să îşi dovedească utilitatea multiplă.
4. Ochelarii de soare

Ochelarii de soare pot fi purtaţi atât vara cât şi în orice alt anotimp. Iarna, de exemplu, radiaţiile ultraviolete sunt reflectate de stratul de zăpadă. Persoanele care prezintă fotosensibilitate accentuată dar şi cei preocupaţi de sănătatea oculară pot folosi ochelarii cu lentile ce protejeaza atât UVA cât şi UVB.
UVA sunt prezente tot timpul anului, chiar şi în zilele noroase, ele reprezentând 95% dintre razele ultraviolete care ating suprafaţa pământului. UVA trec prin nori, sticlă şi epidermă.

Medicii oftalmologi trag un semnal de alaramă împotriva acestor ochelari cumpăraţi din comerţ. Ei nu sunt potriviţi individual, nu ajută nici la vederea la distanţă, atunci când conduci şi întârzie vizita la medicul care ar fi în măsură să îţi recomande perechea de ochelari de soare potrivită nevoilor tale şi care să îţi complimenteze forma feţei.
5. Rochia neagră LBD
Una dintre “pietrele” din temelia garderobei oricărei fashioniste este rochia neagră. Aceasta a devenit faimoasă în anul 1961, cu ajutorul filmului „Breakfast at Tiffany’s”. În acest film, Audrey Hepburn, accesorizează rochiţei negre perlele, creând standardul „basic black” sau „negru de bază”.

Rochia purtată de Audrey a stabilit în anul 2006 un record, fiind vândută cu 410,000 de lire sterline, de aproximatv şase ori mai mult faţă de estimarea iniţială.

Această piesă vestimentară este atemporală, dacă nu ştii cu ce să te îmbraci atunci când ai un eveniment, mizează întotdeauna pe rochiţa ta neagră. Rochia te scoate din impas atunci când trebuie să iei parte la o petrecere sau la un cocktail. Cu negru mergi la sigur.

Rochia neagră creează impresia de supleţe şi elegantă, este versatilă, nu se demodeaza niciodată. În lumea modei există o regulă ca fiecare femeie să deţină măcar o Little Black Dress.
6. Blugii

Sunt perfecţi pe toată durata unui an pentru că fac parte din categoria articolelelor vestimentare atemporale. Blugii skinny se adaptează cel mai uşor, poţi să îi porţi cu aproape orice datorită versatilităţii lor.
7. Pantofii cu toc înalt negrii

Pantofii cu toc înalt negri sunt esențiali în dressingul oricarei femei, chiar dacă nu eşti o mare fană a tocurilor. Le poți purta la locul de muncă, le poţi utiliza pentru a te îmbraca cu o ţinută casual sau le poţi încălţa la o rochie de seară frumoasă.

Dacă eşti o adeptă a pantofilor cu toc, atunci îţi recomand să investeşti într-o pereche de foarte bună calitate, pentru că cel mai probabil o vei purta aproape zilnic.
Foto: pinterest.com







































