Puterea de a purta roşu

Roşul este din nou la modă în acest sezon. Culoarea a fost mult timp asociată cu puterea, însă roşul mai are o proprietate – manifestă o atracţie în sfera erotică: bărbaţii consideră mai atrăgătoare femeile îmbrăcate în roşu decât pe cele care poartă alte culori.

Ce ar trebui să poarte o femeie stilată în luna septembrie? Răspunsul, conform revistelor de modă, este roşu. „Nuanţele sângerii se bucură  de o fascinaţie letală în acest sezon.„, a scris revista Vogue. „Tonurile de roşu sunt calde şi vibrante, dovedind faptul că inima modei bate puternic.

În zilele noastre putem purta tot ce ne dorim şi avem dreptul să ne alegem singuri culorile îndrăgite. Acest lucru nu a fost mereu posibil. În Anglia, în timpul monarhiei Tudorilor, s-a încercat definirea statului social prin intermediul vestimentaţiei. Henric al VIII- lea a dat nu mai puţin de patru acte legislative restrictive cu privire la vestimentaţie. Un cod strict reglementa purtarea „hainelor scumpe”, iar culoarea roşu era controlată riguros. Niciun englez care nu deţine măcar rangul de cavalar în Ordinul Jartierei nu avea dreptul să poarte catifea purpurie în vestimentaţia sa. O încălcare a acestei prevederi atrăgea după sine confiscarea hainelor şi o amendă de 40 de şilingi.

În esenţă, problema a fost legată de persoanele care ar trebui şi ar putea să îşi etaleze bogăţia. Roşul a fost de departe cel mai scump colorant, iar catifeaua cel mai costisitor material al acelei perioade. Veşmintele roşii din acea perioadă erau vopsite cu ajutorul a patru coloranţi: roibă, kermes, consenilă şi licheni coloranţi. Dintre acestea, cel mai scump a fost Kermes, un colorant făcut din organele deshidratate de insecte, care a produs un purpuriu atrăgător, profund. Importate din Spania și Portugalia, au reprezentat obiectul unor taxe mari de import.

Henry-VIII

Tablourile oficiale ale lui Henric al VIII-lea îl surprind pe acestea purtând hainele cu inserţii stacojii. Aceste imagini demonstrează felul în care monarhul folosea culoare roşie pentru a îşi afirma autoritatea şi puterea asupra poporului său. Persoanele care se bucurau de cele mai înalte grade în cadrul instanţelor aveau dreptul de a purta culoarea staojie. Legile restrictive permiteau persoanelor cu un rang foarte înalt să îşi îmbrace întreaga gospodărie în ţesături scumpeşi cu nuanţe preţioase.

Scriitoare Hilary Mantel în cartea sa „Wolf Hall”, câştigătoarea premiului Booker Prize, s-a folosit de roşu pentru a demonstra caracterul restrictiv al regimului monarhic care se întindea pe toate planurile.  Lui Henric al VIII-lei îi plăceau până şi draperiile şi lenjeriile de pat să fie roşii. Ele veneau într-o gamă variată: de la purpuriu şi stacojiu, până la roşul de roibă.

Însă roşul avea şi conotaţii negative în aceeaşi perioadă, mai ales dacă era purtat de o femeie. Mai mult, această aură negativă poate deriva din faptul că roşul semnifică, la multe specii de primate, furia, agresivitatea, dominanţa şi, din cauză că, la multe primate, masculii sunt programaţi biologic să concureze pentru statut în cadrul grupului, pentru teritoriu şi parteneri de împerechere, aceste animale au o sensibilitate sporită la culoarea roşie.

Cartea Apocalipsei a explicat că protestaţii moderni aveau drept „Târfa Babilonul” o „Femeie stacojie”.

„Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, şi avea şapte capete şi zece coarne.Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei.
Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului.”

Asocierile cu o stare bună de sănătate au încurajat şi oamenii normali să poarte roşul în ţinutelelor.

Chiar și în anii 1950 o femeie în roșu ar putea duce prea multe conotații negative. Am o poveste sumbră în minte spusă de bunica mea care înfăţişează o fetiţă de doar 11 ani care a fost numită târfă doar pentru că purta o rochiţă stacojie.

Din fericire, toate aceste concepţii greşite şi limitative sunt doar istorie acum. Atât femeile cât şi bărbaţii pot purta orice culoar doresc fără a li se pune o etichetă din partea societăţii. Timpul a făcut ca oameni să fie mai deschişi la minte şi să nu mai asocieze o culoare cu un caracter uman.

Simbolismul are câteva caracteristici foarte interesante pentru culoarea roşie. Putem observa tot timpul în campaniile publicitare cum femeia în roşu este considerată periculoasă, foarte atrăgătoare şi, de cele mai multe ori, ea este considerată femeia fatală. Mai multe case de modă au propus pentru această iarnă rochiile de mireasă roşii; din punctul meu de vedere, acesta este un pas prea mare.

kate in rochie rosie regina

Chiar şi regina Marii Britanii poartă roşu la evenimente publice. În plus, aceasta pare a fi una dintre culorile favorite ale Ducesei de Cambridge. Mă gândesc să îmi achiziţionez şi eu o jachetă roşie pentru toamna aceasta.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2018 © Fashion365.ro with love