Reguli de stil din 2014: Cum asortezi accesoriile anul acesta

Reguli de stil din 2014: Cum asortezi accesoriile anul acesta

Știm că moda se schimbă teribil de des și că bluza simpatică pe care am cumpărat-o anul trecut riscă să fie complet nepotrivită sezonul acesta însă, în 2014, situația e și mai serioasă 🙂 Odată cu prezentările de modă din sezon, realizăm că și regulile clasice ale fashionului sunt date peste cap. Reguli care erau respectate de mulți ani și de care știu și mamele și bunicile noastre. Perspectiva nu e prea rea,având în vedere că e mai puțin restrictivă astfel, însă pe noi ne-a bulversat puțin. Hai să vă povestim despre ce e vorba:

În riguroasa lume a modei există nenumărate exemple de creatori care încalcă regulile de stil după care ne-am ghidat ani sau poate zeci de ani până acum. Colecţiile Just Cavalli, Dolce&Gabbana şi Alessandro Dell’Acqua prezentate la Săptămâna Modei de la Milano în primăvara acestui an confirmă că, până şi în modă, regulile sunt făcute pentru a fi încălcate

Irina Markovits, consultant de stil, din Bucureşti, a aratat pentru Adevarul.ro ce reguli „sfinte“ ale modei pot fi încălcate anul acesta.

Geanta nu trebuie sa se asorteze cu pantofii neaparat
Regula asortării pantofilor cu geanta poate fi urmată dacă vă defineşte stilul vestimentar clasic sau dacă vă doriţi o ţinută business, conservatoare şi elegantă. O femeie care îşi asortează geanta cu încălţămintea nu va fi niciodată demodată, dar moda s-a schimbat. Cele două obiecte vestimentare nu trebuie să fie identice din punct de vedere cromatic. Ţinută Ralph Lauren „O ţinută actuală, indiferent că vorbim de una de birou sau de petrecere, va avea un «numitor comun» între geantă şi încălţăminte: o anumită culoare sau un detaliu trebuie să se regăsească în ambele piese (de exemplu, o cataramă, un desen sau textura materialelor) şi, mai important, cele două trebuie să fie în acelaşi stil (să fie adecvate aceluiaşi moment al zilei, să spunem)“, recomandă Irina Markovits.

Imprimeurile pot fi combinate
Cine spune că dungile cu florile sau carourile cu bulinele nu sunt o combinaţie reuşită? În colecţia Just Cavalli pentru primăvara-vara acestui an se regăsesc nenumărate combinaţii curajoase de imprimeuri multicolore. Carouri, flori, imprimeuri leopard îmbinate pentru a demonta această regulă. Colecţia Just Cavalli A combina două imprimeuri total diferite în aceeaşi ţinută este o afirmaţie de stil, dar şi de curaj, pentru că nu oricine o poate face într-o manieră reuşită. „Aceasta este dovada unei femei cu stil creativ, dar mai ales a unei femei atente la evoluţia modei. Principiul de bază este cât se poate de simplu: trebuie să alegi două imprimeuri în care se regăseşte aceeaşi culoare (de pildă, o fustă bleumarin cu buline albe şi o cămaşă albă în carouri bleu­marin). În rest, poţi alătura orice două imprimeuri îţi doreşti, nu există kitsch sau nepotrivit!“, consideră Irina Markovits.

O altă regulă „sfântă“ a modei spune că bleumarinul nu se combină niciodată cu negrul. O culoare neutră, cum este bleumarinul, trebuie evidenţiată cu nuanţe deschise, mai strălucitoare, potrivit acestei reguli. Însă multe dintre colecţiile pentru toamna 2014 conţin această combinaţie care dă ţinutelor un aspect elegant şi sofisticat. Colecţia Honor, toamna anului 2012 Cele două culori pot fi purtate împreună, dar cu anumite restricţii, spune Irina Markovits. „Pentru a alătura bleumarin şi negru, este nevoie ca nuanţa de bleumarin să nu fie foarte închisă, ci mai curând un albastru profund. Aveţi grijă ca piesele alăturate să fie în texturi diferite (dantelă cu piele, denim cu tricot, mătase cu stofă) şi, eventual, adăugaţi un accesoriu metalic pentru a introduce o pată de culoare“, recomandă consultantul în stil.

Paietele, nu doar pentru ţinute de seară
Aplicaţiile de paiete şi ţesăturile în culori metalizate, rezervate până nu demult ţinutelor de gală, au coborât în moda urbană de zi cu zi. Putem compune combinaţii originale de asemenea piese vestimentare pentru o ţinută nonconformistă. Totuşi, nu putem aduce paietele şi culorile metalizate la birou, dacă profesia ne cere un anumit tip de imagine. Genţile aurii sau argintii, oja şi încălţămintea metalizate nu pot fi integrate într-o ţinută de birou. Colecţia Alessandro Dell’Acqua „Chiar dacă se poartă fustele din paiete şi jeanşii cu aspect metalizat, vorbim de un gen de ţinută rezervat orelor de după birou sau şcoală. Eventual, piesa poate fi purtată pe timp de zi de către femeile care lucrează în industrii creative. Altfel, păstrăm aceste piese vestimentare pentru momentele after-hours (n.r. – după serviciu)“, precizează consultantul de stil.

Ciorapii se poartă si la încălţăminte decupată
Dacă vrem să avem o ţinută pusă la punct, la sandalele şi pantofii peep-toe (cu vârf decupat) nu se acceptă niciun fel de ciorap, indiferent de fineţea acestuia sau de ocazia cu care îl purtăm. Dar, dacă ne defineşte un stil retro sau excentric, putem îndrăzni să încălcăm această regulă. Colecţia Mauro Gasperi, colecţia toamnă 2014 „În niciun caz nu purtăm un dres fin sau şosete fine la modelele de încălţăminte decupată cu barete late, toc gros sau platformă şi nici dresuri groase la sandale cu barete subţiri. Multă atenţie! Este un gen de stilism al ţinutei care se potriveşte doar anumitor vârste şi stiluri vestimentare, nu oricui!“, semnalează Irina Markovits.

foto: tracymatthews.com

Related articles
0 Comments

No Comments Yet!

You can be first tocomment this post!

Leave a Comment

Inline
Inline