Pentru Connie Preda, eleganta in cheie clasica se declina in cel mai rafinat mod si isi lasa amprenta fermecatoare asupra detaliilor creative, cu poveste. 

Inspiratie si stil personal: Mi-a placut dintotdeauna melanjul biografiei proprii cu imaginarul, cu oglindirea identitatii mele in diferite personaje din carti, filme sau lucrari de arta. Din copilarie am fost fascinata de cinematografia hollywoodiana si de romantismul muzelor feminine din literatura interbelica. Sunt indragostita iremediabil de glamourul de la inceputul secolului XX.

De mica imi placea sa declar ca eu o sa-mi traiesc viata ca-n filme… Probabil ca pare amuzant, dar si acum, cand incerc sa arunc priviri inapoi, as putea spune ca imi vad viata in imagini, mai precis in doua proiectii care se intrepatrund. Revad cadre din trecut – copilaria, adolescenta si anii minunati pe care i-am trait in afara tarii (am locuit la Monte Carlo timp de 12 ani), parca dintr-un film alb-negru.

Prezentul, color, este continuarea. Astfel, mi-am creat repere stilistice si am devenit pasionata de moda. Si mama era intotdeauna chic – avea o croitoreasa foarte talentata si impreuna inventau rochii lungicu pliseuri sau cu croiuri ample, taioare, tinute minunate, toate dupa capul ei.

Imi amintesc ca era printre putinele femei care mai purtau in anii ‘80 rochii lungi fara sa mearga neaparat la vreo ocazie. Avea nenumarate rochii lungidin matase si din catifea, avea si bijuterii foarte frumoase cu monturi care atunci mi se pareau exotice.

Mi-e greu sa ma descriu, mi-ar fi mai simplu sa ma asociez cu cineva, cu un personaj din literatura sau poate cu o lucrare de arta. Ma simt foarte aproape de portretele lui Modigliani, de personajele feminine din romanele Cellei Serghi, de lumea si de spatiile lui Ionel Teodoreanu. Ma regasesc, pe de alta parte, si in romanele lui Henry James.

Accesoriile definitorii: Intotdeauna imi completez tinutele cu accesorii de par – port si ziua si seara palarii din fetru sau din pai. Imi place sa combin o voaleta fina, un turban din matase sau constructii din pene cu jeansi si cu pantofi stiletto. Vara port flori in par. Atelierul nostru, Gabriela Dumitran Millinery Atelier, este al doilea producator de flori din matase din Europa.

Gabriela, partenera mea, creeaza numai minunatii: pe langa palarii si voalete, avem si flori din matase, pe care eu le port in par sau ca brose. Bineinteles, imi accesorizez tinutele cu bijuterii. Imi plac bijuteriile antique si art deco.

Recomandari de shopping: Locurile mele preferate pentru shopping sunt Le Grand Bazar din Moscova, Mc Market din Monte Carlo, concept store-urile cu o selectie aparte, in care regasesc mereu foarte multe articole pe gustul meu. O destinatie care mereu ma incanta este magazinul Lanvin, atunci cand sunt la Paris.

Produse de beauty: Nu-mi lipsesc niciodata rujurile YSL, fondul de ten airbrush de la Dior si parfumurile mele preferate, pe care le alternez in functie de anotimp – L’Heure Bleue de la Guerlain si Lea de la Calypso St. Barth.

Spatiul de locuit: Imi place ca spatiul propriu sa-mi ofere confort si, deopotriva, un anume sentiment de siguranta. Am preferat mereu sa locuiesc in case vechi, cu un istoric aparte, unde terasa sa joace un rol central. Sunt o adepta a maximalismului, inconjurata mereu de lucrari de arta si de povestile obiectelor care fac parte din decor.

Going out: La Cantine de Nicolai, Fratelli, The Artist, Eclectico Studio, Raionul 4. Dar si Ciprianni in Londra, Cafe Puskin la Moscova, Bolognese in Roma.

Destinatii de vacanta: Capri, Portofino, Marrakech, Senegal, Argentina.

Playlist-ul momentului:  Florence and the Machine – Never let me go, Sting – Until, Ellie Goulding – Explosion, Zaz.

De citit acum: Haruki Murakami – The windup bird chronicle.

Pasiuni aparte: Sunt norocoasa pentru ca am reusit sa imi transform pasiunile in proiecte. Acum doi ani m-am implicat in moda la modul serios, cand m-am asociat cu Gabriela Dumitran si am crescut impreuna atelierul nostru millinery. In scurt timp, am devenit vizibile pe piata internationala, acum suntem prezente in concept store-uri de renume din Europa, Asia, Rusia.

Proiecte actuale: De cateva luni m-am implicat si in decoratiuni interioare. Colaborez cu un birou de arhitectura ca designer de interior si lucrez deja la cateva proiecte rezidentiale din afara tarii.