Cu siguranță că în ziua nunții tale vrei să porți o rochie unică, care să te facă te simți cea mai frumoasă din lume. Vrei și tu, ca și celelalte mirese, să porți o rochie care să-ți și vină foarte bine, dar care să exprime stilul tău personal, să-ți exprime personalitate. Fie că vorbim despre detalii unice ca diamante sau aplicații florale, sau un spate gol, foarte sexy, vrei ca rochia ta de mireasă să aibă ceva special. Și acest lucru este absolut normal și de înțeles.
Rochia ta mireasă ar trebui să-ți pună calitățile în evidență, să-ți acopere toate defectele și să-ți vină turnată. Probabil că dacă ești mai plinuță te gândești că nu vei putea găsi o rochie care să te avantajeze. Ei bine, acest lucru este complet fals! Nu ar trebui să lași câteva kilograme în plus să te demoralizeze înainte de ziua cea mare. Frumusețea nu înseamnă, în niciun caz, perfecțiune, acest lucru trebuie să-ți intre foarte bine în minte. Și, oricum, perfecțiunea nu există. Este important să arăți bine, dar asta nu înseamnă că trebuie să ai 90-60-90. Asta înseamnă că trebuie să te simți bine în pielea ta și să te simți bine atunci când te uiți în oglindă.
Există o grămadă de rochii de mireasă potrivite pentru femeile ceva mai plinuțe și noi le-am ales astăzi pe toate pentru tine, ca sa vezi ce se poarta in acest sezon. Unele dintre ele te vor face să te simți ca o prințesă, având o curea în talie sau având o trenă lungă ori mai multe straturi, în timp ce altele sunt simple, rochii care te vor face să te simți confortabil în timp ce te îndrepți spre altar. Alege rochia care simți că ți se potrivește cel mai bine și în care te vei simți tu cel mai bine. Pentru că, pe lângă faptul că vrei să arăți bine în ziua nunții tale, cel mai important este cum te simți! Este o zi așteptată atât de tine, cât și de viitorul tău soț, nu este o zi în care să te simți inconfortabil pentru că ți-ai ales o rochie cu un model foarte frumos, dar care efectiv este mult prea greu de purtat, unde să mai punem că ar trebui să porți și dansa, merge la invitați, ce să mai, în ziua nunții ești, în general, într-o mișcare continuă, așa că este important să ai o rochie în care să te simți bine.
MODELE DE ROCHII DE MIREASĂ SUPERBE, pentru femei plinuțe

Nu-i așa că te-am convins, prin pozele de mai sus, că există o grămadă de rochii de mireasă pe care poți să le alegi chiar dacă ești plinuță și poți arăta absolut minunat purtându-le? Poți alege să porți rochii de prințesă, rochii mulate pe corp sau rochii scurte. Nu există limită. Totul ține de cum se așază rochia respectivă pe tine.
Probabil că și tu ți-ai imaginat încă de mică ziua în care vei purta rochia albă și-ți vei uni destinul cu iubirea vieții tale. Ei bine, pentru a te ajuta puțin, ne-am gândit să facem o listă cu tendințele în materie de rochie de mireasă din 2015. Bineînțeles, este foarte important ca rochia pe care ți-o alegi să ți se potrivească ție, să-ți placă și să-ți vină bine. Dar pentru că ești o fashionistă adevărată, este foarte bine că urmărești și tendințele în materie de rochii de mireasă.
Însă, după cum ți-am spus și mai sus, este important să ții cont și de alte lucruri atunci când îți alegi rochia de mireasă.
Când îți alegi rochia de mireasă, trebuie să ai în vedere și forma corpului tău. Anumite rochii de mireasă sunt mai potrivite pentru o anumită formă a corpului, unele te avantajează, altele îți pun în evidență defectele. Dacă ai forma corpului de pară, alege o rochie care să atragă atenția în partea de sus a corpului tău, cum ar fi o rochie cu decolteu sau cu anumite detalii pe piept. Dacă forma corpului tău este de măr, trebuie să-ți alegi o rochie care să pună accentul pe părțile mai subțiri ale corpului tău, de obicei exact sub sâni. Roagă o persoană care se pricepe să te ajute să-ți alegi rochia perfectă, în funcție de forma corpului tău.
Toată lumea își va da cu părerea când vine vorba de alegerea rochie tale de mireasă. Nu uita, este alegerea ta, nunta ta, așa că vocea ta contează cel mai mult. Nu-i lăsa pe ceilalți să te influențeze. Bineînțeles, este important să asculți sfaturi și să ai oameni care se pricep pe lângă tine, pentru a te ajuta. Dar, în final, decizia îți aparține în totalitate. Trebuie să alegi o rochie în care să te simți bine, indiferent dacă ceilalți o vor iubi sau nu. Alegerea rochiei este la fel cu alegerea…soțului! Dacă tu o iubești, restul chiar nu mai contează.
Există doar o opinie de care trebuie să ții cont! Aceasta este opinia viitorului tău soț. El nu trebuie să vadă rochia înainte, pentru a-i asculta părerea. Știm că se consideră a fi ghinion ca logodnicul să vadă rochia de mireasă și nu ai nevoie de un astfel de stres acum! Doar gândește-te la comentariile și părerile pe care le-a avut în trecut despre alegerile tale când vine vorba de vestimentație. Ce complimentează el cel mai des la tine? Ce i-a plăcut, când te-a admirat cel mai mult sau când… ți-a spus că nu i se pare că ai făcut o alegere tocmai bună? Dacă iei aceste lucruri în considerate, vei găsi multe indicii privitoare la opinia pe care o va avea legată de rochia ta de mireasă. Însă chiar dacă părerea lui contează foarte mult, tot a ta este cea mai importantă, pentru că este rochia TA de mireasă! Nu uita asta.
Rochia de mireasă cu spatele gol se poartă în 2015. Această rochie este una foarte frumoasă, originală și foarte sexy.

Și pentru că trebuie să înlăturăm în continuare clișeele, cine a spus că nu ai voie să porți o rochie de mireasă scurtă? Ba, din contră, aceste rochii sunt foarte căutate în 2015, sunt la modă și apreciate de femeile din întreaga lume. Dacă te gândești că niciuna dintre cunoștințele tale nu a purtat o astfel de rochie la nuntă, n-ai de ce să-ți faci griji, poți fi tu prima! Bineînțeles, această rochie este potrivită pentru femeile ceva mai tinere, fiind jucăușă și romantică, cu un aspect tineresc! Iar acest model este absolut superb, eu sunt înnebunită după el!

Un alt must-have al anului 2015 când vine vorba despre rochiile de mireasă sunt rochiile de mireasă cu mâneci lungi. Cea din imagine este tare drăgălașă! Este potrivită pentru femeile un pic mai conservatoare, mai serioase, dar în același timp romantice! Dacă tu te simți bine în această rochie, este tot ce contează. Dacă, din contră, ești de părere că rochia nu ți se potrivește și ar trebui să încerci un alt model, nu ți-o cumpăra doar pentru că este la modă. După cum ți-am mai spus, tot ce contează este ca tu să te simți bine la propria ta nuntă!

Nu putem decât să-ți urăm petrecere frumoasă și o căsnicie care să dureze toată viață! Și să dansezi toată noaptea la nuntă, că este o dată în viață și cu siguranță vei dori să fie o seară pe care să o ții minte! Și nicio amintire nu începe cu: „stăteam pe scaun și…”







































